duminică, 12 februarie 2012

Cine ar mai fi ca mine?



Prin 2001 un coleg de facultate a câştigat la loto. Nu mult. Vreo 500 de milioane. La vremea aia îţi cumpărai vreo zece apartamente cu banii aştia. Până să câştige era un coate-goale, un băgător în seamă care tânjea atenţia diverşilor colegi în încercarea disperată de a fi adoptat ca prieten. L-au adoptat toţi. Măcar din mila. Chiar de părea demn de dispreţ. După ce a câştigat nu ne mai cunoştea. El era cineva şi noi nu. Mirosul banilor i-a alungat dorinţa de a avea prieteni. Noi am rămas cu invidia.
Un alt coleg proaspăt înscris la facultate în acelaşi an cu mine se plângea mereu din lipsa de bani. Visul lui era să se însoare cu o fată bogată. Principiul: “Dacă tata nu e milionar, nu am eu nici o vină, dar dacă nici socrul nu este, atunci am trăit degeaba!”, părea idealul său în viaţă.  Fără să ţină cont de prieteni, neglijând orice om care i-ar fi putut sta în cale, s-a însurat cu o adolescentă,  frumoasă, fată de senator prin Parlamentul României. Dacă până atunci el se credea un om important, după căsătorie nu mai răspundea nici la salut. Normal, toţi băieţii din grup am murit de invidie.
O oarecare colegă, “vedetă” de prima clasă din prima zi a vieţii ei de studentă, s-a dorit să se impună ca şi artistă, actrită, cântăreaţă sau orice altă “meserie” ce i-ar putea atrage faima şi admiraţia întregii populaţii a ţarii şi de ce nu, a lumii. Fata s-a măritat cu un tip ce părea un impresar vestit, promiţându-i, printre altele, faima mult visată. De data asta au fost afectate şi colegele noastre la capitolul invidie.
Când eşti tânar ai vise ce ţi se par măreţe. Când cel de lânga tine reuşeşte, crezi că el a avut noroc şi tu nu. Viaţa pare plină de ghinion şi viitorul poate suna sumbru. Însă dincolo de vise, realitatea nu e întotdeauna roz.
 De tipul care a câştigat la loto nu a mai auzit nimeni. A renunţat la facultate şi şi-a pierdut banii cu diverşi binevoitori. Acum a revenit la statutul de pierde vară, fără ţeluri sau idealuri.
Colegului care s-a însurat cu fata politicianului nu i-a spus nimeni că senatorii nu se aleg pe viaţă în România. Mai rău era că fostul om politic nu îşi agrea ginerele prea mult şi într-un gest de român “normal”, i-a renegat pe amândoi lăsându-i “în exil”, într-o garsonieră închiriată, plini de datorii şi fără surse de venit.
În cazul colegei ce căuta faimă,  soţul impresar  nu avea nici o treabă cu viaţa artistică şi s-a pierdut undeva în negura promisiunilor. Fata a  ajuns o chelnerita într-un bar de mahala, cântând  căţărată pe mese şi renunţând la parte din haine spre deliciul clienţilor îndrogostiţi de... pahare.
Întotdeauna m-am întrebat de ce nu sunt cel care câştigă la loto, pronosport, ruletă? De ce nu sunt acela care cântă pe scenă, merge la petreceri celebre şi e plin de faimă? De ce nu sunt preşedinte, fiu de ministru sau ginere de senator. Ideea e ca aş putea să fiu ca oricine din cei mai sus menţionaţi, dar aş avea mereu un mare regret, pentru ca nu ar mai fi nimeni să fie ca mine!


17 comentarii:

DOAR NOI spunea...

:)

esti cea ce gandesti...:)

tu26dor spunea...

E cu dus intors replica ta, Claudia:) Multumesc.

Robert Nicolaescu spunea...

