joi, 24 aprilie 2014

Cine a inventat magia?

Cine a inventat magia? Nu magia cu hocus pocus, ci aia cu suflete, precum atunci cand te roade tare un lucru si nu stii de unde a aparut sau mai rau, de ce a disparut. Magia sufletelor tine deobicei de dragoste, dar aici ma refer doar la expresivitate. Un fel de magie care mangaie sufletul, coloreaza cerul si indulceste viata...

 Poti sa vezi barbati, tineri si batrani, fara limita de varsta, cu pantalonii in vine care se “k”ca direct in mijlocul strazii, asa cum fac si vacile, si porcii, sau alte animale dintr-astea care nu au alta treaba decat sa se taraie agale, fara restrictii si sa se balige non-stop, de parca asta ar fi cu adevarat scopul lor in viata. Poti sa te plimbi printre tonele de mizerie, de gunoaie cu aceeasi oameni care o arunca deliberat, fara jena, cu o indiferenta cruda, care uneori te zgarie pornind din retina si sfarsind in adancul inimii. Poti sa te feresti sau sa te lasi agatat de imbulzeala din tren, de pe tren, din autobuze si de pe autobuze, cu zecile sau poate sutele de masini, trotinete, mopede si carute care se inghesuie si vor sa intre toate, deodata, gramada, in intersectie. Si, cu siguranta poti sa auzi, in acest amalgam babilonian, intr-o galagie fructuoasa, un tipat profund, la fel de murdar precum mizeria de pe strazi, ca o goarna cu zumzet ciudat, nedefinit, indesata direct in ureche, fara posibilitate de a reduce volumul sau de a o opri macar temporar.
In acest peisaj fascinant, in opozitie cu sensul cuvantului minunat, nu poti decat sa iti doresti un ragaz, cateva
clipe de liniste, sau macar soapte, sau poate chiar singuratate. Mintea iti umbla prin multimi, se spala-n gunoaie si se taraie stresata printre izul acru de fecale. Soarele topeste tot, arde mizerii si presara duhoare. Si totusi, dincolo de o poarta uriasa, inaltata spre cer in motive stilizate in semiluni fantasmagorice, cu piatra maro, murdara, fara insemne si atentionari, ci doar inalta, unde alti oameni, cum altfel, se imbulzesc neincetat, descoperi paradisul.
Un verde crud, nascut dintr-o primavara vesnica, intre copaci cu frunzisul inmiresmat, alei ce-ti poarta pasii pe langa arbusti mici, tunsi la dunga si aliniati, cuminti si firavi, de-a lungul canalului cu limpezimea cerului odihnita in apa cristalina si templul! Nascut din iubirea ce i-a marcat viata, ca mai apoi sa ii hraneasca sufletul, imparatul l-a construit din lacrimi, inghetate pana la durere, piatra cu piatra, rand cu rand, de la baza pamantului pana la varful acoperisului inaltat spre cer. Patru turnuri ii stau alaturi, strajuind cele patru zari. Totul e din marmura alba taiata, aranjata, sculpata in flori, in motive de iubire si in  inimi. In inima lui mai intai, a imparatului care a cladit mormantul frumoasei sale sotii, in chip de templu fara asemuire in lume, si mai apoi, in inima fiecarui om care-i calca pragul, mirandu-se, minunandu-se, redescoperind viata.
Sa te imbeti de viata intr-un loc destinat somnului de veci este la fel de ireal precum faptul ca un un colt de
paradis  a fost asezat intr-o cocina. Am petrecut ore in sir in gradini, sub cerul albastru, langa marmura imaculata, inconjurat de raul lin, care imprumuta din nuanta cerului si din culoarea templului, redefinind seninul.

Sa ajung acolo a fost o durere, sa ma intorc a fost o dezamagire. Faptul ca am fost va ramane pe veci o binecuvantare.

19 comentarii:

Td spunea...

O realitate plina de contraste, o experienta de viata cladita din toate...
Am citit, am recitit, am zambit, am gustat metafore si m-am gandit la voi, cu drag!


Zina spunea...

Excelent articol, stilul tău a progresat fantastic, Tudor !

Tudor Enea spunea...

