duminică, 1 mai 2011

Muntele - un zâmbet

multumesc pentru fotografie
Apropierea zilei de 1 Mai a creat mereu discuţii aprinse despre plecarea la mare. Mereu se făceau planuri, se numărau banii, se numărau oamenii, număram apoi zilele şi pregăteam corturile. Ȋnsă, eu personal nu am ajuns niciodată la mare pentru startul sezonului estival. Al doilea motiv pentru zâmbetul meu vine astăzi ȋntr-o nouă povestioară.
Ȋn anul doi de facultate am ales pentru prima dată ȋn viaţă, muntele ȋn dauna mării. Ne aşteptau trei zile de vis ȋn ciuda drumului plin de peripeţii. Ȋntâi a fost soare şi cald. Apoi odată cu seara şi atingerea unei altitudini considerabile am  realizat că rucsacul meu era pregătit pentru litoral, hainele cu mânecă lungă lipsind cu desăvârşire. După amiaza târziu, ajunşi la cabana unde trebuia să fim cazaţi am avut surpriza să nu fim primiţi din cauza unui grup uriaş de turişti care veniseră cu puţin timp ȋnaintea noastră. Era aproape noapte, eram aproape dezbrăcaţi şi nici un loc de cazare nu era disponibil. Nu ne puteam ȋntoarce şi nici nu aveam timp să ajungem la o altă cabană până la lăsarea ȋntunericului. Şansa ne-a zâmbit  şi ne-a scos ȋn cale un grup de salvamontişti. Târziu ȋn noapte, după un foc de tabără şi o ciorbă fierbinte am primit o saltea şi o pătura pentru un somn binemeritat ȋn podul cabanei Salvamont. Ca şi cum toate astea nu ar fi fost deajuns, dimineaţa ne-a ȋntampinat un soare cu dinţi şi o zăpadă rece. Cu haine ȋmprumutate de la prieten am plecat pentru cucerirea primului meu vârf de munte. Era doar ȋnceputul. Aveam să primesc botezul muntelui de nenumarate ori până să ajung din nou acasă. Traseul părea lejer, soarele ne zâmbea rece şi pe alocuri ȋntâlneam porţiuni de zăpadă. Apoi vizibilitatea s-a redus brusc, soarele dispărând cu desăvârşire ȋntr-o negură groasă. Intrând  şi noi in perdeaua de nori, am desoperit muntele mai ȋngheţat şi mult mai abrupt. Inaintam timid şi gerul ȋncepea să mă muşte de faţă. Răsuflarea ȋmi era tot mai grea, picioarele mi se afundau mereu ȋn zăpada ce devenise deodata uriaşă. Rămăsesem puţin ȋn urmă, ȋnsă gândul că prietenii sunt ȋn faţă ȋmi dădea forţă să nu reunţ şi să merg mai departe. Apoi s-a ȋnteţit vântul şi o ploaie ȋngheţată mi-a pătruns până la piele. Vedeam ȋn stânga un perete abrupt ce se ridica până dincolo de norii groşi iar ȋn dreapta simţeam prăpastia. Mergeam ȋncet, ȋmi calculam paşii şi ȋncercam să calc exact ȋn urma celui care trecuse mai devreme pe acolo. La un moment dat m-am oprit să ȋi strig. Vântul ȋmi amesteca ţipătul cu ninsoarea şi arunca spre mine doar aşchii ȋngheţate. Dincolo de paşii mei mai vedeam doar albul viscolit al zăpezii. Atunci am simţit că zbor. Cuvintele mi s-au blocat ȋn gât şi respiraţia a părut că se opreşte. Simţeam apa cum ȋmi inundă picioarele, urcând prin pantaloni către mijlocul trupului meu. Treceam peste un canion acoperit cu zăpadă bătătorită şi podul de gheaţă de la suprafaţă s-a rupt sub greutatea mea. Căzusem ca ȋntr-un lac ȋngheţat. Eram prins până la mijloc ȋntr-un ocean alb. Crestele ascuţite ȋmi zâmbeau şi dincolo de ele dispăruseră prietenii mei. Eram singur şi eram blocat. Sus, muşca din mine viscolul şi părul ȋmi devenise vată de zahăr. Jos, apa rece urca ȋncet şi sigur scăzându-mi temepratura corpului. Trebuia să ies, ȋnsa mâinile ȋmi erau prinse in gheaţă şi refuzau să reacţioneze la comenzi. Am ţipat şi vocea s-a spart ca un ecou ȋn valuri de ninsoare. Vremea mă ȋmpiedica să strig şi dincolo de zăpada ȋmi zâmbea regina iernii. Cel puţin aşa ne-am amuzat la cabană doua ore mai târziu când sorbeam cu poftă dintr-o ceaşcă de ceai fierbinte. Prietenii s-au ȋntors la timp după mine. M-au scos şi m-au ȋnvelit ȋn pături şi ne-am continuat traseul până ȋn vârf.


