Aromă de … albastru

Ȋn faţa paginii albe, mi-am scos stiloul să scriu, să-mi aştern pe hârtie vise ȋn cuvinte măreţe. Peniţa alunecă uşor şi sentimentele se colorează simplist. Foaia, de un alb imaculat, e presărată acum cu idealuri albastre.
Afară e frig şi inima ȋmi prinde ȋncet cruste de gheaţă. Aburi şi fum, răsuflu greu, vântul ȋmi şopteşte de iarnă. S-au colorat ca
stelele reci copacii goi ce frunzele şi-au risipit ȋn miazăzi.

Mi-am vărsat ceru-n călimară retrăind amintiri. Pe toate le-am amestecat cu vise. Din amalgamul creat au răsărit speranţe. Le-am aşternut apoi vibrând caligrafic după albastru. Albastru senin din cer infinit, albastru straveziu din mare sărată.
Albastru cu soare, albastru cu stele. Ȋmi freamătă albastru, mă strigă şi mai vrea.
Cuvintele tresăr, iubirea se transformă ȋn senin. Mai are cineva albastru?
Mai vreau albastru ca să sper, daţi-mi albastru ca să simt!
Pentru mine, albastru, ca şi cerul, e un infinit de iubire.
Afară-i frig, dar inima ȋmi cântă. Dincolo de gheaţă va răsari iubirea şi sufletul ȋmi va fi  cald ȋntr-o clipă ce  va dura cât o ȋntreagă eternitate.

 

6 thoughts on “Aromă de … albastru

  1. Eu am albastru in vopsele 😉 Cand simt ca trebuie sa ma incarc cu energie,fac creatii albastre,sa stii! 🙂 Deci inteleg exact cum e cu frumosul si infinitul albastru,e ca un zbor.
    Hai sa zburam! 🙂

  2. Silving – multumesc frumos. Oamenii vor sa atinga infinitul. |Cerul e cel mai apropiat infinit, deci zborul e cel mai simplu mod de a-si implini dorinta. Iar pentru a zbura nu trebuie decat iubire!

  3. "Afară e frig şi inima ȋmi prinde ȋncet cruste de gheaţă." – imi place foarte mult acest rand.Nu ma intreba de ce pentru ca n-as sti ce sa-ti raspund.Oricum postarea m-a impresionat foarte mult si mi-a starnit curiozitatea inca din titlu pentru ca imi place foarte mult culoarea albastru.Felicitari.

Lasă un răspuns