duminică, 23 octombrie 2011

Mă doare România mea


A fost odată o țară frumoasă: cu ape curgătoare, cu munți înalți și câmpii bogate. A fost odată o țară cu oameni  frumoși, ospitalieri și buni la suflet. A fost odată o țară pe care o iubeam pentru că oamenii erau uniți și veseli. A fost odată România.

 Apoi lumea a devenit tristă. Atât de tristă încât frumusețile țării aproape că nu au mai contat.  Posacă și fără speranța, lumea a uitat încet, încet, să zâmbească. Odată cu zâmbetul, s-a stins în suflet bucuria vieții. Românul a înlocuit visul unei trai frumos, cu grija zilei de mâine. Și grija și-a creat-o singur, aruncându-se în nepăsare și ignoranță față de semenii ce îi înconjoară. Și dacă s-a născut egoismul, a murit unitatea. Individualismul a creat prostia, dar și disperarea, mizeria, dar și grandomania. 
 Nu, nu este un vis urât, este doar realitatea în care românii trăiesc astăzi.
 Mă doare România mea că nu mai e de mult o țara liberă și demnă. Mă doare țara mea ce mă împinge de la spate să fug cât mai departe. Să plec din locul ce-l iubesc de frică să nu mă înec într-o realitate tulbure. Și vreau să fug să mă consolez cu dorul. Cu dorul de meleaguri pitorești. Și asta-i parcă tot ce mi-a rămas. 
 Așa gândim cu toții. Așa ne-a prins și ne-a târât fără jenă, născând în noi dorul de ducă. 
 Și fuga sigur nu e o soluție. Dar oare ce ne-a mai rămas să facem? M-aș ridica de jos ca să mă lupt, dar singur eu, cu cine să mă-nfrunt?
 A fost odată o țară frumoasă. Cu munți și văi,câmpii, cu mare și cu lacuri. Și oamenii destepți, ingenioși și tandri. 
 Țara aceea incă mai există. Dar nimeni nu și-o mai dorește. 
 Mi-e dor, mă doare România mea, căci n-a ajuns ce ar fi trebuit să fie și nu va fi nicicând măcar un dram din ce-a fost altădată.

Sursa foto aici.

14 comentarii:

irene-brizo spunea...

ai spus exact ce simt si eu in legatura cu tara asta.
poate ca oamenii s-au resemnat ca nu mai au pentru ce lupta

tu26dor spunea...

Multumemsc, Alis, dar ce e de facut? ne resemnam cu totii si ... atat?

irene-brizo spunea...

hmm sunt pesimista si spun ca nu mai e nimic de facut.
Degeaba suntem revoltati daca nu aratam asta asa cum trebuie.ai vazut si tu ca in alte parti oamenii ies in strada sa-si strige durerea...pe cand la noi? prefera sa ramana in case si sa se vaite singuri.
e o realitate din pacate, cu o floare nu se face primavara...

*ELENA* spunea...

Bună Tudor!
Frumos titlu!
O duminică frumoasă îți doresc!

Ana Maria spunea...

Si mie mi-e dor de tara mea si ma doare Sufletul cand vad cenusiul din jur.. http://anamaria-bobeica.blogspot.com/2011/01/de-ziua-lui-eminescucu-cristofor-aldea.html
O duminica frumoasa sa ai Tudor!

LOLITA spunea...

E o realitate trista! Unde este acea tara frumoasa pe care o descrii si unde sunt oamenii ce o locuiesc? Si eu m-am intrebat adesea si chiar astazi am scris o postare mai acida referitor la subiect. Mai exista vreo speranta sau ne resemnam?
http://lolitamyinnerthoughts.blogspot.com/2011/10/un-punct-de-vedere.html

Chu Nam Cuong spunea...

Mi-e dor si eu, sper o să ajunge ce trbuie să fie, construit din nou de bunii Români, pe care iubesc intodeuna, neschimbat!
Noroc si sănătate!

tu26dor spunea...

Alis - la noi se merge pe principiul "lasa ca poate face altul!". E tot un fel de egoism. Mai grav e cand nu moare capra vecinului. :)

Bun Elena - multumesc mult. O saptamana de tot sa fie:)

Ana Maria - Mi-am amintit de un moment frumos. Spune-mi daca poti, nu cumva dorul tau este pentru o tara de vis, ignorand putin realitatea. Iti multumesc mult.

Lolita - Multumesc. Speranta nu moare nici odata. Cred insa ca e estompata de ideea resemnarii. Trebuie ceva sa ne ridice pe toti. Ceva care sa reinvie unitatea. Altfel nu e nici o sansa. Nu crezi?

Chu Nam Cuong - ma bucur ca tu vezi inca o Romanie frumoasa. Sper sa nu iti schimbi parerea niciodata. Multumesc si sanatate!

Ioana spunea...

Asa gandesc si simt si eu...si de-asta uite ca pana la urma am plecat, m-am smuls de acolo pentru ca am simtit ca tara asta, tara noastra, nu ne oferea nimic, dupa atatia ani in care am refuzat sa plecam si am crezut in ea in ciuda tuturor semnalelor negative pe care le-a tot transmis :-( E trist, dar cat se poate de adevarat, la fel de adevarat cum este faptul ca avem o singura viata si nu merita sa ne-o irosim intr-o tara care nu mai da doi bani pe noi :-(

tu26dor spunea...

Ioana - suna atat de dur ce spui tu, insa atat de adevarat. Oare intr-o zi o sa plecam cu totii si o sa ne vindem tara de tot? Iti multumesc mult. Salutari cu bine!

Bogdan spunea...

ne resemnam..si incercam sa ne facem viata mai buna..cu toate ca tebuie sa fim egoisti si orgoliosi pentru asta...cateodata chiar suntem nevoit sa furam, pt a ne imbunatati viata...jungla

tu26dor spunea...

Asa e, Bogdan, o jungla. Poate nu o jungla in adevaratul sens al cuvantului, insa nici nmult nu mai este pana acolo. Iti multumesc mult. Ramanem cu speranta ca la un momet dat o sa fie altfel...

Adriana Alexandru spunea...

Speranta moare ultima...aceeasi durere o am si eu Tudor :(

tu26dor spunea...

Adriana - sper ca speranta sa nu moara in cazul tarii noastre. Asa ineficienti cum suntem, sa realizam la un moment dat ca avem in suflet o doza de nationalism. Multumesc mult de tot.

Fotografia mea

Un om obisnuit, calator prin lume si prin viata. In cautarea mea de sine, am calatorit in ultimii cinci ani in peste treizeci de tari, am fost voluntar in proiecte umanitare si am ajuns pedagog la o scoala pentru copii speciali in Danemarca.

Am scris doua carti, prima fiind o colectie de proza scurta adunate intr-un volum cu talc intitulat Raze de senin. A doua carte, un roman al descoperii omului intr-o altfel de viata, intr-o normalitate aproape ireala, o cautare a fericirii si a implinirii sufletesti.  O carte traita inainte de a fi scrisa, intr-o viata de om imbulzita in sase luni de zile, atat cat a durat proiectul umanitar din care faceam parte - "Iubesc. India mea". Un pasaj din carte precum si formularul de comanda le gasiti  aici.