sâmbătă, 21 iulie 2012

Timpul nostru


Lumea mă ştie ocupat. Dar ocupat tare. Şi eu mă ştiu ocupat. Atât de mult încât nici nu îmi amintesc câteodată ce am făcut cu timpul meu, cum l-am împărţit şi mai ales de ce. Gândindu-mă la acest lucru, am decis să fac câteva calcule pentru a vedea adevărată poveste a timpului meu de anul asta. Pregătiţi-vă, urmează o istorioară  cu... matematică.

Pentru a nu încărca statistica mai mult decât e necesar, am decis să iau o sumă fixa şi am considerat etalon jumătatea anului. Astfel, din 365 de zile am considerat că au trecut 182,5, rotunjind la 183. Se va vedea la final că asta e de fapt singura rotunjire pe care am putut să o fac.
Am început cu somnul şi am pus o medie de 5 ore pe zi rezultând 915 ore în 183 de zile. Împărtind la 24 de ore, adică la o zi, obţin un rezultat de 38,125 zile de somn in jumatate de an (se poate şi mai puţin, vă spun eu, însă nu faceţi ca mine).
După somn trec la orele de muncă. Ca să nu cădem în polemici şi să nu depaşim termenii legali vom considera că muncesc atât cât trebuie, adica 8 ore pe zi, deci  40 ore săptămână. Cum jumătatea anului are 26 de săptămâni, rezultă că am lucrat până acum 1040 ore, ceea ce reprezintă un total de 43.3 zile (oricum am face, toţi muncim mai mult decât dormim).
De regulă merg pe jos cel puţin două ore pe zi. Sunt un om activ care are nevoie de mişcare. Aici e simplu:  2 ore în 183 zile împărtit la 24 egal 15.25 zile am mers pe jos anul ăsta (oare până unde ajungeam dacă mergeam în linie dreaptă?).
Dincolo de mers pe jos, am călătorit prin ţară 14 zile. (Uite că am mai găsit o sumă rotundă).
Pe acasă am stat cu treburi maxim 2 ore pe zi asta înseamnă 15.25 zile.
În medie o oră pe zi am petrecut-o cu prietenii – 7.625 zile (cam puţin pentru prieteni, nu?)
Socotind după contoarul convorbirilor de pe mobil, am apeluri de 454.8 ore. Asta înseamnă că anul ăsta  am vorbit la telefon 18.95 zile.
Cele mai multe ore, după servici şi somn sunt rezevate Ei, adica 4 ore/zi, rezultând un total de 30.5  zile (să fie oare destul?).
Adunând fiecare sumă în parte calculul pare să fie perfect, fără zecimale. Concluzia este că nu am pierdut nici un minut în zadar şi nici nu am risipit clipa fără folos. Le-am făcut pe toate bine şi am să le fac în continuare.
În viaţă, oricât de încet te-ai mişca, ai timp să le faci pe toate. Şi eu, şi tu, şi oricine. Pentru că, ziua mea, ca şi a ta, are tot 24 de ore. Şi sunt mai mult decât suficiente.
Vă doresc tutror să chibzuiţi timpul cu zâmbetul pe buze, fără a uita să vă trăiţi viaţa!

8 comentarii:

BGC spunea...

foarte tare statistica ta ...si acea EA trebuie sa fie multumita cu ce-i oferi;nu conteaza timpul,ci momentele memorabile pe care le petreceti ;)

foto de inginer spunea...

Nu am avut niciodata ideea sa-mi calculez "timpul" ! Stii ce lipseste? Timpul in fata calculatorului.
Sunt de acord cu tine ca in viata ai timp sa le faci pe toate.
Un weekend fericit !

Zina spunea...

Rămân la părerea că ziua ar trebui să aibă, totuși, vreo 28 de ore, cel puțin ! :)

Tudor Enea spunea...

Zina - cred ca 28 ar fi un numar rezonabil de ore pana la urma:))) MUltumesc mult.

Tudor Enea spunea...

Foto de inginer - cred ca orele in fata calculatorului le-am inclus la timpul de acasa. Am acordat in ultimul timp mult prea putina atentie blogului personal si din nefericire si cititorilor proprii. Sper doar ca lumea m-a inteles asa cum sunt:) MUltumesc mult de tot.

Tudor Enea spunea...

BGC - asta e farmecul dintre noi si din fiecare relatie pana la urma, nu-i asa? Multumesc mult.

Fireworks on the sky spunea...

Timpul trece mai repede decat imi imaginez.Nu stiu de ce,inca nu-mi pot explica,dar eu traiesc cu senzatia ca abia a inceput vara,ca nu s-au pierdut decat cateva zile sub soarele arzator ...Oricum mereu se gaseste cineva care sa spuna melancolic"Mai este o luna,s-a dus vara... " si brusc realizez ca asa este.Ma bucur ca sti sa-ti organizezi timpul in asa fel incat sa ai grija de tot si sa nu neglijezi pe nimeni . Felicitari!Sa ai o vara minunata in continuare :)

Tudor Enea spunea...

Fireworks on the sky- Multumesc mult. Vara trece si se duce. Ca orice anotimp se strecoara in timpul nostru lasand impresia mereu ca o sa stea pentru eternitate. Important e sa nu uitam senzatia asta niciodata. E ca si cum am pretui clipa si am savura-o la maxim. Salutari cu bine!