:)Cand eram mic, de cate ori vedeam o gura de canal fara capac(aveam una chiar langa bloc), imi placea sa stau cu fundul pe marginea ei si sa-mi las picioarele sa-mi atarne in gol. Daca cineva ma interba ce fac, ii raspundeam ca imi place sa ma uit in viitor:). Daca ma asezam pe banca, cei mari ma dadeau la o parte, gura de canal nu o ravnea nimeni, insa eu o consideram buricul pamantului:)

tu26dor spunea...

Robert NIcolaescu - erai ingenios de mic. Unde altii vedeau o gura de canal, tu vedeai o lume doar pentru tine. MI-a placut ideea. Multumesc mult. Numai bine!

roua spunea...

nu-i tarziu nici de acum , sa se intample minunea :)

danpamfil spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
danpamfil spunea...

in majoritatea cazurilor cam asa se intampla ... ideea e sa-i apreciem pe cei care nu uita de unde au pornit, de prietenii cu care au "hoinarit" si mai ales, sa nu-si piarda bunul simt (daca au avut)
o zi super vlad!

eandrei spunea...

era o vorba..."cand ajungi sus nu uita sa trimiti liftul jos"

Pătrăţel spunea...

Să nu îşi pară rău de ceea ce eşti. Decât banii sau faima e mai important să fii un om împăcat cu sine şi fericit. Dacă ceea ce faci te mulţumeşte şi te face fericit, atuci ai câştigat la loto pe viaţă.

tu26dor spunea...

Roua - minunea e sa fii fericit asa cum esti, in fiecare zi. Multumesc mult.

tu26dor spunea...

Dan Pamfil - Exemple sunt multe. Cred ca tine de bun simt pana la urma. Iti multumesc mult.

Andrei - buna vorba asta. Am sa o tin minte. Multumesc. frumos.

tu26dor spunea...

Patratel - nu imi pare rau. Sunt asa cum sunt. tocmai asta era si ideea . Nu pot spune ca am "castigat pe viata", dar pot fi oricand aproape. Soarta ne surade la toti. Iti multumesc mult.

DOAR NOI spunea...

E important sa ajunge unde vrei s aajungi si ce vrei sa ajungi (sau devii), insa NU UITA DE UNDE AI PLECAT!

FII OM, INAINTE DE A FI REGE!

REPLICA "ESTI CEEA CE GANDESTI" NU E A MEA...CI A UNUI OM CU MULTA EXPERIENTA DE VIATA. :)

tu26dor spunea...

Am inteles idea, Claudia. Nu ar trebui niciodata sa uitam de unde am plecat. Mai e vorba aia:"sa lasi loc de buna ziua"! Multumesc. Sa ai o zi minunata!

elena marin-alexe spunea...

Da. Ar trebui sa meditam la un lucru.
E important ce suntem! Fara himere agatate de ganduri...
O zi senina Tudore!

tu26dor spunea...

Doamna Elena - minunata remarca. va multumesc frumos! Sa auzim numai de bine!

anastasia spunea...

sunt de acord cu tine, minunea este să fii fericit aşa cum eşti, în fiecare zi.

Fotografia mea

Un om obisnuit, calator prin lume si prin viata. In cautarea mea de sine, am calatorit in ultimii cinci ani in peste treizeci de tari, am fost voluntar in proiecte umanitare si am ajuns pedagog la o scoala pentru copii speciali in Danemarca.

Am scris doua carti, prima fiind o colectie de proza scurta adunate intr-un volum cu talc intitulat Raze de senin. A doua carte, un roman al descoperii omului intr-o altfel de viata, intr-o normalitate aproape ireala, o cautare a fericirii si a implinirii sufletesti.  O carte traita inainte de a fi scrisa, intr-o viata de om imbulzita in sase luni de zile, atat cat a durat proiectul umanitar din care faceam parte - "Iubesc. India mea". Un pasaj din carte precum si formularul de comanda le gasiti  aici.