marți, 12 ianuarie 2016

Sssst! Se aude?

Aveam odată o voce. Caldă, calmă, plină de vorbe de duh şi de cuvinte armonioase, ȋn fraze bine alese sau simple metehne. Era vocea mea.
Evoluam - vorbeam mult, scriam enorm.
Apoi am ȋnceput să tac. Aşa, fără să vreau, atent la lumea asta multă prin care am pornit să călătoresc. Mai multe ţări, vreo două continente, munţi, mări oceane, persoane diverse. Zboruri peste zboruri, cerul era aproape.
  Am lăsat vocea ȋn pace şi am fost atent la toate. Doar că nu şi la mine.
- Prea multe cuvinte, mi-am zis. Hai să trăim fără şoapte.
Eram fermecat. Mă vrăjisem ȋn realităţi contemporane.

De la o vreme vocea din cap a tăcut. S-a plictisit să vorbească singură.
E drept că ea ȋmi spunea mereu ce să fac, ȋncotro să apuc, cu cine şi ce să vorbesc. Doar că nu ȋi răspundeam niciodată.
- Doar vorbe, frate, vorbe! Atȃta ai ȋn cap.
Astea au fost ultimele cuvinte. Apoi s-a stins.
Nu m-a impresionat cu nimic. Ba chiar pentru o vreme am fost fericit.
Viaţa era armonioasă, mintea limpede, iar trupul ȋmi zburda aiurea ȋn adulmecarea unor raze senine, captate mereu, fugitiv, ȋn călătoriile mele.
Aşa m-am trezit singur.
- Un anonim, mi-am zis, privind ȋn jur. Cui să-i pese?
Lumea multă, peste tot, oriunde, oameni ȋnsă nicăieri.
Ei poate erau, dar eu nu ȋi mai simţeam aşa, ca ȋnainte. Nu lȃngă mine.
Ȋn toată alergătura nebună şi ȋn dorinţa firească de evadare din toate, am ȋnţeles că omenia, precum şi oamenii, nu se pierd, ci doar se uită.
Există oameni care tac, dar ȋn toată tăcerea lor, fiecare om are o voce pe care o ascultă.
Eu mi-am alungat-o!
M-am rugat să tacă şi m-am lăsat amăgit ȋntr-o vȃltoare.
Drumul e lung, acasă e acum peste tot, lumea cea mare e mică.

Undeva, pe cȃmp, ȋntr-o minte goală de cuvinte, se mai vede printr-un ochi căprui, o rază de albastru.
- Dacă nu e Ea, sunt pierdut, mi-am şoptit ȋn barbă, realizȃnd că pot să vorbesc.
De atunci mi-e frică să clipesc, ca să nu rătăcesc seninul.

Omenirea e ascunsa ȋn pace, lȃngă sentimentul iubirii din noi.
Cȃnd taci, cȃnd te ascunzi, eşti un nimeni care umblă precum un mort viu, printre suflete goale.
Aşa m-am trezit ȋntr-o zi, crezȃnd că sunt peste tot.
Eram doar departe.
Singur!
Singur ca mine, ochiul ȋmi stătea deschis mulţumit de albastru.
Cam tot atunci i-am dat voie iar să vorbească.
- Doar vorbe, frate,... dar ce vorbe măreţe!
Albastru nu m-a părăsit niciodată. Seninul e ȋn mine.
Din zece cuvinte proaste, poate vreo două sunt mari, dar dacă tac nu le mai ştie nimeni.
Nici măcar eu. 

 De azi, nu mă mai zbat ȋn disperarea mută a eternului ochi căruia ȋi e frică să clipească.
Păşesc ȋn eternitatea unui nou abis, agăţȃndu-mă de infinitul care mi-a redefinit, mereu, seninul.
Să ȋl mai redefinească odată!
Dacă nu am murit pȃnă acum, de acum nici că mai tac!
Liber la cuvinte. Mă reapuc de scris.
Să spună cineva dacă nu era cazul.

15 comentarii:

enjoyandrei spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Tudor Enea spunea...

Multumesc pentru sustinere, Andrei :)

enjoyandrei spunea...

In sfarsit! Chiar ieri intrasem pe blogul tau si observasem ca nu ai mai scris nimic din aprilie.Lasa-ti vocea sa se astearna in cuvinte scrise. Mai surprinde-ne!

baby girl (you know) spunea...

acelasi tu plin de cuvinte spuse sau nespuse ..cine te cunoaste iti intelege si tacerea ..miss u :*

Alex-varu spunea...

Bravo, Vlad! Felicitari ca ai reinceput sa scrii! Succes in continuare!

eandrei spunea...

te asteptam copile ne e dor de albastrul gandurilor tale revarsa le peste noi caci suntem insetati de tine

Elena Staicu spunea...

Se aude! Bine ai revenit!

Tudor Enea spunea...

Baby girl - cat de frumos ai spus...
Imi multumesc mult. :)

Tudor Enea spunea...

Alex-varu - multumesc mult de sustinere.

Tudor Enea spunea...

eandrei - albastru gandurilor mele se revarsa incet dar sigur. Multumesc mult.

Tudor Enea spunea...

Elena Staicu - bine te-am gasit. Multumesc frumos!

Oatea spunea...

Imi era dor.
Ma bucur ca ai revenit ¨cu albastrul tau cu tot...¨
Si cu tot ceea ce iti apartine si cu tot ceea ce ne umple sufletul!
Fii binevenit!

Tudor Enea spunea...

Mulțumesc frumos, Oatea.

Mona spunea...

Buna Domnu'Tudor!! Va rog din suflet sa reveniti la ...cuvinte, soare si senin! unora dintre noi, chiar ne-ati lipsit....si va "stiu" de vreo cinci ani. Talentul trairilor prin cuvinte trebuie exprimat...ca noi sa va citim. Mult succes!

Tudor Enea spunea...

Mona - ma simt flatat si rusinat in acelasi timp pentru comentariul primit. O motivatie in plus pentru mine sa public mai mult si sa nu imi mai neglijez cititorii.
Nici cuvintele nici soarele si nici seninul nu au disparut, ci doar au fost reprimate, ascunse, tinute sub "inconstienta" unei taceri voite. Sunt aici mereu... voi scrie mai mult. Multumesc din suflet.