sâmbătă, 29 septembrie 2012

Accidente


Stateam amandoi pregatiti si asteptam startul. Il priveam in ochi si incercam sa intuiesc ce miscarea avea sa faca. El doar zambea pe sub mustata si incerca sa ma deruteze de la inceput. Dar eu eram pregatit. Nu avea nici o sansa sa treaca. Apoi se auzi semnalul si amandoi am sarit gata de atac. Însa piciorul lui stang s-a miscat neobisnuit intr-o directie diferita fata de corp si pentru o clipa am crezut ca m-a pacalit. S-a asezat jos si mi-a soptit cu o voce stinsa. “Mi-am rupt piciorul!”

Pe cer era soare, afara era frig, iar noi ne bucuram de raze si ne amageam ca sunt calde. Am mers catre lac si am jucat diverse jocuri in echipa. Am luat fiecare cate o canoe si am vaslit catre insula. Cand ne intorceam mi-am dat seama ca  ma folosesc de bratul meu rupt la fel ca si inainte. Mi-a trecut. Sunt sanatos din nou. Nu simt nici impuls nici durere, nu simt nimic. In timp ce imi schimbam vasla dintr-o mana in alta, fericirea mea crestea si deveneam tot mai increzator in mine. Ghinionul s-a dus. Il am aici in barca si sunt pregatit sa il arunc in apa, sa se inece sau sa il debarc pe uscat, sa se rataceasca in padurile nemarginite, sa nu se mai intoarca niciodata la mine. Odata ajunsi pe mal, urma sa jucam un nou joc. Ne-am impartit in echipe de cate doi si eram pregatiti. Il priveam pe colegul meu in ochi insa gandul imi era in alta parte. Sunt sanatos! Ghinionul nu mai e la mine. Atunci s-a intamplat nenorocirea. In fata mea, omul statea culcat si fruntea ii era plina de sudoare. “Mi-am rupt piciorul!” repeta ca pentru el si ochii i se pierdura intr-un punct fix, cautand sa inteleaga cum a ajuns sa pateasca asta. Il priveam neputincios, aplecat deasupra lui, incercand sa il fac sa se linisteasca. Insa el era destul de calm. Eu eram cel speriat. Am realizat atunci ca mana mea e prea putin importanta. Cand nu ai un picior e grav. Nu poti sa mergi, nu poti sa alergi, sa te plimbi, sa dansezi, sa te bucuri de viata. Eu nu am nimic. Pun o mana la spate si lucrez doar cu cealalta ca si cum ar fi parte din normalitate. Insa piciorul lui...
Am mers la spital sa-i fiu alaturi. Noi doi si o colega care a condus masina. Spre norocul lui, operatia nu a fost necesara, insa ghipul era iminent. De acum, aproape jumatate de an, viata lui va fi altfel. Stateam acolo, in acealsi spital unde cu doar o luna in urma am fost eu pacient. Mi-au pus atunci o manusa de plastic pentru a-mi tine degetul mare fixat. Acum împingeam caruciorul, transportandu-l pe colegul meu care inca nu realiza ce i se intampla. Totul era la fel ca acum cateva ore. Nimic nu se schimbase. Cu exceptia zilei care lasase loc noptii si a ghipului urias care ii acoperise piciorul. M-am simtit neajutorat. Acum, când incercam sa fiu langa el, mai mult decat atunci cand eu eram in chinuri. Atunci incercam sa ma invat cu durerea, acum descopeream ca ca nu pot sa fac nimic impotriva ei. Oricat de mult as incerca sa ii fiu omului de ajutor, nu pot decat sa ii aduc, cel mult, zambetul pe buze. Ma indoiesc insa, ca i-ar fi intotdeauna de ajuns.
In viata se intampla accidente.
 Poti sa cazi cu bicicleta si sa iti rupi o mana(asa cum am facut eu) sau sa aluneci pe o piatra si sa iti rupi piciorul. Lui Janis i-a pocnit tendonul lui Ahile si cinci luni dupa ce isi scoate ghipsul nu va putea fi capabil decat sa paseasca usor.
Spre norocul nostru, aceste intamplari nu sunt grave si in timp le vom da uitarii, alergand sau plimbanud-ne cu bicicleta din nou. Soarta ne determina sa fim grabiti si sa omitem adesea lucruri simple care vizeaza chiar sanatatea noastra. Incercati pe cat posibil sa fiti prevazatori. Din nefericire, micile accidente costa mai mult decat un zambet pierdut.

10 comentarii:

Ana Maria spunea...

Multa sanatate la toata lumea!

Tudor Enea spunea...

MUltumesc mult, Ana Maria! Important e ca acum suntem cu inima plina de zambet. Sanatate si tie!

Carmen RM spunea...

sanatate multa! Astfel de mici accidente ne fac doar sa fim mai constienti pe viitor despre faptul ca, în viata totul depinde de sanatate, este cea mai importanta!
Frumos ca prietenul tau te are în preajma! :) Cinci luni trec repede... mai ales când esti tânar si vesel! ;)

pandhora spunea...

sunt sigura ca ii vei fi mai mult decat alaturi prietenului tau...
sa ai grija si de tine,da?
sanatate,optimism si...nu uita,lin sa-ti fie zborul :)

Anonim spunea...

mioara.marin: voi vreti sa faceti cat mai multe. entuziasmul e bun, dar este nevoie si de putina atentie.sunt mama, asa ca nu ma pot abtine sa nu va cert putin. cinci luni este mult, dar cu prieteni aproape vor trece cu bine. multa sanatate tie si prietenilor de pretutindeni. povestirea este foarte frumoasa. ma bucur nespus ca reusesti sa iti faci timp si sa scrii.

Tudor Enea spunea...

Carmen RM - sanatatea e cea mai importanta in viata. cand esti sanatos poti sa le faci pe toate. Multumesc mult.

Tudor Enea spunea...

Pandhora - am sa incerc sa am grija si de mine, chiar daca uneori omit sa ma gandesc la asta. Multumesc frumos.

Tudor Enea spunea...


Domana Mioara Marin - aveti dreptate, nu va contrazic. Multumesc pt "cearta". Salutari cu bine!

Folii auto spunea...

Sanatate multa! Imi pare rau sa aud ca aveti probleme... Este adevarat ca se mai intampla si accidente, dar parca tot mai bine ar fi ca ele sa lipseasca total din viata noastra :)
Aveti mare grija de voi!!! sa va ocoleasca necazurile!!!

Tudor Enea spunea...

Folii auto - te salut! Mii de multumiri! O sa incercam sa avem grija de noi mai mult ca pana acum. Toate bune!

Fotografia mea

Un om obisnuit, calator prin lume si prin viata. In cautarea mea de sine, am calatorit in ultimii cinci ani in peste treizeci de tari, am fost voluntar in proiecte umanitare si am ajuns pedagog la o scoala pentru copii speciali in Danemarca.

Am scris doua carti, prima fiind o colectie de proza scurta adunate intr-un volum cu talc intitulat Raze de senin. A doua carte, un roman al descoperii omului intr-o altfel de viata, intr-o normalitate aproape ireala, o cautare a fericirii si a implinirii sufletesti.  O carte traita inainte de a fi scrisa, intr-o viata de om imbulzita in sase luni de zile, atat cat a durat proiectul umanitar din care faceam parte - "Iubesc. India mea". Un pasaj din carte precum si formularul de comanda le gasiti  aici.