sâmbătă, 15 septembrie 2012

Cu capul în nori


Când am ajuns aici, primul lucru care m-a surprins a fost cerul. Nu mă aflu la o altitudine foarte mare, insă cerul pare să fie mereu la o doar o palma înălţime de mine. Norii coboară spre lac şi se agită împrumutând din culoarea valurilor de smarald. Seninul se deschide în albastru infinit şi se pierde dincolo de orizonturi care aduc mereu vreme schimbătoare. Ploaie sau soare, nori albi sau coloraţi, trec toţi pe deasupra cerşind mângâiere, tandreţe, sărut. Aici, în vârf de munte, mă pot rătăci şi regăsi printre valuri pufoase şi moi. Sunt rece şi cald în acelaşi timp. Ca şi mine, alături îmi sunt suflete care încearcă mereu să îşi descopere propria identitate.

Aş putea oare să mai fiu acelaşi eu?
Aici, în casa cerului şi a oamenilor cu inima mare, încerc să mă redefinesc colorându-mă într-o nouă nuanţă. Până la regăsire însă, mă mai pierd uneori printre rânduri căutând cuvintele cu gust melancolic de amor. Mă mai strig câteodată ca vântul alergând neinspirat peste câmpii.
Împrumut din culoarea lacului, amstecându-mă cu norii ce mă poartă dincolo de raze de soare. Regăsesc vise pierdute, rătăcind printre amintiri ce le credeam de mult apuse.
Unde sunt? Ce mai caut?
Cum să mă pierd din nou când cred că mi-am găsit liniştea, înotând în infinitul unor nehotărâri covărşitoare? De vina e singurătatea, singurul lucru de care mi-e frica în lumea asta. Îmi leagă aripile la spate încercând să zădărnicească zborul ce are curajul să-mi fie etern.
Mă caut printre vise şi sentimente cu aromă seducătoare de dorinţă. Atât timp cât viaţa îmi va curge prin inima mea mare, voi zbura neîncetat spre orizontul unor idei ce trebuiesc descoperite. Pentru că sufletul meu are nevoie de cunoaştere şi viaţa nu-mi dă voie să fiu un simplu om necolorat.
Iar culoarea vine din iubire.
Vreau iarăşi să iubesc.
Sunt printre nori şi am pământul sub picioare; aşa am vrut mereu să fiu. Ating cerul şi visez. Acum visele pot deveni mai uşor realitate.
Întotdeauna singuratea poate fi învinsă cu iubire.

10 comentarii:

elena marin-alexe spunea...

Cu capul în nori, dar rătăcind în adâncimea sufletului.
Am citit cu mare plăcere, Tudore! Gânduri bune , de la Vrancea!

pandhora spunea...

exact asta simteam si eu cand am fost in Canada...ca pot atinge cerul...
tu nu ai cum sa ramai singur Vlad,nu trebuie sa-ti fie teama de asta...

lin sa-ti fie zborul :)

Anonim spunea...

mioara.marin: exuberant, coplesitor. singuratatea ne sperie pe toti, dar tu te rasfeti. nu stiu sa o spun, dar tu iubesti, te daruiesti, traiesti totul cu atata intensitate, esti insetat sa descoperi mereu lumea si sa te descoperi pe tine.zborul tau va fi mereu frumos.

Tudor Enea spunea...

Doamna Elena - va salut acum din indepartata Norvegie:) Ganduri bune si mii de multumiri!

Tudor Enea spunea...


Pandhora - Am mai patit asa cand am fost pe Transalpina, dar inainte de a se construi soseaua. Probabil ca nu ar trebui, insa in momentul de fata am o teama pe care nu o pot explica. MUltumesc mult.

Tudor Enea spunea...

Doamna Mioara Marin - va multumesc din inima pentru cuvintele si gandurile frumoase. Salutari cu bine mereu!

Zina spunea...

Nu te teme, nu vei fi singur. Un om ca tine își va dobândi repede prieteni, o iubită. Până atunci, ia-ți un câine sau o pisică, dacă ai unde să ții o vietate. Vorbesc serios, fără să vreau să îți minimalizez aspirațiile. Psihologii recomandă călduros oricui să țină un animăluț de casă.
Să ai zile frumoase, Tudor !

Allure spunea...

Iubirea învinge tot, iubirea aduce și culoare acolo unde nu există sau s-a estompat...Totul va fi bine :)

Tudor Enea spunea...

Zina - multumesc mult. Sunt rabdator. Intotdeauna am fost in situatii de astea.

Tudor Enea spunea...

Allure - intr-adevar, iubirea invinge intotdeauna si aduce culoare acolo unde totul pare cenusiu. Iti multumesc mult.

Fotografia mea

Un om obisnuit, calator prin lume si prin viata. In cautarea mea de sine, am calatorit in ultimii cinci ani in peste treizeci de tari, am fost voluntar in proiecte umanitare si am ajuns pedagog la o scoala pentru copii speciali in Danemarca.

Am scris doua carti, prima fiind o colectie de proza scurta adunate intr-un volum cu talc intitulat Raze de senin. A doua carte, un roman al descoperii omului intr-o altfel de viata, intr-o normalitate aproape ireala, o cautare a fericirii si a implinirii sufletesti.  O carte traita inainte de a fi scrisa, intr-o viata de om imbulzita in sase luni de zile, atat cat a durat proiectul umanitar din care faceam parte - "Iubesc. India mea". Un pasaj din carte precum si formularul de comanda le gasiti  aici.