luni, 26 septembrie 2011

Ascultă-mă...

Ascultă-mă, copac bătrân care le ştii pe toate. Ascultă-mă să-ţi spun că viaţa mea nu-i precum pare. Sunt trist acum şi inima-mi refuză zâmbetul, ce fals mi l-am întins, ca şi un ruj, pe buze. Aculta-mă şi taci, căci le-ai văzut pe toate. Fii lângă mine azi, cum nimeni nu mai poate. 

 Mereu în prag de toamnă mă prinde dorul greu de ducă. Mă prinde şi mă roade. Mă roade şi sufletul mi-l chinuie până la lacrimi. Soarele nu mai e cald, frunzele cad, viaţă se duce. Mă trezesc dimineaţă şi plec la servici, muncesc alături de colegi şi îi îmbărbătez pe toţi cu o vorba bună. Aş fi în stare să îi ridic de jos dacă ar cădea sau să muncesc pentru ei dacă ar fi nevoie. Nu îi cunosc decât în mică măsură, nu fac parte din vieţile lor, dar sunt şi ei oameni care au nevoie să ştie că speranţa nu trebuie să moară niciodată. Şi se pot baza pe mine pentru asta. Mă bucur când îi văd fericiţi şi bucuria lor, în loc să mă bine-dispună, mă închide ca într-o cutie de cadouri; lucioasă şi sclipitoare la suprafaţa, dar mată în interior. Nu pentru că aş fi egoist, din contra, doar pentru faptul că eu nu mai primesc de la nimeni acea vorba de încurajare. Ajuns acasă, cu ochii închişi către viaţă şi gândul împins înspre infinit, vorbesc cu mine însumi. Îmi spun că pot fi mai bun. Îmi repet că va fi mai bine. Mă ridic mereu de jos şi mă înalţ spre cer. Pentru că poftă de zbor e nemărginită în ciuda vieţii grele pe care o ducem cu toţii. Apoi mă privesc în oglindă şi tac. Nu sunt capabil să-mi mai ţes nici un gând. Nu reuşesc să mă agăţ de speranţa. Şi atunci vreau să fug. Să las totul în urmă şi să o iau de la capăt în altă parte. Să îmi deschid uşa spre o altă viaţă pe care aş putea să mi-o desenez mai bine. Mai artistică, mai creativă, mai plină de vise. Vreau să alerg. Să plec şi să cunosc alţi oameni. Să mă învăţ cu ei şi să îi las să mă cunoască. Şi poate acolo unde aş ajunge ar exista măcar unul care să îmi fie alături cu adevărat. Un om care să poată să  îmi citească gândurile din priviri, să ştie că inima mea are nevoie de un impuls, de o simplă vorbă bună.
 Aşa sunt eu, copac bătrân pe malul apei, un om ce vrea să fie bun cu fiecare, dar nu mai poate să aibă grijă singur şi de el. Din toţi ce-au fost, să-i am alături, s-au risipit prin lume, lăsându-mă cu dor.
 Acum pe malul lacului, rămân precum un pusnic în chilia sa, că să vorbesc cu tine, ferit şi-acoperit doar de coroana-ţi tristă şi pletoasă. Mă doare gândul care ţi-l destăinui, mă doare visul ce parcă nu-l mai am.
 Şi mă asculţi şi taci. M-am săturat în lumea asta de oameni ce mă lasă să vorbesc. Mi-e dor şi-l vreau lângă mine pe omul care poate să m-asculte. Oare cer prea mult? 




Sursa foto aici.

21 de comentarii:

pandhora spunea...

poate ca atunci cand ti s-a vorbit...ti-ai astupat urechile...dar exista un timp pentru toate....:)
schimba daca vrei cu adevarat sa schimbi ceva si toamna viitoare ii vei vorbi altfel batranului copac...

tu26dor spunea...

Pandhora - vrei sa spui ca am fost neascultator si acum vreau sa fiu ascultat? o fi si asta o varianta:)
Multumesc. Seara senina!

Monica spunea...

...cautari...

cred ca va veni si omul acela, pt ca il meriti!

tu26dor spunea...

Multumesc mult, Monica!

LOLITA spunea...

Toti ne dorim un om care sa ne asculte, sa fie alaturi de noi cand ne este greu, sa ne inteleaga doar din priviri, sa ne ajute sa dam sens cautarilor noastre... Poate ar trebui sa fim mai rabdatori si mai recunoscatori pentru ce avem deja si apoi, absolut intamplator, va veni si omul pe care il meritam...
E doar o parere...
Noi te ascultam si iti citim cu drag randurile si nu uita acest lucru! :)

irene-brizo spunea...

