Ar fi putut să fie altfel

Pe Alina am întâlnit-o întâmplător. Era vecina unuia dintre colegii  de facultate. Şi ea studentă în aceeaşi grupă cu noi, părea  o domnişoară drăguţă şi mai ales plină de bun simţ. Nu am   considerat-o niciodată o atracţie. Nu am privit-o cu ochii de bărbat pofticios şi nici nu o vedeam vreodată mai mult decât o simplă amică. Cu toate astea a reuşit să mă surprindă. Mi-e greu şi acum să mă gândesc la ea. Am cunoscut-o bine şi totuşi atât de puţin, încât astăzi, la nouă ani de când ea a păşit spre alte lumi, amintirea ei îmi este încă vie.

 Iaşul se dezvăluia magic cu străzi încărcate de istorie dar şi cu tentaţii adolescentine la fiecare pas. Eram boboc, proaspăt intrat la facultate şi viaţa se deschidea cu sensuri noi şi ispite dulci. Oraşul studenţiei m-a primit vesel şi mi-a şoptit la ureche că va avea grijă de mine. Eram atunci un puşti mai mare, fără viziune asupra viitorului, fără prieteni însă cu o dorinţă nebună de a deveni cineva. Şi şansa avea să îmi surâdă.
 Pe la jumătatea primului an de facultate făceam deja parte dintr-un grup bine închegat de colegi, având aceleaşi idei şi vise. Mergeam împreună la cursuri, ieşeam împreună, petreceam şi zâmbeam cu toţii mai mult decât o făcusem vreodată până atunci. Viaţa ne ţinea partea lăsându-ne să credem că suntem protejaţi de soartă. Pe zi ce trece deveneam mai uniţi şi mai plini de incredre în noi.  Nu existau lucruri pe care să nu le facem împreună, nu existau motive să uităm unul de altul. Destinul  ne făcuse prieteni. Însă toate astea aveau să se schimbe.
 Trecuseră pe nerăsuflate doi ani de studenţie şi timpul şi-a oprit amintirile în ultima sesiune  de examene a acelui an. În sesiuni făceam tot posibilul să ne întâlnim cât mai rar, fiecare văzându-şi singur de învăţat, fără să fie supus niciunei forme de tentaţie care să ne sustragă de la studiu. Am descoperit astfel târziu că una din prietenele noastre nu venise la examene. Telefonia mobilă abia prindea culoare în acele vremuri şi şansele de comunicare erau, din nefericire, destul de limitate. Într-un târziu am reuşit să aflăm că o banală apendicită ne-a împiedicat prietena să ajungă să-şi susţină examenele din acea vară. Stabilisem să o vizităm împreună după afişarea rezultatelor şi să o susţinem moral pe viitor. Era parte din grup şi noi aveam o datorie morală faţă de ea.
 Poate nu era cea mai bună prietenă, poate nu era cel mai deştept om. Poate în viaţă ar fi avut însă şansa să  tindă spre un ideal. Poate visul ei ar fi putut să se îndeplinească. Cu siguranţă soarta ei ar fi fost alta dacă acel doctor nu îi secţiona o arteră fără să fie capabil să o mai salveze ulterior. Viaţa ei s-a stins când abia era pe cale să înceapă. Mama sa nu a înţeles cred,  nici astăzi, de ce fiica ei a trebuit să se ridice la ceruri. Poate nici doctorul nu a ştiut exact să-şi justifice gestul.
 Zilele trecute într-un magazin de îmbrăcăminte, o femeie cu un copil de mână îi cumpăra haine soţului ei. Din prima privire am simţit un fior.
 M-am apropiat şi apoi am rămas înmărmurit cu  gândul departe. Femeia mi-a zâmbit şi şi-a văzut în continuare de-ale ei. Asemănarea era perfectă. Era ca şi cum timpul a trecut peste Alina şi viaţa ei a decurs normal. Un soţ, un copil, o familie.

De acolo de sus, îmi zâmbeşte aşa cum numai ea ştia să o facă. Alina, sunt convins că ai învăţat să zbori!Text publicat in volumul 6 al Cenaclului de poezie si proza Amprente Literare

25 thoughts on “Ar fi putut să fie altfel

  1. e greu sa pierzi…si mai greu este atunci cand pierzi oameni dragi…de aceea trebuie sa invatam sa ne traim vietile…sunt oameni care pierd sansa asta….

    ai scris atat de frumos….

  2. Asta nu insemna ca trebuie sa ne gandim mereu ca am putea sa plecam prematur, ci doar sa ne traim clipele si sa ne bucuram de ele ca si cum ar fi mereu ultimele, Multumesc mult, Pandhora.

  3. Tatiana says:

    Titlul si inceputul povestii m-a anuntat ca o sa citesc ceva interesant, dar nu ma asteptam la finalul asta trist. Eu cred ca omul e mort cu adevarat atunci cand nimeni nu se mai gandeste la el, iar Alina cu siguranta acum priveste de undeva si zambeste ca ti-ai adus aminte de ea.

    Astept o poveste hazlie, ca sa zambesc iar.

  4. Tatiana – este adevarat- Atata timp cat cineva se gandeste la un om care s-a stins, sufletul va trai odata cu gandul. Intamplarea hazlie o sa apara curand:) Iti multumesc.

    Andrei – ma bucur ca am reusit sa creez astfel de emotii. Multumesc.

