vineri, 20 aprilie 2012

Unde mai sunt?


Priveam zilele astea în urma mea şi am descoperit că în agitaţia prin care mă poartă viaţa nu am mai scris nimic despre mine. Ce mai fac, unde mă duc, ce mai iubesc. M-am aşezat liniştit la birou şi am recitit paginiile cărţii în care am publicat primele mele poveşti. Apoi mi-am deschis laptopul şi am citit toate istorisirile pe care le-am împărtăşit blogosferei în ultimii doi ani şi jumatate. Când am terminat am fost  trist.

Nu mi-am dorit niciodată să scriu. Nu m-am visat un scriitor de succes şi nici măcar unul de duzină. Un roman mi se părea prea mult, o poezie prea banală. Şi cu toate astea, astăzi m-am întristat pentru o clipă.  În ultimul timp pe site-ul meu personal apar în mare parte numai banalităţi. Sunt lucruri frumoase, e drept, sunt fotografii şi frânturi din viaţa mea, însa ceea ce m-a caracterizat pe mine şi m-a ridicat în ochii cititorilor mei lipseşte cu desăvârşire. Am zâmbit trist (oamenii optimişti zâmbesc şi când sunt trişti) şi am început să mă întreb: oare când am uitat să mai scriu?
Viaţa, în ritmul  haotic şi veşnic încâlcit, a sărit din mişcarea ei brauniană un amănunt care a început să mă macine. Sunt vesel şi râd mereu, sunt cuprins de o euforie care mă dezmiardă (nu, încă nu sunt îndrăgostit), sunt cu capul în nori, căutând seninul mai mult decât de obicei, însă îmi lipseşte acel ceva care mă completează. Am observat că ai mei nu îmi mai citesc blogul. La început au intrat mai rar, apoi au uitat complet de mine. Diverse cunoştinţe care îmi erau cititori fideli s-au indepărtat şi ei, lăsându-mă în fericirea mea; alţii, cunoscuţi şi prieteni din viaţa virtuală, mă mai salută din când în când din respect şi atât. Prietenii adevăraţi mă vizitează în taină şi tac.
Cu siguranţă astăzi am descoperit că sunt supărat pe mine!
În ignoranţa mea făra  justificare, m-am reinventat fără fond şi am omis un lucru pe care mulţi îl apreciau. Am uitat să scriu!
Oare ce s-a schimbat? Mi-a pierit inspiraţia? Mi-a dispărut zâmbetul din foile albe ce altădată aşteptau nerăbdătoare să fie umplute de cuvinte potrivite? Mi-am pierdut suflul şi dorinţa de a împărtăşi celorlalţi bucăţi din sufletul meu? Să fie oare un semn egoist al pustietăţii?
Am refuzat mult timp să cred, însă am înţeles astăzi că scrisul mă reprezintă. E parte din mine. E felul meu de a spune altora că viaţa e frumoasă. Cuvântul meu poate fi floare, poate fi senin, fraza mea poate fi cântec şi metafora sentiment. Trebuie doar să iau stiloul în mână şi să am curaj să îi aşez din nou peniţa pe foaie.
Cuvintele cer să fie scrise, firea mea vrea să se reverse în poveşti care aşteaptă cu dor să fie citite.
Să mă reinventez nu e destul dacă nu mă regăsesc pe mine prin ceea ce sunt.
Nu vreau să fiu un egoist! Nu vreau să fiu un singuratic!
Cu siguranţă am nevoie de voi ca să redevin ce am fost şi să mă depăşesc!
Mai am motive să sper, mai am dorinţă să cred, mai am voinţă să reuşesc!

16 comentarii:

Robert Nicolaescu spunea...

In viata ai parte de suisuri si coborari, ma bucur ca te poti ridica, eu am parte numai de coborari si prapastii:). Numai bine iti doresc!

Tudor Enea spunea...

