duminică, 3 iulie 2011

Idealul meu e cerul

Mă uit lung la scara ce se înaltă spre cer şi ştiu că trebuie să urc. Să urc fără frică de a privi înapoi. Să urc către înălţimi. E doar o scară. Nu ai de unde să ştii cât de sus poţi să urci până nu păşeşti pe prima treaptă. Aşa că urc. Fără curaj, fără sentimente, fără motivaţie - nu ar trebui să ne fie teamă de ceea ce nu cunoaştem. Acolo sus mă aşteptă cerul.

 Rezemată de copacul bătrân părea parte din natură. Scorojită de timp cu resturi de culoare verde rămasă pe alocuri, scară de lemn aştepta să îmi uşureze drumul spre vârfului copacului. Vremea era liniştită, soarele ascuns după o mână de nori nu avea de gând să mă sufoce cu prezenţa sa toridă. Infinitul  se păstra senin însă în orizont pete pufoase desenaseră cerul în valuri. Spre bucuria mea nu adia vântul şi totul era static. Înarmat cu o găletuşă am urcat treptele scării de lemn până la baza coroanei cireşului. De acolo începea adevăratul urcuş.  Trunchiul gros îşi întindea ramurile în toate direcţiile formând un păienjeniş de crengi care făceau aproape imposibilă escaladarea până în vârf. Încet, cu răbdare, atent să nu cad şi fără să privesc înapoi, am înaintat până când am văzut cerul. Acolo sus, rodul era mai bogat şi găletuşa mea s-a umplut cu cireşe într-un timp foarte scurt. Uitându-mă în jur am realizat că a meritat urcuşul, peisajul din ȋnălţimi fiind de poveste. Priveam casele şi oamenii şi îmi păreau  atât de mici de la înălţimea mea. În zare se vedea un râu, mai departe un lac şi dincolo de toate astea un munte. Acum nu îmi mai era teamă de înălţime. Acum îmi doream să urc mai sus.
 Am înţeles că  nu e deajuns  să te urci într-un copac ca te crezi înalt. Dincolo de cireaşa care a crescut pe ultima crenguţă subţire la care cred că nu pot să ajung întotdeauna mai este ceva. 
Din vârful copacului privesc muntele. Azi am cules cireşe. O să iasă o dulceaţa delicioasă. Mâine poate am să urc pe munte. Mai presus de vârful lui nu e decât cerul. Dacă idealul în viaţă este să urci cât mai sus, atunci idealul nostru ar trebui să fie cerul.  

23 de comentarii:

pandhora spunea...

si ca orice ideal...este greu de atins...
ai scris frumos...intotdeauna scrii frumos...
fotografia este superba...

tu26dor spunea...

pandhora - idealul e ideal pt ca e intangibil, insa luat din aproape in aproape exista o sansa sa ne apropiem, nu? Multumesc. Fotografia e facuta din varful copacului.

Copilul cu ochi caprui spunea...

ce frumos! intr-adevar idealul nostru ar trebui sa fie cerul!

tu26dor spunea...

Copilul cu ochi caprui - iti multumesc.

Tatiana spunea...

Un vis de-al meu a prin contur in noaptea asta, asa ca luna viitoare o sa ating si eu cu varful degetelor cerul.....
Ideal = perfect...si cum nimic nu mai este perfect in zilele noastre, ne ramane doar sa visam ca si alte dorinte ni se vor indeplini....

vezi ca maine ai de scos samburii la cirese :)

Alm spunea...

:) Inalt de frumoase cuvinte mai ales ca se simt cum curg si se aseaza frumos direct dintr-o inima care gandeste cu mintea ;)

*ELENA* spunea...

Bună Tudor!
Foarte frumos ai scris..
în curând poate apare și
o carte cu tine!
Îți doresc o săptămână
cu multe bucuri!

tu26dor spunea...

Tatiana - ma bucur pentru visul tau. Cerul pare mai senin ca niciodata cand il cuceresti.
Cat despre samburi - stai si te gandesti cat de mica e cireasa si cat de mult trebuie sa muncesti pentru o dulceata:))) Multumesc mult.

ALM - ma simt flatat. Iti multumesc mult.

ELENA - cred ca sunt vreo doua persoane care ma "bat la cap" cu acest lucru. Cine stie, poate ca intr-o zi... Multumesc mult.

Sophie spunea...

asteptam impresii despre dulceata :)

tu26dor spunea...

Sophie - eu m-am pacalit deocamdata ca samburii se pot scoate singuri. Am aflat ca nu e asa:))) Multumesc.

Iris spunea...

Si tot cerul e limita..

irene-brizo spunea...

pe cand tu culegeai cirese eu scoteam usturoiu si ceapa din pamant, sublim ce sa zic :))

tu26dor spunea...

Buna observatie, Iris. Multumesc. Am sa ma gandesc la asta.

Alis - esti harnicuta tare. Asta e tot ce conteaza. Si ciresele mele erau amare de fapt, dar important e ca dulceata va fi minunata. Multumesc.

andreiraduM spunea...

:)
Bun regasit, tuturor!

Tudor, eu am urcat cu avionul.
E o senzatie... inefabila.
:))
Intotdeauna ne dorim ceea ce nu putem atinge, avea.
Iar... de reusim sa-l obtinem, deja nu-l mai pretuim ca in momentul in care nu-l aveam... si trecem la urmatoarea "tinta" (dorinta)...
:)
Mie imi place cerul misterios. Nu invat si nu citesc astrologie, pentru a pastra samburele de mister, de necunoscut... nu-l ating pentru ca vreau ca toata viata mea sa ma fascineze.
:)
O zi frumoasa, tuturor!
Tudor, toate cele bune!

Costin Comba spunea...

Interesanta ideea despre ideal, despre primul pas, despre prima treapta pasita pentru a ne indrepta spre indeplinirea telurilor.

Alexandru spunea...

Foarte frumoase gânduri. Şi poza cu scara contopită cu copacul!
O zi frumoasă, Tudore!

2880904297335 spunea...

CA-N CER

tu26dor spunea...

AndreiraduM - si eu visez(deocamdata) sa zbor cu avionul. Sa fiu parte din cer si sa tin norii langa mine bucurandu-ma de infinitul senin. Descoperirea unui lucru il face sa isi piarda din farmec, insa nu tine de noi sa cautam misterul in tota lumea? Iti multumesc mult de tot. O seara minunata sa ai.

Costin - multumesc ca imi impartasesti ideile. Seara faina.

Oau - ce de-a numere:))) Nu puteam sa spun "fara numar", nu-i asa?
Salutari tuturor.

tu26dor spunea...

Alexandru - multumesc. E primul gand care mi-a trecut prin minte cand am vazut scara langa copac.

Anna spunea...

Si al meu Infinitul.

tu26dor spunea...

Anna - o replica pe masura. Multumesc.

elena marin-alexe spunea...

Chiar asa Tudore, ca bine zici:
Am înţeles că nu e deajuns să te urci într-un copac ca te crezi înalt.

tu26dor spunea...

Doamna Elena - cred ca totul tine de subconstient. Cand te vezi sus, vrei si mai sus, uitand sa-ti mai fie frica de inaltimi. Multumesc mult.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...