luni, 18 iunie 2012

Tată, să nu mă bați, tată!


“Am murdărit cămașa! O să mă bată iar.
 Lacrimile prinseră a șiroi pe obrazul transpirat, ajungând să se amestece cu sângele și praful din aer. Copilul părea acum o mască a deznădejdei și neputinței.
“Nu mai vreau să mă bată!... Nu mai suport!”
  Împleticindu-se, încercă disperat să-și mențină echilibrul, dar căzu peste asfatul trotuarului. Nu simți impactul și nici clipa în care fusese inconștient. Se ridică la un moment dat fără să-i pese cât timp a zăcut și alergă spre centrul orașului. Trebuia să își schimbe cămașa.
 În urmă sa, pe trotuar, rămăsese o pată de sânge.

 Magazinul era încă deschis și cele două vânzătoare se aflau lângă casa de marcat, bârfind și numărând minutele care mai rămăseseră până la închidere. În plictiseala lor nu observară băiatul care se furișase pe ușă și se ascunse după raftul pe care erau  cămășile.
 Andrei își alese din ochi o cămașă și intră în cabina de probă. Trebuia să se schimbe. Aruncă sub scaun cămașa pătată și își încheie nasturii cămășii de pe raft. Era puțin largă, dar probabil tatăl său nu va observa acest amănunt. Poate în seara asta avea noroc și nu va mai primi bătaie. Din oglindă îi zâmbi timid un chip de copil speriat, cu ochii plânși și nasul sângerând.
Ieși din cabină și se îndreptă spre ușa ce dădea în stradă. Era târziu. Trebuia să se întoarcă acasă.
 - Zici că-ți place cămașa, nu-i așa? Una din vânzătoare apăru  brusc în fața lui și îl luă la rost pe o voce ironică.
 - Da, răspunse Andrei speriat și întoarse privirea astfel ca femeia din fața lui să nu îi vadă chipul.
 Era însă prea târziu. Doamna îl zărise și, surprinsă, făcu un pas înapoi.
 - Hei!? Ce-i cu tine?
 Și vânzătoarea schimbă tonul bătând în retragere:
 - Dacă îți place cămașa poți să rămâi cu ea pe tine.
 Vocea îi era acum calmă și încerca să nu își trădeze impulsul de a fugi din fața copilului. Un fior o săgetă pe șira spinării când realiză că băiatul avea o problemă gravă. Își drese vocea și continuă:
 - Trebuie să îi tai etichetele  și va trebui să o dai jos pentru o clipă. Vrei să o cumperi?
 - Da.
 - Dacă o dai jos am să îi văd eticheta și am să îți spun prețul. Ai bani la tine?
 Andrei nu înțelegea. Își dorea ca femeia să îl lase în pace, să poată să se întoarcă acasă inainte ca taică-su să-i observe lipsa.
 Băgă mâna în buzunar și scoase tot ce avea: telefonul mobil și briceagul. Ridică privirea către vânzătoare și, întinzând mâna cu obiectele în semn de dăruire, o rugă din ochi să îl lase să plece.
 - Îți trebuie bani. Nu ai bani?
 - Nu, și continuă să întindă mâna cu obiectele către doamna din fața lui, implorând-o acum să le ia.
 A doua vânzătoare observă scena de la distanță. Privi preț de câteva clipe și înțelese că lucrurile ar fi putut să ia o întorsătură ciudată. În mod normal, dacă ar fi prins vreun client furând, l-ar fi scos afară în șuturi sau l-ar fi dat pe mâna poliției fără nici o ezitare. Acum situația se anunța a fi altfel decât în cazul cleptomanilor obișnuiți care îi mai călcau uneori pragul magazinului. Băiatul din fața ei nu era cu siguranță întreg la minte. Nu avea ea prea multă școală la viață ei, însă știa să facă deosebirea între un om normal și un nebun. Iar puștiul avea o privire pierdută în infinit, părul răvășit,  fața îi era umflată și plină de vânătăi. Își privi colega și se înțelese cu ea din ochi să plece după ajutor. Se strecură prin spatele celor doi, pașind afară pe ușa din dos și alergând spre postul de poliție din imediata apropiere.
 Între timp, Andrei se juca cu un nasture de la noua sa cămașă, având speranța că vânzătoarea îl va scăpa la un moment dat din priviri și el va reuși să plece. Însă situația nu părea să-i surâdă.
 - Hai să îți dau o sacoșă să îți pui în ea vechea cămașă. Vrei?
- Nu vreau. E murdară. Am aruncat-o sub scaun. Nu trebuie să o vadă nimeni.
 - Dar se poate spăla, sunt convinsă că mama ta o să o facă să pară ca nouă.
 - Mama nu spală. O să mă bată fiindcă am murdărit-o. Cămașa asta e nouă.
 - Te-a bătut că ai murdărit cămașa?
 Andrei tresări și pentru o clipă se trezi la realitate. Nu își dorea ca doamna din fața lui să afle că ai lui îl bat acasă. Dispăru în cabină și se shimbă cu vechea sa cămașă. Se întoarse către vânzătoare, lăsându-i cămașa cea nouă apoi fugi afară.
 În acel moment apăru a doua femeie, însoțită de polițistul de serviciu.
 Toți trei au rămas locului fiind incapabili să îl oprească pe băiatul care alerga mâncând pământul. Îl urmăriră cu privirea și apoi intrară în magazin pentru a bârfi pe seama întâmplării la care luaseră parte. Niciunul dintre ei nu bănuia că aveau să fie ultimii oameni care îl văzuseră pe Andrei în viață.