Rober Nicolaescu - lasa-ti coborarea sa fie lina. La capatul prapastiei incepe un nou urcus spre inaltimile vietii. Soarta incearca uneori sa ne doboare, insa omul are puterea sa transforme caderea intr-un zbor cu speranta. Iti multumesc. Salutari cu bine!

DOAR NOI spunea...

:) Scrie... oamenii te citesc si sunt fascinati de scrierile tale.

Tudor Enea spunea...

Doar Noi - multumesc. E un sfat valabil si pentru tine, bineinteles.

pandhora spunea...

doar tu stii de ce ai incetat sa scrii dar daca ai facut-o inseamna ca asa ai simtit nevoia sa faci...
cei care te apreciaza sunt multi si cei care iti sunt alaturi nu sunt deloc putini...deci...mingea este in terenul tau :)
usor sa-ti fie zborul :)

Ana-Maria spunea...

Te-a prins dorul de cuvinte, printre atatea fotografii? Oricand te prinde dorul de prima dragoste! :) Te asteptam cu ganduri de-ale tale, chiar daca ele sunt in fotografii, melodii sau alte cele...

Andrei Răduţu spunea...

Stiu despre ce vorbesti. Daca stai sa privesti si la posturile mele, alta era situatia acum vreo 2 ani si ceva de zile...perioadele se aglomereaza, si nu zice nimeni ca e rau, dar sa stii ca atunci cand nu pot sa imi astern povestile pe blog, ma simt mai singur...e una din pasiunile pe care eu sper sa nu o abandonez. Mult succes si sunt sigur ca vei gasi o cale sa ajungi acolo unde iti doresti :)

Anonim spunea...

Eu nu cred ca tu te-ai oprit vreodata a scrie...chiar daca nu scriai cu stiloul sau tasta...o faceai cu mintea ...Desi ai simtit un anumit blocaj in tine , imaginatia ta a continuat sa astearna cuvinte...nu pe hartie...e adevarat ...Eu am intalnit niste cuvinte ratacite , am incercat sa le-adun pentru a le restitui celui care le-a pierdut ...sau poate nu le-a pierdut , ci doar le-a eliberat...s-ar putea sa fie chiar ale tale...cine stie...

Tudor Enea spunea...

Pandhora - in ciuda faptului ca uneori aripile par de plumb, zborul e mereu mai lin decat va fi decaderea finala(eu tind sa sper ca nu va exista niciodata). Iti multumesc mult.

Tudor Enea spunea...

Ana-Maria - iti multumesc mult. E bine sa stiu ca oamenii ma plac asa cum sunt.

Tudor Enea spunea...

Andrei Radutu - te salut si iti multumesc frumos. Asa cum si eu simt, probabil si tu te vei tine de pasiunea cuvintelor pentru ca sunt parte din viata noastra. Singuratatea e doar lipsa cuvintelor.

Tudor Enea spunea...

Anonim - cuvintele din suflet nu pier. Niciodata. Se poticnesc si refuza uneori sa se astearna pe hartie, dar traiesc vesnic in mintea ce le creaza. Iti multumesc mult de tot.

Radu spunea...

Ups, pana de inspiratie, sau pana de cititori? Fi onest, cine naiba mai citeste astazi? La modul consecvent, nimeni.

anastasia spunea...

Există un timp pentru toate... există un ritm interior al fiecăruia.. eşti un om normal, care-şi trăieşte momentele vieţii proprii... eşti în timpul tău şi toate au importanţă.
Bucură-te, căci pauzele fac bine creativităţii. Trăieşte-le!
O zi minunată!

Tudor Enea spunea...

Radu - nu duc lipsa de vizitatori, din contra, pe statistici cresterea e exponentiala. Problema nu sunt vizitatorii, ci acei cititori fideli care inainte zaboveau mai mult la mine iar azi doar vin si trec pentru ca nu mai gasesc nimic notabil. Multumesc, salutari cu bine.

Tudor Enea spunea...

Anastasia - ma bucur si traiesc din plin, insa bucuria nu e suprema daca e in singuratate. Multumesc mult.