Pe drumuri de munte

Drumul a fost liniştit şi nu ni s-a părut foarte lung, în
ciuda celor şapte ore petrecute în microbuz. Am ignorat lumea multă care se
îmbulzea peste puţinele locuri ale maşinii. Am suportat cu stoicism căldura şi
aerul cald care îşi schimba mereu mirosul în funcţie de călătorii ocazionali
care se înghesuiau ca sardinele pe culoarul mic rămas ȋntre scaune. Am lăsat
timpul să zboare şi am fost bucuroşi când am ajuns la destinaţie. După drumul
lung ne aştepta relaxarea.

 Muntele se înălţa cu
stâncile golaşe înţepând pe alocuri seninul în praf de nori albi şi pufoşi.
Albastrul se contopea cu stâncă vibrând din alb, în gri şi mai târziu spre
poale în verde crud şi dens. De aici, de la poalele stâncilor orăşelul  se deschida ca un furnicar de oameni şi
maşini. Ne-am cazat aproape de pârtie, chiar dacă asta nu e pare a fi deloc un
avantaj pe timp de vară. După două zile de somn şi plimbări lejere ne-am
considerat pregătiţi. Muntele ne chema pe creasta lui.
 A treia dimineaţă
ne-a găsit cu rucsacul în spate şi bocancii în picioare pornind la pas prin
liziera pădurii. Soarele şi-a trimis razele blânde să ne mângâie şi să ne
anunţe o zi minunată. Am depăşit pădurea ajungând pe primele creste. Orăşelul
se vedea pierdut dincolo de pădure şi până în vârf mai era cale lungă. Greul
abia acum urma să înceapă. Pas cu pas,
urcam însă culmea părea atât de departe. Muntele abrupt şi neted muşca din
cărare făcând-o mai îngustă; dincolo de noi prăpastia devenea nemărginită. Un
pas greşit şi oricare din noi am putea deveni amintire. Nu e un traseu uşor,
însă am fost suficient de atenţi ca să răzbatem cu bine. Căldura puternică şi
oboseala incearcau să ne doboare şi ele. Însă peisajul devenise de vis şi nouă
ne creşteau aripi. Ajunşi pe o creastă uriaşă, după trei ore de urcuş, ne-am
întâlnit cu un grup de turişti. Erau veseli şi energici. Ne-au văzut  de sus cum urcăm şi s-au amuzat pe seama
noastră în timp ce noi luptam cu urcuşul. Inocenţii au ajuns acolo cu
telecabina.  Ne-au spus ulterior pe un
mod ironic, că au stat doar două ore la coadă şi apoi au ajuns aici într-o
clipită. Nu dădeau doi bani pe efortul nostru şi savurau peisajul ca pe ceva
normal. Însă noi ştiam că lumea se vede altfel de acolo de sus. Priveliştea e
mai frumoasă văzută prin ochii drumeţului care a luat muntele în piept şi l-a
urcat cu forţele proprii. Însă nu toată lumea poate înţelege asta.
 Am lăsat grupul de
turişti să se bucure de performanţa lor şi am pornit mai departe să ne depăşim
performanţele noastre. Rând pe rând, am atins toate punctele importante de pe
munte şi mulţumirea a fost maximă. Coborârea a fost lipsită de peripeţii şi
staţiunea ne-a reprimit ca nişte eroi. Am avut printre noi doi prieteni aflaţi
la primul contact cu muntele şi efortul lor nu a fost în zadar. Le-am privit
ochii obosiţi însă în ei li se citea ȋmplinirea. Au reuşit! Merită toată
admiraţia!
 La cabană am fost
aşteptaţi cu masa pusă şi cu multă voie bună. Cei care nu ne-au însoţit s-au
bucurat pentru noi şi au promis să fie mai curajoşi în următorul concediu.
Zilele ne-au fost senine şi distracţia a stat la bază unei vacanţe de vis.
Astăzi deja aud muntele cum mă cheamă iar, să-mi dezvăluie cărări neumblate şi
peisaje nemaivăzute.
 Toamna îmi şopteşte
şi ea că visele se pot împlini în orice anotimp.
 Mai jos am strecurat
câteva fotografii.
 Vă salut pe toţi cu
voie bună!

16 thoughts on “Pe drumuri de munte

  1. Mirela P. says:

    "Priveliştea e mai frumoasă văzută prin ochii drumeţului care a luat muntele în piept şi l-a urcat cu forţele proprii."
    Întotdeauna e aşa, în asta constă marele farmec al ascensiunilor montane, al călătoriilor pe mare, al vizitării unui loc în realitate: nimic nu se compară cu ceea ce vezi şi admiri plenar, cu toate simţurile, nu doar văzul! Îmi amintesc miresmele de fân şi iarbă, de brad sau zmeură de la Padiş, din Apuseni. Foarte frumoasă vacanţă ai avut! Minunate fotografii! 🙂

  2. Mirela P – sa inteleg ca si tu esti o cunoascatoare a muntelui. Ma bucur sa aud asta:) Iti multumesc. Un week end minunat iti doresc.

    Geanina – sunt locuri suoerbe cu adevarat. Am fost atenti si ne-am intors teferi cu totii. Iti multumesc. Sa ai o zi senina!

  3. Ce bucurie te cuprinde, ce emotie simti cand gasesti scrise undeva, ganduri ca cel de mai sus, pe care si tu le-ai avut sau le ai, le simteai ca pe ceva placut,
    Fotografiile sunt superbe.

  4. SoriN – ani de zile am stat si am ascultat povesti ale "baietilor mai mari" care povesteau amintiri de la munte. totul parea fascinant in cuvintele lor. Abia pe la 24 de ani am avut curajul sa urc pentur prima data pe munte. Si de atunci am stiut ca am sa fac asta de fiecare data cand am ocazia. E frumos cand asculti, dar e mult mai frumos cand traiesti momentul pe propria piele. Iti multumesc si sa auzim numai de bine!

  5. LOLITA says:

    Ascensiunea merită mereu, mai ales când "peisajul devenise de vis şi nouă ne creşteau aripi". Întotdeauna frumuseţea peisajelor te fac să uiţi urcuşul pieptiş, iar când eşti înconjurat şi de prieteni care simt la fel, amintirile devin şi mai plăcute.
    O duminică luminoasă! 🙂

Lasă un răspuns