Mândrie natională

 
– Bună (române), ce faci?
– Abia m-am întors.
– Dar nu ți-a fost bine?
– Ba da, într-un anume fel.
– Cum e acolo? Cum sunt oamenii?
– Mare majoritate sunt egoiști, ignoranți și plini de indiferență…
– Aha, cam ca la noi, adică.
– Nu e ca la noi. Noi suntem altruiști, ne respectam unii pe alții. Suntem prieteni. Într-un anumit fel suntem fericiți.
– Nu știi nimic, ai fost plecat, ai uitat cum e acasă. Aici nu sunt oameni fericiți.
– Și dacă ai ști…!!!
 

De doi ani de zile am plecat din România fără să îmi pierd măcar o clipă mândria națională. De curând m-am întors pentru o scurtă vacanță acasă. Atunci când ești departe și ai România în inima, e ca și cum ai avea un dor nestăvilit. Dorul nu poate fi potolit doar cu fotografii sau amintiri frumoase. Totuși, acasă și nu numai, am întâlnit mulți care m-au alungat înapoi, “sfătuindu-mă să uit că sunt român, să uit de țară”, să plec înapoi, cât mai departe.
La toți aceștia și poate și la cei care sunt plecați dar încă nu înțeleg, am sa le răspund ca dragostea mea pentru țara este asemenea unui copil pentru mama lui. Nu am sa ma întorc niciodată împotrivă, oricât de departe as fi. Deși am fost acuzat în nenumărate rânduri că uit de unde am plecat, cu toate că acuzațiile au fost rostite doar din răutatea sau chiar inconștiență, ofer astăzi câteva din motivele simple care mă fac stăpân pe ceea ce simt. Exemplele enumerate sunt poate prea puține și cu siguranța pot fi catalogate drept puerile pentru cei care nu știu să aprecieze adevărata valoare a poporului român.
 
Iubesc Romania și mă mândresc că sunt român:
 
Pentru că m-am născut român și pe deasupra și moldovean! Asta m-a făcut să fiu mândru când mă gândesc la Creangă, Eminescu, Sadoveanu sau Alecsandri.
Pentru că oricât de sus aș urca în lumea asta și oricâte câmpii și dealuri aș străbate, bucata aia de munte unde am crescut, a rămas locul unde mereu pot să mă întorc acasă.
Pentru că am o mamă și un tată care m-au înzestrat cu valori morale și m-au împins de la spate să devin un om cu picioarele pe pământ, chiar dacă îmi port visul prin stele.
Pentru că am un frate care e și el mândru român.
Pentru că Brâncuși a sculptat Coloana Infinitului ca să ne ducă mai aproape de cer, nu sa ne îngroape în neștiință. Pentru că am avut artiști de o valoare incontestabilă și încă mai avem.
Pentru că atunci când pleci din țara îți dai seama că nicăieri nu e perfect și decât să ai necazurile altora, mai bine să te mulțumești cu ale tale.
 
Pentru că nicăieri afară nu este atât de bine încât să crezi că în România este atât de rău.
Pentru că atunci când plec afară NU mă confund cu cerșetorii și hoții care ne fac de râs neamul, ci mă evidențiez dovedind că neamul românesc este diferit!
Pentru că nu poți să urăști pădurea pentru uscăturile ei, și precum pădurea care are uscături și țara noastră are suficiente. Dar asta mă face doar să fiu veșnic “îndrăgostit”  de “pădurea” mea. Pentru că am avut surpriza plăcută să găsesc în lumea asta mare, străini care stimează România. Și ne invidiază pentru ceea ce suntem și ceea ce (încă) avem.
Pentru că România nu a trecut prin 2000 de ani de istorie ca să îi întoarcem spatele acum și să o lăsăm să moară în mâna unor infatuați și oligarhi.
Pentru că dincolo de sistemul corupt care ne îngroapă de vii, exista întotdeauna oameni care au puterea să se ridice și să moară într-o revoluție pentru bunăstarea urmașilor noștri.
Pentru ca în curând oamenii ăștia se vor ridica din nou și eu voi fi alături să le susțin cauza.
Pentru că românul râde și la necaz și poate să cânte și la durere.
Pentru că românul e ambițios.
Pentru că românul are speranță.
Pentru că încă mai cred în viitorul strălucit al tării noastre.
Pentru că atunci când sunt român, sunt eu însumi, gândesc românește, scriu și iubesc românește.
 
Pentru că Romania e țara mea cu bune și rele.
Oricât de departe aș pleca nu am să uit niciodată ca rădăcina mea e în țara în care m-am născut.
Si pentru zeci de alte lucruri pe care sunt convins că și voi le cunoașteți și le apreciați, însă acum nu îmi mai trec prin cap de
emoție.  Dar poate mulți ar trebui să plece ca să înțeleagă dorul care îi va chemă să revină.
Mandru ca sunt romana- mandria mea, Romania

Iar cel care uită de unde a plecat sau refuză să se mai numească român pe motiv că în țara sunt fapte rele, nu e un laș neapărat, ci doar un om căruia îi este frică să înfrunte realitatea.

Și dacă tot avem cel mai mare steag din lume, sigur și inima de român e suficient de mare pentru toate!
Și încă ceva și poate cel mai important: Să fii roman nu e o rușine!

 

 
Citeste și:
 
 

 

 

 

20 thoughts on “Mândrie natională

  1. Elena Staicu says:

    Tocmai pentru ca suntem copaci, si avem "radacini", si pentru ca prin ele ne curge seva aia numita dulce-n limba nostra "dor', care, ciudat, este contagios cand pleci pe alte meleaguri.
    Sau doar cand pleci.

