duminică, 10 februarie 2013

Din adolescenţă


Şi dacă tot am început anul într-o perspectivă poetică, se pare că am să păstrez pentru un moment linia versificată, amintindu-mi astăzi de o poezie pe care am scris-o la finalul anilor 90. Nu ştiu prin ce minune am regăsit-o, însă mă bucur că încă există. 



Pe malul lacului pustiu
Privesc acum cum ne-am iubit.
Privesc spre cerul arămiu,
Ai vrut să pleci  şi te-am oprit.

Cu vorbe dulci mă amăgeşti-
Tu îmi promiţi să vii din nou.
Eu cred în tine şi te las să pleci.
Acum mi-e dor şi-mi pare rău.

Doar luna ea, stingheră stă
Acolo sus şi ne priveşte.
Unde eşti tu cu glasul tău
Ce des mă amăgeşte.

Să vii acum ca să mă vezi
Pe malul lacului pustiu
Unde doar luna bate-n lac
Şi totu-i arămiu.

Să vii să ştii că singur sunt
Şi doar gândind la tine.
Cu faţa-n jos şi chiar plângând,
Să vezi ce-a mai rămas din mine.

Nimic nu are nici un sens.
Tu nu mai vii şi n-ai să ştii;
Şi viaţa s-a oprit din al său mers
Căci nu cunoşti ce-a fost şi nu va fi.

Şi mor. Şi nimeni nu mă plânge.
Pământul s-a închis deasupra mea.
Acum, aici sunt flori din al meu sânge
Şi doar copaci din umbra mea.

4 comentarii:

pandhora spunea...

aici ploua,poezia ta este atat de trista...
sa-mi tai venele...sa nu i le tai :)

oricum, o caldura trista si plina de melancolie se simte in versurile tale...

deci,ce ma sfatuiesti? :)

Tudor Enea spunea...

Pandhora - Ploaia poate fi romantica si calda. Lasa venele in pace si zambeste cu mine. Melancolia are rolul ei, versurile sunt triste daca le privesti asa. Insa trebuie sa vezi dincolo de finalul poeziei, in lucrurile ce rasar dupa ultimele versuri.Flori si copaci inseamna viata. asa cum dincolo de nori e senin, dincolo de lacul aramiu e doar o lumina colorata plina de raze de senin. Multumesc mult.

Andrei Răduţu spunea...

Superba poezia, chiar daca este putin trista. Felicitari Tudor si toate cele bune :)

Tudor Enea spunea...

Andrei Radutu - te salut si iti multumesc mult de tot. Toate bune!

Fotografia mea

Un om obisnuit, calator prin lume si prin viata. In cautarea mea de sine, am calatorit in ultimii cinci ani in peste treizeci de tari, am fost voluntar in proiecte umanitare si am ajuns pedagog la o scoala pentru copii speciali in Danemarca.

Am scris doua carti, prima fiind o colectie de proza scurta adunate intr-un volum cu talc intitulat Raze de senin. A doua carte, un roman al descoperii omului intr-o altfel de viata, intr-o normalitate aproape ireala, o cautare a fericirii si a implinirii sufletesti.  O carte traita inainte de a fi scrisa, intr-o viata de om imbulzita in sase luni de zile, atat cat a durat proiectul umanitar din care faceam parte - "Iubesc. India mea". Un pasaj din carte precum si formularul de comanda le gasiti  aici.