Povestea nu a inceput aici si nici nu se termina in acest mod. Intreaga intamplare se gaseste in volumul VI al antologiilor Amprente literare (martie 2012) si este pentru părinții care ar trebui să gândească de două ori înainte de a ridica palma asupra copilului lor. 

10 comentarii:

Dănescu Dana spunea...

Trist.Dar ce e si mai trist e ca exista mii de parinti pe tot mapamondul care isi lovesc ingerasii...Acestia nu se numesc parinti, nu au nici un drept...sunt niste bestii.Nici animale nu isi lovesc, omoara puiii ci ii protejeaza, poate ar trebui sa invatam cate ceva de la animale.
Cum sa lovesti un inger?

Fireworks on the sky spunea...

Este din pacate o realitate ceea ce ai prezentat.Pentru mine violenta in familie inca reprezinta un lucru neinteles.Un final trist,dar sa speram ca nu toate deznodamanturile acestor lectii de viata sunt asa.

Tudor Enea spunea...

Danescu Dana - multumesc mult. Mi-a placut expresia "Cum sa lovesti un inger?". totusi, din nefericire pentru unii asta face parte din rutina zilnica. Mai grav este ca cei din jurul unor astfel de probleme, trateaza cazurile cu mare indiferenta, in loc sa se implice in rezolvarea lor pe cale pasnica.

Tudor Enea spunea...

Fireworks on the sky - trebuia sa mentionez ca asta e doar un pasaj din intreaga paoveste publicata, insa continuarea e interpretabila, putand fi considerata deopotriva tragica sau fericita. Important e ca din lectiile de viata sa ramane cu ceva bun, evitand sa repetam aceleasi greseli. Multumesc frumos.

Robert Nicolaescu spunea...

Nu e usor cand parintii beau, m-ai facut sa-mi aduc aminte de multe lucruri.

Tudor Enea spunea...

Robert Nicolaescu - sper ca amintirile neplacute sa nu mai fie acum atat de dureroase. Iti multumesc. Salutari cu bine!

foto de inginer spunea...

Trista povestea. Foarte trista. Cunosti vorbele: "bataia este rupta din rai". Multi cred cu putere acest lucru !
Chiar daca exista legi care apara copilul, cine sa le aplice ?

Tudor Enea spunea...

Foto de inginer - cred ca tine foarte mult si de educatia si mediul social. Totusi, astfel de cazuri se intampla si la "case mai mari", nu numai in medii defavorizate. Legile, in acest caz, sunt facute doar pentru a fi incalcate. Multumesc mult.

Andrei Răduţu spunea...

Wow ! Interesanta povestea, dar cu siguranta una foarte trista. Toate cele bune !

Tudor Enea spunea...

Te salut, Andrei! Asa cum spunea si . deznodamantul unei lectii de viata este intotdeauna trist. Multumesc mult!