  2. pentru cei care nu au plecat, nu au stat departe, nu au simtit dorul acela, e greu sa inteleaga…
    eu am stat un an in Canada, stiam ca o sa ma intorc si, cu toate astea, erau momente cand imi era dor chiar si de gropile din asfalt.
    va trebui sa invatam sa ne apreciem noi in primul rand pentru ceea ce suntem, atat cat suntem, pentru ceea ce avem, atat cat avem, toate astea inseamna cu mult mai mult decat au altii…
    trebuie sa invatam sa ne respectam noi pe noi si tara noaastra, inainte sa cerem asta de la altii.
    imi doresc pentru toti, mai tineri sau mai putini tineri sa incerce experienta de a trai macar pentru scurt timp departe de casa,doar asa vor intelege cat de mult inseamna ACASA…

  3. Ce gânduri frumoase, dragă Tudore!
    Sunt mândru că mai sunt încă români care gândesc aşa şi care îşi iubesc cu adevărat ţara.Şi încă mai sper să fie şi mai mulţi.
    Numai bine îţi doresc!

  4. Nu avem cuvinte sa-ti spunem cat de emotionati am fost cand ti-am citit articolul.Suntem mandri ca suntem ROMANI doar, cei care suntem intradevar ROMANI ne iubim cu adevarat ROMANIA noastra ,asa cum este:frumoasa cu oameni de valoare (unii) altii ??

  5. Nu avem cuvinte sa-ti spunem cat de emotionati am fost cand ti-am citit articolul.Suntem mandri ca suntem ROMANI doar, cei care suntem intradevar ROMANI ne iubim cu adevarat ROMANIA noastra ,asa cum este:frumoasa cu oameni de valoare (unii) altii ??

  6. Nu avem cuvinte sa-ti spunem cat de emotionati am fost cand ti-am citit articolul.Suntem mandri ca suntem ROMANI doar, cei care suntem intradevar ROMANI ne iubim cu adevarat ROMANIA noastra ,asa cum este:frumoasa cu oameni de valoare (unii) altii ??

  7. Nu avem cuvinte sa-ti spunem cat de emotionati am fost cand ti-am citit articolul.Suntem mandri ca suntem ROMANI doar, cei care suntem intradevar ROMANI ne iubim cu adevarat ROMANIA noastra ,asa cum este:frumoasa cu oameni de valoare (unii) altii ??

  8. Nu avem cuvinte sa-ti spunem cat de emotionati am fost cand ti-am citit articolul.Suntem mandri ca suntem ROMANI doar, cei care suntem intradevar ROMANI ne iubim cu adevarat ROMANIA noastra ,asa cum este:frumoasa cu oameni de valoare (unii) altii ??

  9. Nu avem cuvinte sa-ti spunem cat de emotionati am fost cand ti-am citit articolul.Suntem mandri ca suntem ROMANI doar, cei care suntem intradevar ROMANI ne iubim cu adevarat ROMANIA noastra ,asa cum este:frumoasa cu oameni de valoare (unii) altii ??

  10. Nu avem cuvinte sa-ti spunem cat de emotionati am fost cand ti-am citit articolul.Suntem mandri ca suntem ROMANI doar, cei care suntem intradevar ROMANI ne iubim cu adevarat ROMANIA noastra ,asa cum este:frumoasa cu oameni de valoare (unii) altii ??

  11. Nu avem cuvinte sa-ti spunem cat de emotionati am fost cand ti-am citit articolul.Suntem mandri ca suntem ROMANI doar, cei care suntem intradevar ROMANI ne iubim cu adevarat ROMANIA noastra ,asa cum este:frumoasa cu oameni de valoare (unii) altii ??

  12. Nu avem cuvinte sa-ti spunem cat de emotionati am fost cand ti-am citit articolul.Suntem mandri ca suntem ROMANI doar, cei care suntem intradevar ROMANI ne iubim cu adevarat ROMANIA noastra ,asa cum este:frumoasa cu oameni de valoare (unii) altii ??

  13. Nu avem cuvinte sa-ti spunem cat de emotionati am fost cand ti-am citit articolul.Suntem mandri ca suntem ROMANI doar, cei care suntem intradevar ROMANI ne iubim cu adevarat ROMANIA noastra ,asa cum este:frumoasa cu oameni de valoare (unii) altii ??

  14. Nu avem cuvinte sa-ti spunem cat de emotionati am fost cand ti-am citit articolul.Suntem mandri ca suntem ROMANI doar, cei care suntem intradevar ROMANI ne iubim cu adevarat ROMANIA noastra ,asa cum este:frumoasa cu oameni de valoare (unii) altii ??

  15. Nu avem cuvinte sa-ti spunem cat de emotionati am fost cand ti-am citit articolul.Suntem mandri ca suntem ROMANI doar, cei care suntem intradevar ROMANI ne iubim cu adevarat ROMANIA noastra ,asa cum este:frumoasa cu oameni de valoare (unii) altii ??

  16. Nu avem cuvinte sa-ti spunem cat de emotionati am fost cand ti-am citit articolul.Suntem mandri ca suntem ROMANI doar, cei care suntem intradevar ROMANI ne iubim cu adevarat ROMANIA noastra ,asa cum este:frumoasa cu oameni de valoare (unii) altii ??

  17. Ursache Andrei says:

    roman, e suficient, bravo Tudor. Eu consider ca explicatiile ar trebui sa le expuna altcineva nu noi. Noi suntem romani, noi suntem romani noi suntem aici pe veci stapani.Are cineva ceva de obiectat? noi (romanii) suntem deschisi, ascultam

Lasă un răspuns