luni, 11 iunie 2012

Dincolo de lacrimi


Cerul e de plumb, cum doar  înşuşi Bacovia ar fi putut să-l zămislească prin cuvintele sale. Dincolo de nori se clatină vântul, încercând să mă atragă într-o furtună de neînteles. Mă împiedic tăcut de vise deşarte, eşuând în a mă agăţa în a lor  măreţie. Mă pierd, mă risipesc în nouri ce nu vor să îmi plece  şi parcă n-am văzut senin de-un secol. Mă închid în mine şi respir în suspine nuanţate cu lacrimi. Azi am făcut o fată să plângă...

Peste zi, parcul era un loc de joacă pentru copii, dar noaptea copilul din mine îşi blestema  maturitatea. Dintre crengile copacilor uzi, becul difuz şi cuvintele mele transformau copilăria într-un teatru de luptă cu sentimente neînţelese. Într-un leagăn purtat de vânt, te cuprind şi te-alint ca pentru prima dată. Respiraţia se termină într-un oftat prelung, iar zâmbetul pare că a încetat să mai existe. Îmbrăţişarea şi un ultim sărut au durat doar o clipă, suficient de mult să conteze o eternitate. Paşii mei se pierd în ecoul nopţii, în urechi îmi răsună bun rămas. Dincolo de leagănul în care stai, se mai zbat în bătaia vântului, clipe ce nu au avut încă şansa să fie trăite. Precum paşii mei care se îndepărtează, acele clipe se pierd tăcut în noapte.
Dincolo de clipe au rămas lacrimi.
 Ca iarna-s de reci. Reci şi sărate. Şi curg ca şi ploaia din cerul morbid. Sunt îngheţate precum fulgii de nea, care vor să îmi răpească căldura din inimă. Ca iarna ce nu vreau să îmi vină... Căldura mea e dragostea. Şi lacrimi albe îmi răscolesc obrazul, căutând să-mi îngheţe privirea. Azi te-am făcut să plângi şi nu ştiu dacă lacrima mea e pentru tine sau e lacrima ta, ce mi-a rămas peste pleoape.
M-au părăsit şi gânduri şi-amintiri, s-au dus cu toate. Am rămas gol precum timpul meu care nu a venit încă. Eu nu ştiam că nu sunt  pregătit. Azi am făcut o fată să plângă şi dincolo de lacrima ei, am amuţit. Rămâne visul care a fost, să mi-l clădesc cândva, din nou, speranţă. Dar pân’ la vis e doar durere. 



Articolul a fost publicat in volumul VIII al antologiilor Amprente literare, Bucuresti decembrie 2012

15 comentarii:

DOAR NOI spunea...

Frumoasă descriere a trăirilor...
În această perioadă, mă regăsesc foarte bine în textul tău.
O săptămână minunată... cu odihnă, clipe memorabile şi multă inspiraţie!

Tudor Enea spunea...

Doar Noi - iti multumesc. Saptamana minunata si tie. De preferinta sa fie de top:)

Anonim spunea...

la asa cuvinte , cred ca nu exista fata care sa nu-si doreasca sa planga ...glumesc...e foarte emotionant Tudore ...dureros de emotionant.................

bgc spunea...

prietenii adevarati au prieteni adevarati, care la randul lor nu renunta la prietenii adevarati....remember?

Tudor Enea spunea...

Anonim - multumesc frumos. :)

Tudor Enea spunea...

Bgc - eu imi amintesc, insa tu ai deslusit sensul?

bgc spunea...

nu prea...sau nu vreau sa inteleg nimic.totul e un haos pentru mine,insa "zambeste copile caci viata e frumoasa "!!!!today it's a good day...for you ...

Tudor Enea spunea...

Bgc - cand vrei ceva, poti! daca ziua se anunta frumoasa, de ce sa nu ai si tu parte de ea? Multumesc!

bgc spunea...

probabil k pot, insa nu acum.de ce sa-mi fac fel si fel de supozitii pe tema respectiva?o sa-mi dau eu seama pana la urma,sau poate o sa-mi explici tu ...de ce nu ma bucur de zi dak e buna?nu incerca sa afli ceva ce deja stii ...

pandhora spunea...

dincolo de lacrimi va urma un zambet la un moment dat...
conteaza totusi cu ii este adresat zambetul :)

Tudor Enea spunea...

Bgc - eu nu incerc sa aflu ceea ce stiu. Era doar o sugestie de buna dispozitie. Multumesc.

Tudor Enea spunea...

Pandhora - dincolo de nori e soare, dincolo de lacrimi e zambet. Asta e regula:) Multumesc mult.

bgc spunea...

mda,merci ...

elena marin-alexe spunea...

Îţi doresc să ..treacă durerea şi să ţi se împlinească visul, Tudore!
Frumos ai pus în pagină trăirile.

Tudor Enea spunea...

Multumesc mult, Doamna Elena. Salutari cu bine de la Piatra Neamt!

Fotografia mea

Un om obisnuit, calator prin lume si prin viata. In cautarea mea de sine, am calatorit in ultimii cinci ani in peste treizeci de tari, am fost voluntar in proiecte umanitare si am ajuns pedagog la o scoala pentru copii speciali in Danemarca.

Am scris doua carti, prima fiind o colectie de proza scurta adunate intr-un volum cu talc intitulat Raze de senin. A doua carte, un roman al descoperii omului intr-o altfel de viata, intr-o normalitate aproape ireala, o cautare a fericirii si a implinirii sufletesti.  O carte traita inainte de a fi scrisa, intr-o viata de om imbulzita in sase luni de zile, atat cat a durat proiectul umanitar din care faceam parte - "Iubesc. India mea". Un pasaj din carte precum si formularul de comanda le gasiti  aici.