vineri, 16 martie 2012

De dorul lui


Mă încearcă mereu o emoţie când mă gândesc la el. Nu aş putea defini sentimentul cu lux de amanunte. E un soi de sensibilitate amestecată cu melancolie. Mi se moaie inima, apoi îmi tresare, ca mai apoi să îmi tremure tot corpul şi mintea să îmi fie inundată de amintiri. Şi nu e vorba de o persoană. În mod surprinzător, există şi altceva în afară de dragoste care să te poată face să treci prin astfel de stări sentimentale.


Să fi fost prin clasa a şaptea când am încercat să citesc prima dată cartea Seri albastre scrisă Costache Anton.  Pe vremea aceea citeam cam orice carte îmi pica în mână  şi chiar dacă nu le întelegeam în totalitate, încercam să îmi imaginez mereu atmosfera descrisă de scriitor, peisajul şi oamenii, locurile şi faptele sub forma unei proiecţii cinematografice care rulau doar pentru mine. În ciuda faptului că eram un copil, cartea Seri albastre mi s-a parut în primele ei pagini puerilă. Nu era genul de carte care să îmi permită atunci dezvoltarea imaginaţiei.  Am   abandonat-o şi m-am orientat spre cărţi despre război sau poliţiste. Era mult mai multa acţiune acolo.
Prin clasa a zecea, în pragul unei “crize” romantice, când inima mea era supusă unor adevarate corvoade sentimentale, am regăsit cartea şi de data asta am citit-o fără să mai ezit. E scrisă atât de simplu, încât scena desfăşurării acţiunii nu numai că se construieşte singură în mintea cititorului, dar şi rămâne fixată pe vecie. Mi-am dorit astfel să fiu parte componentă, să trăiesc acele clipe, să am viaţa personajor din acea carte. Inevitabil, m-am îndrăgostit fără sa ştiu de oraşul lor, de oraşul care mai târziu avea să îmi marcheze şi mie adolescenţa. Era un loc de vis, un loc în care se nasc iubiri, se dezvoltă prietenii şi se leagă pentru eternitate jurăminte. Astfel, încă de la 17 ani, am ştiut că acolo îmi pot desena adolescenţa, completându-mi în viitor maturitatea. Doi ani mai târziu, aveam să păşesc pentru prima dată în oraşul pe care l-am iubit, l-am adorat şi îl voi păstra mereu în inimă ca fiind parte din viaţa mea. Mai presus de colinele lui, mai presus de tramvaie gălăgioase şi lume grăbită, mai presus de parcuri cu alei eminescine şi mai presus de iubirile trecute, mi-am ridicat oraşul la loc de cinste şi l-am ţinut în zborul tinereţii veşnice, ca pe un nestemat de o valoare incomensurabilă.
În Iaşi, căci despre Iasi este vorba, am învăţat că viaţa poate fi roz şi atunci când e gri, lumea poate fi bună şi atunci când e rea şi dragostea poate să apară chiar şi atunci când crezi ca a pierit cu desăvârşire. 
Iaşul m-a primit ca pe un pui în cuibul unei păsări şi m-a lăsat apoi să îmi iau zborul spre alte destinaţii în viaţă.
 Mă va aştepta mereu să mă întorc, cu braţele deschise, pentru că parte din inima mea a ramas, încă din adolescenţă, acolo.
Noaptea îmi surâde şi se descoperă fără taine. Cerul presară stele reconstruind amintiri. Luna e veselă şi rade şi ea. În departare se aude muzică şi voie bună. În Iaşi lumea zâmbeşte mereu. 



Update:
Din nefericire, despre Costache Anton nu am găsit multe lucruri pe internet. Ca şi el, mulţi scriitori poate emblematici ai ţării se sting în negura uitării fără să îi recunoscă cineva la adevărata lor valoare. Am putea oare sa îi descoperim pe toti, sau măcar pe mulţi dintre ei şi să îi pomenim măcar odată?

12 comentarii:

elena marin-alexe spunea...

Daca tinerii zilelor noastre ar suferi de un dor asemanator tie, lumea ar fi mai frumoasa, Tudore.

Tudor Enea spunea...

Multumesc, Doamna Elena. Sa speram ca acesti tineri exista, dar poate au o problema de exprimare sau pur si simplu isi pastreaza dorurile doar pentru ei. O zi minunata sa aveti!

Iulia spunea...

Cel mai frumos e cand doresti ceva si implinesti:)...

Tudor Enea spunea...

Iti multumesc, Iulia. Cu putina ambitie se poate orice. Succes in toate.

Pishky spunea...

Foarte frumos! M-ai facut sa imi doresc sa citesc Seri albastre de Cosstache Anton... din descrierea ta cred ca am sa ma idnragostesc de acea carte..
Si eu imi imaginez tot ce citesc ca un fil ce ruleaza doar pentru mine.. si nu numai... ma vad acolo printre personaje.. sunt in mijlocul actiunii lor intotdeauna.. sunt invizibila.. ma pot plimba printre ei.. ii pot vedea atat de bine cu ochii mintii.. chiar si ce ai scris tu m-a transpus pe scena povestii tale ceea ce pentru mine valoreaza foarte mult.. astfel de scrieri reprezinta adevarate scrieri! Felicitari! Toate cele bune!

Auto Iasi spunea...

Buna, iti scriu in speranta unui schimb de linkuri. Daca doresti sa faci un schimb cu http://auto-iasi.blogspot.com/ lasa-mi un comentariu cu titlul pe care il doresti si linkul
O zi buna iti doresc

Lutamoshikito spunea...

dupa cum spunea si Iulia: este foarte frumos sa implinesti ceva ce-ti doresti si cu siguranta orice poate fi realizabil atat timp cat iti doresti cu adevarat...

Tudor Enea spunea...

Pishky - iti multumesc mult. Ferice de cei care iubesc cartea si cuvintele. Sa ai o duminica senina.

Tudor Enea spunea...

Auto Iasi - discutam in particular. Multumesc frumos.

Tudor Enea spunea...

Lutamoshikito - iti multumesc mult. Zi minunata!

Tatiana spunea...

Este foarte frumoasa descrierea orasului si fotografia. M-am regasit si eu pe-acolo, doar ca trebuie sa te contrazic putin, lumea nu zambeste mereu, ba chiar vad multe fete triste, serioase....poate ca acum 10ani vedeam lumea cu alti ochi, poate nu dadeam atata importanta la detalii, sau poate chiar oamenii erau mai fericiti si cu mai putine griji, probleme...
Sa ai o primavara frumoasa si cu multe zambete!

Tudor Enea spunea...

Tatiana - eu sunt optimist si vad lumea frumoasa. Dincolo de priviri care uita sa zambeasca eu caut speranta. Ce sa-i fac(?), cred ca in adancul sufletului meu nu vreau sa vad nicaieri tristetea.
Iti multumesc mult.