  5. De patru ani fara doua luni sunt judecata ca nu exista zi de la Dumnezeu cand sa nu rostesc cuvantul "mama"..dar acest lucru ma ajuta enorm,e ca si cum zilnic e alaturi de mine in tot ceea ce fac,bune si rele…Poate ca nu ar fi fost atat de prezenta in realitate pe "cat este acum".Acum patru ani de zile am realizat cat de scurta este viata,inopinanta si imprevizibila.Ai perfecta dreptate..sa nu devenim pesimisti si ipohondri..ci sa tratam fiecare zi ca si cum ar fi ultima..sa ne bucuram de viata asta si sa incercam sa descoperim "frumusetea" in toate..oameni,animale,obiecte,momente…TOT.Te pupic dragul meu Vlad
    P.S. ironia sortii face ca azi sa fie ziua unui prieten decedat tot acum 4 ani in accident de scuter..ne vom aduna la mama lui acasa pt "a-l sarbatori" !Iubiti "FRUMOSUL" !

  6. Trista povestea…ci atat mai mult cu cat face parte din realitate…toate gandurile tale mi-au dat fiori…de tristete…pacat…intr-adevar, ar fi putut sa fie altfel…dar n-a fost sa fie. 🙁

  7. Emoţionant şi totuşi real.
    Ştii ce cred? Când cineva apropiat ne părăseşte ajunge cu siguranţă printre îngeri. Şi din când în când, mai dă câte o mână de ajutor îngerului nostru, pentru a ne veghea îndoit.
    Iar uneori, ne trimite câte un zâmbet sub formă de curcubeu, sau de răsărit de soare.

  8. Iany – toti cei care au pierdut pe cineva drag gandesc ca tine. Sunt sigur. E greu sa pierzi pe cineva si sa crezi ca totul va fi la fel ca inainte. Ne ramane doar sa mergem noi inainte si sa incercam sa umplem golul ramas cu amintiri si zambete. Multumesc mult.

    Claudia(DoarEu) – e un fel de "carpe diem" intr-o varianta mai grea. Iti multumesc frumos.

    ELENA – iti multumesc frumos. Atunci cand timpul imi permite, ma opresc si scriu.

    Andreea Toma – fiecare lucru se intampla cu un scop in viata. Insa mereu ne oprim si ne intrebam care e scopul dincolo de viata? Multumesc mult.

    Lăcry – orice e posibil atata timp cat credem cu adevarat. Daca avem credinta ca un om care a plecat e printre ingeri, atunci cu siguranta vom asocia intamplari cu semne de la acel om. Iti multumesc. Toate bune!

  9. Da… poate asa e.Nu stiu cat de greu e sa traiesti frumos. Ne cramponam adesea fara rost. Ne complicam singuri viata. Noi suntem vinovati de ceea ce traim.

    Multumesc pentru ca mi-ai pus din nou bannerul proiectului cu "Povesti personalizate".

  10. De ea imi povesteai acum doua zile pe Ceahlau si totusi, si acum, am aceeasi tristete la auzul povestii.
    Sper sa mi-o amintesc cat mai des si sa profit de fiecare clipa traita 🙂

  11. Prietenii adevarati raman,chiar daca omul dispare.
    Frumoasa aducere aminte!

    Bunica imi spunea odata ca,omul nu moare niciodata daca raman in urma lui alti oameni care sa vorbeasca frumos despre el.

    Ea traieste prin voi,cei care ati ramas sa povestiti mai departe!

  12. DoarEu (Claudia) – multumesc mult de ganduri. Nu mai scot bannerul de acolo. Fii linistita. Multumesc. Toate bune.

    Alice Georgiana – imi pare rau ca te-am facut sa plangi. Iti ofer acum un zambet si voie buna. Multumesc frumos.

    DanPamfil – dupa cum am promis, am scri povestea si ma bucur ca am reusit sa transmit aceeasi emotie pe care am trait-o cand ti-am povestit tie prima oara. Esti norocos sa o fi auzit inainte de a o scrie:) Multumesc mult de ganduri. Toate bune!

    Angi – se pare ca e o vorba de demult si multa lume o respecta. Oamenii buni nu mor niciodata. Traiesc vesnic in amintirile celor care au avut norocul sa ii cunoasca!

    Monica – e trist intr-adevar… Voi reveni curand si cu zambetele obisnuite. Iti multumesc ca esti aici.

  13. Frumoase gânduri ai aşternut aici! Şi frumos ai evocat chipul acelei prietene, prematur şi nedrept plecată din această lume… Este atât de frumos când reuşim să păstrăm în inimă, vie, imaginea unui suflet drag de care ne este dor…
    Dumnezeu să o odihnească!

  14. Ei, uite cum capata si mai puternic sens sintagma " Carpe diem "… Acea fata, care putea fi iubita oricui, sora oricui, fiica oricui,vecina oricui, a lasat in urma o lectie de viata si un numar important de prieteni, printre care si tu, Tudor. Sigur ca ea, de Sus, stie…
    Ma inclin in fata sufletului tau, asa mult ma alina vorbele tale, asa mult bine simt venind pe aici…

  15. Sonia – "Carpe Diem" are sens pentru cine vrea sa inteleaga in esenta sintagma. Acea fata a fost o lectie pentru noi. Ce pacat insa ca de cele mai multe ori ne dam seama cat de deosebit este un om, numai dupa ce il pierdem. Iti multumesc si iti doresc toate bune!

  16. viata e presarata cu diverse cumpene si la un moment dat o cumpana care inclina in defavoarea noastra, ne frange aripile…din pacate, oamenii uita sa traiasca si atunci cand reusesc asta, se intampla sa realizeze si faptul ca au pierdut pe cineva si nu au vazut asta decat atunci cand s-au oprit bulversati si au privit langa ei: el/ea nu mai era!
    sunt sigura ca Alina, oriunde ar fi ea acum, zambeste si…zboara, si-ar regasit aripile!

Lasă un răspuns