Călătorii în locuri noi

Era o perioadă când credeam ca lumea se termină dincolo de  muntele din spatele casei. Acolo se adunau norii în caz de furtună, acolo ningea prima dată şi tot acolo apunea soarele mereu. Pe atunci lumea mea şi gândurile îşi aveau sfârşitul pe creasta aceea împădurită, unde cerul se unea cu pamântul şi totul părea că se sfârşeşte.
De la o vreme incoace am bătut ţara în lung şi în lat şi mai târziu am început să descopăr lumea. M-am adunat acum în linişte pe un vârf de munte, privind frumos la cei ce se frământă în căutarea zborului etern spre necunoscut. Din când în când cobor căutând să mă amestec printre oameni din necesitatea de a nu uita sa fiu  om obişnuit.

Azi am vrut să plec. Dar nu de tot ci doar să evadez. Să mă desprind din înălţimile mele şi să explorez lucruri noi. Am găsit câţiva colegi care mergeau în celălalt capăt de ţară ca sa aducă pe cineva acasă. Chiar dacă nu aveam decât să stau în maşină pe toată durata zilei parcurgând întreaga distanţă dus întors în cel mai scurt timp posibil, oportunitatea de a-mi petrece ziua altfel decât în mod normal a fost pe placul meu, mai ales că acel drum reprezenta ceva nou pentru mine. Şi am plecat. Ningea frumos când maşina a ieşit pe drumul principal, însă ziua avea să ne fie presărată cu ploaie măruntă de toamnă tăcută şi rece. Am mers pe drumuri de pădure unde culorile curcubeului se amestecau cu vise şi se revărsau pătate printre frunzele copacilor. Am urcat apoi printre creste şi stânci şi dincolo de înălţimi, pe şosea şerpuia doar cerul, căutând drumul spre capătul munţilor. Am găsit ape ce se revărsau de pe creste în cascade bătute de vânt. Am găsit râuri limpezi cu apă desenată din culorile norilor. Am găsit toamna în toată splendorea ei şi viaţa ne-a surâs prin minunile naturii. Ne-am oprit din loc în loc încercând să captăm natura într-o fotografie şi am respirat aer curat cu aromă de munţi şi fantezie de toamnă târzie. Nu ne-a păsat de distanţa ce a trebuit parcursă în ambele sensuri. Nu ne-a interesat nici ploaia ce încerca să ne aducă răceala în trupuri. Nu ne-a durut nici lipsa soarelui sau absenţa razelor ce trebuiau să ne încălzească. Ne-m recupert colegul şi ne-am întors acasă la fel de zâmbitori cum eram la plecare. Viaţa ne-a arătat încăodată că putem fi fericiţi doar bucurându-ne de lucruri simple.
Pe când stăteam acasă la părinţi, lumea mea se termina dincolo de muntele ce străjuia oraşul. Tot pe atunci am învăţat că pe munte te poţi căţăra pentru a ajunge în vârf şi a vedea dincolo de el. Iar dacă nu poţi să te caţeri şi vrei neapărat să depăşeşti limitele impuse, întotdeauna vei
găsi o posibilitate ca să zbori.
Azi am învăţat din nou, dacă mai era cazul, că  dincolo de cresta mea de munte există mereu şi mă aşteptă întotdeauna o noua lume  ce trebuie descoperită.
Nu vă limitaţi într-un univers  ce vi se pare că singuri l-aţi creat pentru a tinde spre perfecţiune. Nu vă opriţi la bariera pe care singur aţi coborât-o de frică că dincolo de ea vă aşteaptă necunscutul. Ieşiti din rutina zilnică căutând mereu lucruri, locuri şi oameni noi. Omul, prin esenţa şi felul sau de a fi are nevoie de cuoaştere pentru a-şi găsi fericirea.

 

 

6 thoughts on “Călătorii în locuri noi

  1. Carmen RM says:

    mi-a placut întregul articol, încarcat de sensuri cu greutate! foarte mult mi-au placut si metaforele si comparatiile pe care le-ai folosit în ilustrarea textului, si cel mai mult mi-a placut expresia "Am mers pe drumuri de pădure unde culorile curcubeului se amestecau cu vise şi se revărsau pătate printre frunzele copacilor." 🙂
    sa ai parte doar de zile frumoase, Tudor draga – e clar ca stii unde sa cauti frumusetea!

Lasă un răspuns