Td (pentru a pastra anonimatul :) ) - multumesc mult pentru impresii si comentariu. Inseamna mult. Sa auzim numai de bine!

Tudor Enea spunea...

Zina - multumesc mult de tot. Ma bucur ca ti-a placut. Continuarile vor fi pe masura.

Silving spunea...

"Sa te imbeti de viata intr-un loc destinat somnului de veci este la fel de ireal precum faptul ca un un colt de paradis a fost asezat intr-o cocina"- frumos ai zis.

Calatoria asta spirituala iti amplifica si talentul pentru scris- sau...talentul era acolo,cum stim deja,dar cand ai despre ce scrie,atunci se evidentiaza.Si un astfel de loc al contrastelor cu siguranta te incita la scris :)

Tudor Enea spunea...

Silving - multumesc mult, ma simt flatat... Probabil ca asa este, in astfel de loc, printre atatea si atatea contraste, nevoia de a pune pe hartie povestile vine de la sine, fara efort, povestile aparand aproape de la sine. Salutari cu bine!

Zina spunea...

Atunci, voi reveni ! :)

Tudor Enea spunea...

Zina - te astept atunci mai des, cu cea mai mare placere. Multumesc mult!

Oatea spunea...

Ma gandesc ca nu s-ar fi putut inventa ceva mai bun pentru tine, decat ceea ce s-a intamplat...
Articolul tau ma inhiba din nou, scrii din ce in ce mai bine, cu o usurinta fantastica, iar eu nu pot comenta.
Ma emotionezi si imi pierd cuvintele. Chiar si in scris.
Felicitari si ... sanatate!

Anonim spunea...

Cine a inventat magia...aia adevarata?! Nu conteaza, important e ca si tu esti magician. Uite, ai presarat cuvintele cu praf de stele si a iesit ceva de suflet.

Acum o sa fac si eu o mica "magie" si o sa fac sa vina ziua de maine ceva mai repede, ziua cand malinul infloreste si ti se ureaza: La multi ani, Tudor!

Elena

Tudor Enea spunea...

Oatea - multumesc mult. Ma flatezi. Am scris ce am simtit si ma bucur ca am reusit sa transmit starea.

Tudor Enea spunea...

Elena - nu e nevoie de magie cand e vorba de maine. Timpul trece. Mii de multumiri!

Anonim spunea...

Nu stiam daca azi o sa am acces la calculator asa ca am adus ziua de maine mai curand.Se pare insa ca "timpul" a avut alte planuri cu mine azi, trecand de la sine si lasandu-ma tot aici.
Si totusi exista o magie a timpului, el ia forma "recipientului" care-l simte, si-l cuprinde, si-l umple, uneori dilatandu-se alteori contractandu-se, de fapt tine de magia interioara a "recipientului".

Cu mare placere,
Elena

Tudor Enea spunea...

Interesanta teoria cu magia recipientului, insa asta presupune cu siguranta faptul ca recipientul sa nu fie niciodata gol, nu-i asa?
Iti doresc sa te poarte pasii atunci cand te va purta si timpul, acolo unde iti doresti sa ajungi. :)Multumesc mult!

Elena Staicu spunea...

Cu siguranta recipientul nu e niciodata gol, chiar cand timpul pare ca sta pe loc, cand senzatia de nimic cuprinde totul, ceva exista. Exista Albastrul acela care a inventat timpul, a inventat zborul, a inventat magia. Si intr-un joc foarte serios "ne-a inventat" pe noi, mereu plini dar uneori atat de neconstienti de prea-plinul din noi.
Multumesc si eu pentru urare, o sa ajung, asa cum ajungem toti, intr-un fel sau altul.

Sa-ti fie bine.
Elena

Tudor Enea spunea...

" mereu plini dar uneori atat de neconstienti de prea-plinul din noi." Cat de frumos si atat de profund. Iti multumesc mult, Elena!

Elena Staicu spunea...

Nu e profund, e doar firesc.

Elena Staicu spunea...

Poate ca e frumos Tudor,dar sigur e firesc.

Tudor Enea spunea...

Elena, in concluzie e doar frumos si firesc. Poate e deajuns:) Multumesc!