Cu o clipă mai devreme

Troleul îşi închise uşile şi încercă să demareze. Ningea abundent şi era frig. Roţile se rotiră pentru un timp în gol, zăpada sări în toate direcţiile. Muşcară un colţ de asfalt şi reuşi să se pună în mişcare. Se îndepartă uşor, apoi prinse viteză. În urma lui alergam eu. Dacă aş fi plecat cu o clipă mai devreme din casă…

Mi-am scos telefonul din buzunar şi am sunat la servici, anunţând că întârzii. Următorul troleu trece abia peste o oră. Pentru o clipă am fost tentat să mă întorc, însă mi-a venit ideea să merg doua staţii pe jos şi să prind un microbuz ce venea pe o altă linie. Am ignorat ninsoarea şi vântul ce păreau să se înteţească şi am plecat, mai mult alergând spre staţia potrivită. Când eram aproape, am zărit microbuzul plecând şi am alergat în urma lui în speranţa că şoferul mă va vedea în oglinzile laterale. Nu am avut noroc. L-am ratat şi pe ăsta. Dacă mi-ar fi venit idea cu o clipă mai devreme… Mă plimbam descumpănit dintr-un capăt în altul al staţiei, uitându-mă spre microbuzul ce se îndepărta printre blocuri. Atunci mi-am dat seama că maşina ocoleşte prin cartier şi eu pot să ajung în linie dreaptă la staţia următoare. Am început din nou să alerg şi m-am trezit la cealată staţie fugind pentru a treia oară după maşina ce putea să mă ducă la servici. Şi iar am regretat clipa în care am gândit mai târziu decât ar fi fost necesar.
Mi-am propus să nu mai fug, microbuze vor mai fi să vină şi la servici oricum am spus că întârzii chiar dacă nu îmi stă în fire să fac asta. Şi am tot aşteptat…şi zăpada a continuat să cearnă, împinsă de la spate de un vânt turbat. Nu mai simţeam frigul. Eram încălzit de la alergare, însă tricoul în spate era ud. În viitorul apropiat, efectele aveau să apară. A trecut ceva timp cât am aşteptat în furia iernii. Într-un târziu, microbuzul şi-a făcut apariţia. Şi dupa vreo jumătate de oră, am coborat în staţia din apropierea locului de muncă.  Trebuia doar să mai trec o intersecţie semaforizată. Traficul pe stradă era aglomerat şi greoi. Verdele pentru pietoni e scurt şi se repetă la intervale mult prea mari ca să îţi permiţi aşteptarea când eşti cu tricoul ud infruntând capriciile iernii. Mai erau două secunde şi am vrut să forţez traversarea. Eram însă destul de departe. O femeie, la fel de grăbită ca şi mine, sare de pe trotuar şi vrea să fugă spre cealaltă parte. Din nefericire, alunecă şi cade în stradă. Gheaţa şi zăpada abundentă o împiedică să se ridice. Are cu ea o sacoşă şi încearcă să se sprijine pe dânsa. Sacoşa fiind de plastic alunecă şi ea şi o trânteşte din nou. Semaforul se schimbă odată cu căderea ei şi maşinile pornesc nervoase. Cu gheaţa de pe soşea, oprirea lor e acum imposibilă. Fără să mă gândesc, sar de pe trotuar şi o susţin pe femeie ajutând-o să se ridice. În impulsul primit, aceasta aleargă pe celălalt trotuar şi îşi vede de treaba ei mai departe. Reuşesc să mă retrag la timp şi rămân să aştept la semafor o noua culoare verde.
Femeia a disparut demult, în treaba ei şi eu sunt tot pe marginea soselei. Acum nu mai regret clipa.
Dacă aş fi prins troleul în staţie, nu mai alergam după microbuz, dacă prindeam microbuzul nu mai eram aici şi putea să se întâmple o nenorocire.
Am pierdut trei clipe astăzi, dar am ajuns unde trebuia cu o clipă mai devreme.

10 thoughts on “Cu o clipă mai devreme

  1. Trebuia sa dau restul odata si nu aveam marunt asa ca am trimis fata sa schimbe ceva bani la alt magazin. Cand a dat restul, o femeie a lesinat si doar fata mea a prins-o sa nu cada cu capul de ciment. Nici un om de la coada nu a schitat cel mai mic gest de ajutor. Uneori se intampla lucruri ciudate, dar nu oricui:).

  2. Robert Nicolaescu – nu cred ca exista cineva care nu vrea sa ajute. Cred ca depinde doar de impulsul de moment al fiecarei persoane. Am inteles ideea ta, insa eu vreau sa cred ca orice om poate fi capabil de fapte la care nu s-ar fi gandit niciodata. In situatii extreme, e de ajuns un singur om care sa poata salva momentul. Iti multumesc mult, toata stima!

Lasă un răspuns