duminică, 27 ianuarie 2013

Regăsiri în rătăciri

Cerul plângea prelung într-o burniță albastră. Inima părea să înghețe rece în piept însă vibrația-i părea fierbinte. Ȋl privi în ochi şi simți un fior. Un sentiment nou, plăcut, o senzație de linişte interioară, dar în acelaşi timp de zbucium intens. Mâinile îi tremurară instinctiv şi vocea refuza să se audă în noapte.  Vântul vibra ca o şoapta în locul ei şi Geo simți pentru prima oară un fior ce avea să-i devină o dependență în suflet.

Seara se lăsase rece şi ea era îmbrăcată doar cu o jachetă subțire. Nu luase în calcul schimbarea bruscă a vremii şi ignorase total sfaturile mamei când plecase de acasă. Mergea tăcută şi înfrigurată, iar  oboseala o cuprinse ca de fiecare dată când se întorcea de la servici. Nu avea însă de gând să renunțe. Şcoala şi serviciul puteau în continuare să meargă cap la cap. Trebuia să fie puternică. Pentru mama ei şi mai ales pentru dânsa. Avea însă nevoie de un impuls, de o răbufnire a sentimentelor sale, de o renaştere a speranței. Pădurea era neagră şi se deschidea rece dincolo de cărarea care şerpuia anemic printre copaci. Cerul se vedea întunecat printre crengile golaşe şi vântul tresări curățând  locurile pentru ninsoare. Drumul îi era cunoscut şi teama nu o însoțea niciodată prin aceste locuri. Fata înainta încet căutând în minte idei şi soluții pentru viața ei încă frageda. Pierdută în gânduri, nu auzi paşii care se apropiau în fugă. Ȋl simți târziu, când bărbatul o atinse pe umăr şi se opri în fața ei. Geo tresări speriată şi rămase pironită într-un gest de surpriză enormă.
Se întâlnisera de mai multe ori față în față şi de fiecare dată s-a emoționat profund în preajma lui. Nu a lăsat însă niciodată să se vadă asta, nu a considerat că ar avea rost să-i ofere satisfacție într-un anume fel. Avea însă siguranța că şi el pățea la fel în preajma ei şi gândul ăsta o făcea să se simtă bine. Acum îl privea în tăcerea nopții şi ochii lui blânzi o sorbeau din priviri. Vru să spună ceva, însă Flavius îi făcu semn să tacă.

- Geo... însă nici el nu ştia exact ce vrea să îi spună. Clipi des şi îşi frământă mâinile de mai multe ori. Răsufla sacadat ca şi cum ar fi încercat să-şi tragă sufletul şi apoi încerca din nou să vorbească:
- Eu... eu...nu am vrut să te sperii. Am fugit după tine... a... pentru că...

Vocea i se pierdu într-un oftat prelung şi apoi se fâstâci plin de emoție. O privi în ochi şi îi căută mâinile să le cuprindă. Degetele fetei erau fierbinți şi se încleştară involuntar de mâna lui. Cerul cernea umed picuri înghețați şi umbrele nopții dansau în pădurea încețoşată. Dincolo de mistere, în mijlocul cărării întunecate luminau două inimi calde. Ȋntre Geo şi Flavius se năştea dragostea. 

Timpul are nevoie doar de o clipă pentru a scrie istorie în sufletul tău.

Un comentariu:

Carmen RM spunea...

Flavius este "impulsul", "răbufnirea sentimentelor" si "renaşterea speranței" Iata cât de usor se rezolva toate problemele...
Frumoasa poveste, plina de sentimente gingase si framânatari fragede!
PS: te voi inscrie cu multa placere la MfC :) Noapte buna!