luni, 20 octombrie 2014

Mandrie nationala


- Buna, ce faci?
- Abia m-am intors.
- Dar nu ti-a fost bine?
- Ba da, intr-un anume fel.
- Cum e acolo? Cum sunt oamenii?
- Mare majoritate sunt egoisti, ignoranti si plini de indiferenta…
- Aha, cam ca la noi, adica.
- Nu e ca la noi. Noi suntem altruisti, ne respectam unii pe altii. Suntem prieteni. Intr-un anumit fel suntem fericiti.
- Nu stii nimic, ai fost plecat, ai uitat cum e acasa. Aici nu sunt oameni fericiti.
- Si daca ai sti…!!!

luni, 13 octombrie 2014

Vise cu omleta

Imi taraiam picioarele prin praf, miscandu-ma aproape in reluare. La viteza mea cred ca doar melcul putea fi invidios. Am batut strada in lung si in lat, avand gatul uscat si corpul molesit de caldura. M-am racorit la un magazin cu un chhachi (a se citi ciaci – un fel de zar produs din lapte de bivolita) si la un altul cu un lassi, amandoua servite direct din punga de plastic, cu paiul. In conditiile date, exceptand apa calda si nefliltrata, chhachi si lassi sunt singurele bauturi care ma pot racori aici.

duminică, 12 octombrie 2014

“Oau”, “Ahh” si “Hmm”

Randurile de mai jos, desi modifica putin tonul povestirilor mele din ultima vreme, aducandu-ma inapoi in tara de unde am schimbat totul, ofera in urma unei cereri venita din partea Comunitatii romanilor din Norvegia, o explicatie rudimentara a celor trei interjectii ce se regasesc in paragraful urmator:
"Dupa un an de locuit in Norvegia, unde am trecut de la "Oau!", la vremea primului impact cu o tara scandinava, la "Ahh...!" pe la mijlocul perioadei si am ajuns la "Hmm..." in zilele noastre..."
Explicatia poate fi doar inceputul unor povesti bazate pe intamplari reale, petrecute pe parcursul experientei mele anterioare in Norvegia:

vineri, 10 octombrie 2014

....sa ma intorc acasa!

...Atunci m-am gandit pentru prima data la faptul ca ma intorc acasa. Asta ma asteapta in camera mea. Ochi inlacrimati de la o alergie necunoscuta, transpiratie ciudata, alternata cu frisoane ocazionale, o serie neincetata de stranuturi si tuse seaca. Asa e mereu acasa.
Fotografia mea

Un om obisnuit, calator prin lume si prin viata, in cautarea locului pierdut. 

Cu totii avem un loc pierdut pe care speram sa il descoperim macar odata in viata. In cautarea mea de sine, am calatorit in ultimii cinci ani in peste treizeci de tari, am fost voluntar in proiecte umanitare si am ajuns pedagog la o scoala pentru copii speciali in Danemarca.

Am scris doua carti, prima fiind o colectie de proza scurta adunate intr-un volum cu talc intitulat Raze de senin. A doua carte, un roman al descoperii omului intr-o altfel de viata, intr-o normalitate aproape ireala, o cautare a fericirii si a implinirii sufletesti. O carte traita inainte de a fi scrisa, intr-o viata de om imbulzita in sase luni de zile, atat cat a durat proiectul umanitar din care faceam parte - "Iubesc. India mea". Un pasaj din carte precum si formularul de comanda le gasiti  aici.