Din adolescenţă

Şi dacă tot am început anul într-o perspectivă poetică, se pare că am să păstrez pentru un moment linia versificată, amintindu-mi astăzi de o poezie pe care am scris-o la finalul anilor 90. Nu ştiu prin ce minune am regăsit-o, însă mă bucur că încă există.

Pe malul lacului
pustiu
Privesc acum cum
ne-am iubit.
Privesc spre cerul
arămiu,
Ai vrut să pleci  şi te-am oprit.
Cu vorbe dulci mă
amăgeşti-
Tu îmi promiţi să vii din nou.
Eu cred în tine şi te las să pleci.
Acum mi-e dor şi-mi pare rău.
Doar luna ea, stingheră stă
Acolo sus şi ne priveşte.
Unde eşti tu cu glasul tău
Ce des mă amăgeşte.
Să vii acum ca să mă vezi
Pe malul lacului pustiu
Unde doar luna bate-n lac
Şi totu-i arămiu.
Să vii să ştii că
singur sunt
Şi doar gândind la tine.
Cu faţa-n jos şi chiar plângând,
Să vezi ce-a mai rămas din mine.
Nimic nu are nici un
sens.
Tu nu mai vii şi n-ai să ştii;
Şi viaţa s-a oprit
din al său mers
Căci nu cunoşti ce-a
fost şi nu va fi.
Şi mor. Şi nimeni nu mă plânge.
Pământul s-a închis
deasupra mea.
Acum, aici sunt flori
din al meu sânge
Şi doar copaci din
umbra mea.

 

 

4 thoughts on “Din adolescenţă

  1. aici ploua,poezia ta este atat de trista…
    sa-mi tai venele…sa nu i le tai 🙂

    oricum, o caldura trista si plina de melancolie se simte in versurile tale…

    deci,ce ma sfatuiesti? 🙂

  2. Pandhora – Ploaia poate fi romantica si calda. Lasa venele in pace si zambeste cu mine. Melancolia are rolul ei, versurile sunt triste daca le privesti asa. Insa trebuie sa vezi dincolo de finalul poeziei, in lucrurile ce rasar dupa ultimele versuri.Flori si copaci inseamna viata. asa cum dincolo de nori e senin, dincolo de lacul aramiu e doar o lumina colorata plina de raze de senin. Multumesc mult.

Lasă un răspuns