sâmbătă, 29 septembrie 2012

Accidente


Stateam amandoi pregatiti si asteptam startul. Il priveam in ochi si incercam sa intuiesc ce miscarea avea sa faca. El doar zambea pe sub mustata si incerca sa ma deruteze de la inceput. Dar eu eram pregatit. Nu avea nici o sansa sa treaca. Apoi se auzi semnalul si amandoi am sarit gata de atac. Însa piciorul lui stang s-a miscat neobisnuit intr-o directie diferita fata de corp si pentru o clipa am crezut ca m-a pacalit. S-a asezat jos si mi-a soptit cu o voce stinsa. “Mi-am rupt piciorul!”

miercuri, 26 septembrie 2012

Miercurea fara cuvinte - Alesund


Ce poti să mai faci când natura se exprimă în asemenea mod? Doar să stai relaxat să-ţi imaginezi că simţi aerul tare al Scandinaviei în Fiordul de la Alesund şi te bucuri de viaţă mai mult decât oricând. Salutări din Norvegia!  

sâmbătă, 22 septembrie 2012

După o lună




Azi se împlineşte o lună de când am ajuns în Norvegia. Mi-am lăsat ţara mea iubită şi am făcut un pas spre necunoscut. Dacă ar fi sa trag linie si să privesc pe parcursul acestei luni la faptele mele, aş descoperi că viaţa mi s-a schimbat aproape în toatalitate. Să vedem cum:

joi, 20 septembrie 2012

Spectacolul naturii


Sa tot fi fost vreo sase spre seara cand m-am bagat in pat sa incerc sa dorm. De la noua urma sa lucrez in tura de noapte si m-am gandit sa ma odihnesc. Cu ochii inchisi, contemplandu-mi visele intr-o raza ce credeam a fi de soare (in realitate insa uitasem lumina aprinsa pe hol), aud strigate si tipete entuziasmante. “It’s snowing! It’s snowing!”. Nu le-am dat importanta, mi-am afundat mai tare capul in perna si am atipit iarasi.
Pe la sapte jumatate m-am trezit buimac, ca un om care e satul de somn si doarme mai mult decat ii trebuie. Dupa ce m-am spalat pe ochi si am baut un pahar urias cu suc, mi-a venit o idee si mi-am deschis repede laptopul sa o scriu. Orice idee nescrisa la timpul ei, ajunge sa fie risipita intr-un noian de uitare. Detasat complet de realitatea ce ma inconjura, pierdut si regasit intre cuvintele mele, am realizt intr-un tarziu ca e timpul sa plec la servici.

sâmbătă, 15 septembrie 2012

Cu capul în nori


Când am ajuns aici, primul lucru care m-a surprins a fost cerul. Nu mă aflu la o altitudine foarte mare, insă cerul pare să fie mereu la o doar o palma înălţime de mine. Norii coboară spre lac şi se agită împrumutând din culoarea valurilor de smarald. Seninul se deschide în albastru infinit şi se pierde dincolo de orizonturi care aduc mereu vreme schimbătoare. Ploaie sau soare, nori albi sau coloraţi, trec toţi pe deasupra cerşind mângâiere, tandreţe, sărut. Aici, în vârf de munte, mă pot rătăci şi regăsi printre valuri pufoase şi moi. Sunt rece şi cald în acelaşi timp. Ca şi mine, alături îmi sunt suflete care încearcă mereu să îşi descopere propria identitate.

marți, 11 septembrie 2012

Miercurea fără cuvinte – E gata masa?



Daca laşi mâncarea nesupravegheată s-ar putea să ai mai mulţi invitaţi la masă decât te aşteptai. Primul a sosit deja şi se serveşte singur.

vineri, 7 septembrie 2012

Fii liber!


Cum ar fi viaţa ta dacă ai şti că ai doar o zi de trăit?
Ce ai face? Încotro te-ai indrepta? Te-ai închide în sine? Ai fi supărat? Ori ţi-ai deschide aripile şi ai încerca să zbori peste întreaga lume?

miercuri, 5 septembrie 2012

Miercurea fără cuvinte – Sky is the limit?


Apă sau văzduh, spre orizont par identice, unite într-o linie mistica. Albastru tinde spre infinit şi, la fel ca şi iubirea, îşi are limita dincolo de nemărginirea norilor. Mă las purtat de valurile vieţii, cu speranta că într-o zi voi fi dincolo de cer.

sâmbătă, 1 septembrie 2012

Primele experiente, aceleasi idei optimiste

Sa fi fost putin trecut de ora doua cand in sfarsit ne-am decis sa plecam intr-o plimbare cu bicicleta. Cerul isi adunase toti norii peste Hornsjo si ploaia statea sa inceapa. Am mizat insa pe faptul ca dupa ce o sa coboram de pe munte, o sa pacalim norii si soarele va fi pe cerul senin, pregatit sa ne incalzeasca atat drumul cat si inima. Si am avut dreptate.

Fotografia mea

Un om obisnuit, calator prin lume si prin viata, in cautarea locului pierdut. 

Cu totii avem un loc pierdut pe care speram sa il descoperim macar odata in viata. In cautarea mea de sine, am calatorit in ultimii cinci ani in peste treizeci de tari, am fost voluntar in proiecte umanitare si am ajuns pedagog la o scoala pentru copii speciali in Danemarca.

Am scris doua carti, prima fiind o colectie de proza scurta adunate intr-un volum cu talc intitulat Raze de senin. A doua carte, un roman al descoperii omului intr-o altfel de viata, intr-o normalitate aproape ireala, o cautare a fericirii si a implinirii sufletesti. O carte traita inainte de a fi scrisa, intr-o viata de om imbulzita in sase luni de zile, atat cat a durat proiectul umanitar din care faceam parte - "Iubesc. India mea". Un pasaj din carte precum si formularul de comanda le gasiti  aici.