luni, 10 decembrie 2012

Ȋntâmplare cu final fericit(?) Partea a II a


Continuarea de aici
...Ȋn spatele meu oprise o maşină superbă. De la volan a coborât un tip care ȋncerca să mă ridice cu forţa. Nu cred ca ştia cum să fie grijuliu. I-am simţit mâinile tremurând. Omul era ȋn stare de soc. Din maşina sa m-a vazut coborând panta ȋntr-o viteză nebună. A văzut mai apoi mişcările mele nesigure şi in final momentul ȋn care am fost aruncat peste cap ȋntr-un salt incredibil şi aproape ireal. M-am ridicat şi i-am spus că totul e ok. Nu s-a ȋntâmplat nimic. Mi-e bine. Din genunchi, prin ruptura proaspătă a blugilor, curgea sânge. 
Am ȋncercat să ȋl linistesc pe cel ce sărise ȋn ajutorul meu, ȋnsă el continua să fie agitat. Asemenea salt nu poate să rămână fără urmări. L-am convins că sunt teafar când m-am ȋntors să ȋmi ridic bicicleta. A rostit câteva cuvinte ȋn limba lui, aşa ca pentru el, apoi a ridicat privirea către mine şi mi-a spus ȋn engleză, pe o voce pierdută: “Ar trebui să te duci la spital. E o minune să crezi că nu ai paţit nimic”. Mi-a arătat prin gesturi că m-am dat peste cap. Apoi, ȋnţelegând refuzul meu categoric, s-a urcat ȋn maşina şi a demarat. După ce a plecat am ȋnceput să mă verific. Geaca ȋmi era neatinsă. Doar puţin praf pe spate. Mănuşa stângă ȋmi era ruptă la un deget, ȋnsă mâna parea intactă. Dreapta mă durea puţin la ȋncheietură, ȋnsă nu părea a fi serios. Blugii ȋmi erau rupţi ȋn genunchiul drept şi pielea era zgâriată, lăsând sângele să curga  fără să fie un motiv de ȋngrijorare prea mare. Capul nu l-am atins nici de asfalt, nici de bicicletă. Iar cerul era prea ȋnalt şi prea departe pentru o aseameanea săritură. Am scăpat cu bine. Mi-am luat bicicleta de jos, şi am reuşit să pun lanţul la loc. Nimic altceva nu părea stricat. Când am incălecat am simţit o durere surdă ȋn mâna dreaptă, dar am ȋncercat să ignor. Piciorul mă jena sângerând uşor, ȋnsă ştiam că nu e nimic rău. Am pornit mai departe, pentru că niciunul dintre colegii mei nu m-au văzut ȋn momentul căzăturii şi nu aveau cum să se oprească pentru asta. Mă aşteptau la capătul văii. La ȋnceput erau puţini ȋngrijoraţi, zâmbetul le-a aparut pe buze mai tarziu când –au crezut că sunt bine. Au facut apoi glume pe seama mea cum că nu sunt ȋn stare să mă ţin ȋn şa. Am râs cu ei şi ne-am continuat traseul. Orice om normal la cap s-ar fi ȋntors atunci acasă. Eu am ales să continui. Cu bicicleta şubredă, ȋnsă cu spiritul aventurii deschis la maxim, am mers mai departe.

Am ajuns seara acasă, după ce am parcurs ȋn jur de 60 kilometri. Ȋn momentul ȋn care am intrat la căldură, am simţit că ceva s-a schimbat. Pe la miezul nopţii m-am dus la spital. Acolo au urmat câteva ȋntâmplări care nu fac cinste tării ȋn care ma aflu. M-am ȋntors târziu. Eram aproape ȋntreg. Doar mana dreapta se ascundea sub un ghips uriaş.
Imaginează-ţi că te trezeşti dimineaţa, ȋţi dai deoarte patura cu care eşti invelit, te duci la baie şi te speli pe mâini, pe faţă, prin alte părţi, apoi te duci la bucătărie, ȋţi pregăteşti micul dejun, ȋţi pregăteşti lucrurile pentru toata ziua, te duci la servici, şcoală sau te aşezi la birou. Scrii, desenezi, mănânci, bei, faci curăţenie, faci tot ce ȋţi trebuie pentru ca ziua ta să fie completă.
Acum gândeşte-te că te trezeşti din nou dimineaţa, te ridici din pat şi ȋţi pui o mână la spate. Acum ȋncearcă să faci toate lucrurile pe care trebuie să le faci fără să foloseşti mâna pe care o ai la spate. Abia atunci ȋţi dai seama cât de importantă e fiecare parte din tine. Atunci ȋnţelegi cât e de bine să fii sănatos. Tot atunci ȋţi dai seama, ȋn caz că nu ai realizat până ȋn acel moment, că viaţa e frumoasă. Abia atunci o apreciezi cu adevărat!

2 comentarii:

Carmen RM spunea...

stiu exact despre ce vorbesti! sotul meu a trecut de curând printr-o experienta asemanatoare (http://vis-si-realitate-2.blogspot.de/2012/11/la-spital.html) si... la fel s-a simtit si el! dupa ce te cunosti de-o viata tare, mare, sportiv neobosit... greu este sa accepti ca viata trebuie sa merga mai departe si altfel :))
Ma bucur mult sa stiu ca in partea a treia ne spui cum totul s-a vindecat perfect si ca lectia primita nu o vei uita prea curand, protejându-te un pic mai mult :)

Tudor Enea spunea...

Am citit povestiaora ta de atunci si m-am intristat. Sper ca sotul tau si-a revenit in totalitate si intamplarea a ramas doar o experienta neplacuta care a fost candva. Multumesc frumos.