marți, 7 aprilie 2015

Atunci cand mi-am infipt singur crucea-n pamant

E ciudat  cum uneori Il gasesti pe Dumnezeu fara sa Il cauti, fara sa Il chemi, fara sa crezi macar ca exista. Fara sa stii, fara sa vrei, fara sa ai habar ca L-ai intalnit. Doar asa, intr-o clipa, cand iti ploua mai tare in viata, clipesti si inima ti se umple din nou de speranta.

Mi-am luat crucea de lemn, mangaindu-i textura fina mirosind a padure. Cine a sculptat lemnul asta a pus din mainile sale suflet. Asa am simtit. Si mii de cruci ma inconjoara acum. O carioca cu varful imbibat in alcool scartaie fin, lasand literele sa se adune peste lemnul proaspat sculptat. Astazi imi scriu singur numele pe cruce si ma duc sa imi caut locul peste pamantul unde nu mai cresc flori, dar se aduna cruci. Cuvintele se nasc fara a fi semete, numele meu e trist precum clipa. Afara ploua cu lacrimi. In inima creste fior. Emotia cerseste speranta, ploaia arunca cu plumb peste inimi, lacrimile curg amare. Picioarele se misca greu, dar pasii refuza sa fuga indarat. Oare cum am ajuns sa fac asta?
De la o vreme incoace mi-am inchis fericirea intr o pestera neagra in intunericul trupului meu, iar sufletului i-am interzis sa mai traiasca. Asa am ajuns sa fiu opusul celui care am fost in anii care au trecut. Am ajuns sa ma ascund de oameni, sa fug, sa plang, sa nu mai fiu eu. Am ajuns sa nu imi mai pese de mine, omorandu-ma incet, fara sa cred ca inca mai pot sa traiesc. Asa am ajuns sa imi scriu numele pe cruce. Asa am ajuns sa mor. Dar pana sa mor, am ales sa ucid doar raul din mine.
Sufletul  a dorit sa traiasca si mi-a tarait trupul pana in inaltul dealului. Secunde au trecut de-a valma, timpul s-a strans intr-o zvacnire si a rabufnit apoi ca un resort. Amintiri din fericire tresar si ma imping catre dealul cu cruci, carand dupa mine inima imbracata in plumb. Aici oamenii L-au aruncat pe Isus rastignit printre pietre, L-au infipt si L-au legat in copaci si pamant cu tot cu cruce si L-au invocat in cautarea sperantei. Aici, odata cu cei care erau in juru-mi, mi-am cautat locul si am infipt si eu crucea in pamantul umed, precum cei multi care au fost inainte, la fel ca si cei multi rataciti care vor fi sa mai vina, fara sa ii stiu, fara sa ma stie, fara sa stim unii de altii. Nori se strang in valuri de freamat sub acelasi cer, rugi se inalta desupra unui deal cu dorinte. Ploua cu stropi de tamaduire si in jur miroase a viata. E plin de cruci, aproape morbit, dar moartea nu e aici.
Nu poti sa mori atata timp cat crezi in fericire. Fericirea e intotdeauna in noi, trebuie doar cautata. Si linistea sufletului la fel.
Pe dealul asta e plin de cruci si eu ma inalt peste ele. Nu, nu sunt morminte, nu sunt oseminte, nu sunt nici macar morti. Sunt cruci pentru vii. E un deal unde oamenii se aduna impreuna ca suflete, infingandu-si crucea in pamant si lasand dorinta sa se inalte sre cer. Crucile de lemn se aduna gramada, fara sa vesteasca sfarsitul, ci doar sa ofere speranta spre un nou jnceput. Aici Dumnezeu nu isi cere tributul, ne cuprinde pe toti protector si se ofera spre jerfa pentru ficare din noi, mereu, rastignit in evocarea sperantei. Nu as fi crezut vreodata ca am sa ajung sa imi scriu singur numele pe cruce si sa o infing cu mana mea in pamant; apoi, in loc sa ma intind dedesuptul ei, sa ma inalt omorand in mine doar raul, reinviind dorinta, regasind seninul si linistea.
Fericirea e departe, dar o gasesti doar daca nu incetezi nicidata sa o cauti. Doar asa stii ca mai esti inca in viata.
Pe dealul cu cruci, speranta a invins tristetea si a luat locul mortii.
Azi mi am infipt crucea in pamant si am ales sa traiesc.

P.S. Povestea am scris-o pe 4 Aprilie 2015 dupa vizita de la Dealul Crucilor din Lituania. Detalii aici

5 comentarii:

Elena Staicu spunea...

Viseza, mi-ai spus, pana cand, intr-o zi ai sa-ti traiesti visul.
Ma bucur ca l-ai gasit pe Doamne in sufletul tau.Traieste!

Tudor Enea spunea...

Multumesc Elena. Inca visez, dar reincep sa traiesc.

Oatea spunea...

Este o epopee a vietii, a sperantei, a izbandei!
Cred ca este scrierea ta de capatai!
Mult senin, iti doresc!

Tudor Enea spunea...

Hei Oatea... :) Mulțumesc mult, dar sa nu exageram totuși. Poate e doar putina dorința în plus. Senin sa fie!

Tudor Enea spunea...

Hei Oatea... :) Mulțumesc mult, dar sa nu exageram totuși. Poate e doar putina dorința în plus. Senin sa fie!

Fotografia mea

Un om obisnuit, calator prin lume si prin viata. In cautarea mea de sine, am calatorit in ultimii cinci ani in peste treizeci de tari, am fost voluntar in proiecte umanitare si am ajuns pedagog la o scoala pentru copii speciali in Danemarca.

Am scris doua carti, prima fiind o colectie de proza scurta adunate intr-un volum cu talc intitulat Raze de senin. A doua carte, un roman al descoperii omului intr-o altfel de viata, intr-o normalitate aproape ireala, o cautare a fericirii si a implinirii sufletesti.  O carte traita inainte de a fi scrisa, intr-o viata de om imbulzita in sase luni de zile, atat cat a durat proiectul umanitar din care faceam parte - "Iubesc. India mea". Un pasaj din carte precum si formularul de comanda le gasiti  aici.