:( am sperat pana la ultimul rand ca ceea ce citesc sa nu fie despre tine...:*

tu26dor spunea...

LOLITA - rabdare exista si sunt recunoscator pentru ea si pentru toate celelalte pe care le am. Uneori insa ma mai pierd printre negurile gandurilor si ma gandesc aiurea. Norocul meu ca maine dimineata voi fi din nou acelasi om vesel si plin de viata, asa cum ma stie toata lumea. Iti multumesc mult de tot pentru cuvintele tale si mai ales pentru sustinere. Sa ai un zambet senin!

Irene (Alis) - nu te intrista, Sunt bine. Zambesc fericit:) multumesc frumos!

MEG55 spunea...

Ai rabdare...si va veni si ceea ce cauti tu....,cind nici nu te mai astepti!E bine ca poti sa-ti impartasesti trairile,rasplata va fi pe masura.Eu nu pot sa te judec,tu stii mai bine ce si cum sta, existenta ta:)). Zile senine in calea ta!

tu26dor spunea...

MEG55 - prima conditie ca sa fii ascultat e sa incepi sa vorbesti. Daca nu impartasesti o traire, nu va fi nimeni sa stie ce simti. Iti multumesc mult. Seara senina sa fie!

Dan spunea...

Da, cred ca ceri cam mult. Din ce în ce mai putini oameni sunt dispusi sa asculte.

tu26dor spunea...

Multumesc, Dan. din nefericire asa este. fiecare din noi alergam in viata asta si uitam sa ne oprim pentru o clipa sa il ascultam pe cel care ne este aproape. O seara faina.

calator spre infinit spunea...

Suntem mai grabiti, mai stresati si mai nepasatori fata de cel de langa noi. Asa ne-a invatat viata asa ne-a invatat democratia- fiecare pentru el.nu ceri prea mult :)

lunapatrata spunea...

Toamna e frumoasa, si uite... copacii te asculta daca stii cum sa le vorbesti. Iar daca tu nu te mai poti agata de speranta poate ca sta ea prinsa bine de tine. Zambeste, viata e frumoasa la fel ca si toamna asta minunata.

tu26dor spunea...

Calator spre infinit - nu cer prea mult, insa cer ceva greu in conditile in care lumea e grabita prin natura ei. Iti multumesc frumos.

lunapatrata - toamna asta e intr-adevar minunata. si zambetul meu e la locul lui. speranta nu m-a parasit, stiu sigur. Iti multumesc mult.

Rappa_ru' spunea...

Foarte frumos ! Salutare si la buna recitire !

tu26dor spunea...

Rappa_ru'- salutari si numai bine. Multumesc frumos!

Anna spunea...

Tu trimite adresa.

...pana nu ne asumam durerea, nu putem porni cu adevarat spre noi insine.

...e timpul prietene, e timpul sa iti lasi cuvintele, ca sa poti sa-ti simti sufletul, cand vei face cu adevarat asta, copacii vor deveni oameni.

tu26dor spunea...

Copacii vor deveni oameni? Pare terifiant pentru nestiutori, insa atunci acesti "prieteni" vor sti sa ofere pe langa ascultare si sfaturi...
Iti multumesc mult, prietena draga de departe...vorbele tale se duc intotdeauna acolo unde trebuie - in inima mea.

adriana spunea...

Inspiratie de toamna? Fain!

ADA spunea...

crezi ce vrei, dar m-ai lasat fara cuvinte....si totusi o sa spun ceva: toamna si fiecare anotimp in speta aduce cu el ceva al lui, ceva aparte, sa nu uiti niciodata ca, spre exemplu, frunzele care mor toamna se inghesuie sa formeze resursele pentru o primavata spectaculoasa si tot asa...un adevarat ciclu (am scris intr-o postare a mea despre asta :p )...cat despre trairile din aceste randuri...zambeste si multumeste pentru ca inima ta a batut si azi si ca traiesti toamna asa cum e ea, usor capricioasa!

tu26dor spunea...

ADA - mi-a placut mult de tot ideea cu frunzele care mor si se inghesuie apoi primavara sa renasca. Foarte frumos. Iti multumesc mult pentru cuvintele tale. Inseamna mult pentru mine.