Au urmat ȋncă doua zile deosebite ȋn care muntele mi s-a parut mult mai prietenos ȋn ciuda vremii nefavorabile. (După ani m-am ȋntors şi pe timp de vară minunându-mă de locul ȋn care puteam să rămân pentru eternitate). Am invatat multe atunci, dar cel mai util lucru a fost că ȋn situatii extreme nu trebuie să ȋmi fie frică. De atunci şi până acum am urcat pe majoritatea masivelor muntoase din România, iubind şi preţuind muntele, având mereu zâmbetul pe buze şi ȋn suflet. Fără teama, in vârf de munte te simţi ȋntotdeana ȋnvingator!

22 de comentarii:

pandhora spunea...

mi-ai dat emotii :)

eu sunt o contemplativa...norocul meu ca sunt asa...
daca eram in locul tau probabil ca inghetam inainte sa inghet de frica ca voi ingheta :))

tu26dor spunea...

nu cred. in astfel de situatii singura varianta e sa nu te pierzi cu firea. si crede-ma, tu nu ai cum sa te pierzi cu firea. nu-i asa?

pandhora spunea...

ma tem ca tu ma vezi mai cu capul pe umeri decat sunt de fapt :))

tu26dor spunea...

nu inteleg de ce te temi :P

Sailor spunea...

Glad to know that you like the sea and the sun.

alicee spunea...

Sa ai parte de un 1 Mai memorabil! Numai in sens pozitiv :)

sonia spunea...

In varful muntelui senzatia e incredibila...
Se spune despre zambet ca e o clipa magica, neirosita din viata, e un dar pe care ti-l fac ingerii...
Fericit cel ce nu uita sa zambeasca in fiecare zi...
Fii fericit!

tu26dor spunea...

Sailor - i really like the sun and the Sea, but i like mountain, too. thank you very much!

alicee - a fost o zi obisnuita azi, insa a avut multe momente placute. multumesc. sper ca si la tine a fost la fel. multumesc.

Sonia - in varful muntelui stii ca doar cerul mai este dincolo de tine. in varful muntelui esti priten cu stele si zambetul vine de la sine. iti multumesc. seara minunata!

Sophie spunea...

iubesc muntele mai mult decat marea, dar nu m-am aventurat pana acum nepregatita; la mare faci fata in slip si slapi, la munte e mai complicat :)

tu26dor spunea...

Sophie - prima data am fost nepregatit crezand in mintea mea de copil ca muntele e doar un deal mai mare. Am invatat din greseli si acum sunt mereu pregatit.
(tre sa recunosc ca ai dreptate. la mare e asa de simplu in slip:D). Multumesc si seara faina!

CARMEN spunea...

:))
Multumsc pentru vizite si mesaje :) Eu sunt în concediu în Antalia-Turcia, de aceea zilele acestea nu am prea intrat pe blog (postarile mele sunt toate programate pe vremea când eram înca acasa) Fac un circuit cu autocarul, plecam dimineata din hotel si ne întoarcem doar seara... De miercuri va reintra totul în normal, concediul e pe sfârsite :(

tu26dor spunea...

Bucurati-va de prezent, Doamna Carmen si traiti clipa. Va mai asteapta inca doua-trei zile minunate. Abia acasa o sa depanati amintiri cu ce a fost. Sa aveti zambete si voie buna. numai bine!

Costin Comba spunea...

ma incadrez in categoria "nu mare de 1 mai". o singura data a fost, in costinesti, in anul 3 de facultate, pentru o zi. Urasc Vama Veche, acolo unde se aduna toti alcoolici anonimi, ei intelegand prin distractie doar sa se imbete si sa doarma pe unde apuca, ei bine pentru mine asta nu este distractie. Nascut pe Valea Prahovei, sunt om de munte, si oricand, in orice moment as alege muntele. Mai sanatos si cu siguranta nu voi intalni toti cocalarii pe munte, prea greu pentru ei. Te salut.

tu26dor spunea...

Salutari, Costin. Cel ma bun lucru care se intampla la munte e faptul ca oamenii sunt mai deschisi spre oameni. doua persoane care se intalnesc intamplator pe o poteca de munte, indiferent de varsta sau statut se vor saluta si eventual isi vor imparti si apa daca nevoia o cere. nu spun ca nu merg la mare, dar iti dau dreptate privind acest tip de "socializare sanatoasa".

Maria spunea...

multumesc pentru plimbarea pe munte....descrii atat de frumoas de parca as fi fost acolo...incep sa ma obisnuiesc cu peripetiile tale..iar daca nu se intampla ceva....eu tot astept...:))esti fantastic!!:)

tu26dor spunea...

Doamna Maria, nu se intampa nimic in afara faptului ca viata merge inainte. Depanam amintiri pentru a construi pasi siguri catre viitor, fara a mai repeta greselile facute. Va multumesc. Zi minunata.

IULISA spunea...

Zâmbetul e ca şi gravitatea.Acţionează de la distanţă şi apropie oamenii
Mark Amend

tu26dor spunea...

Foarte buna remarca, IULISA. multumesc mult.

Vera spunea...

Frumoasă atmosfera aici la tine!Promit să revin!

tu26dor spunea...

Vera - esti bine venita oricand. multumesc mult!

Zamfir de Turda spunea...

Câmpia e întinsă, dealurile sunt interesante, dar, muntele e munte! Este un punct de vedere acceptat şi de Prietenul meu Ulise.

tu26dor spunea...

Am observat chiar si in scurtele mele vizite ca Ulise este un om care adora muntele:)