luni, 18 aprilie 2011

Zbor spre inălţimi

Uneori cerul e ȋnourat. Alteori cerul e palid sau prea aprins. De cele mai multe ori e senin. Cu nori pufoşi sau doar albastru, cu stele noaptea sau cu lună plină, cu soare cald sau doar nemărginit, cerul e ȋntotdeauna deasupra. Privind la cer, inevitabil, măcar odată ȋn viaţă ȋţi doreşti să zbori.

De-a lungul timpului oamenii se ȋntâlnesc cu diverse momente când ȋnvaţă să zboare. Ca şi omul şi tot ce ţine de magia sa, aceste momente sunt doar clipe efemere. Nimeni nu ȋşi aminteşte concret formula pentru zborul veşnic. Te naşti şi ȋn universul tău de copil crezi că zbori prin viaţă mai presus de toate. Ajuns adolescent zborul ţi se frânge mereu atunci când crezi că i-ai ȋnvăţat gustul. Dincolo de tinereţe ȋţi trăieşti viaţa ca un om aparent fericit, oferindu-ţi uneori permisiunea să te ridici timid, câte puţin, spre ȋnălţimi. Te reintorci mereu cu picioarele pe pământ şi ȋţi reiei soarta spre destinaţia ei finală.
Iubeşti ȋncercând să zbori dincolo de nori, munceşti ȋncercând să-ţi ȋnalţi viaţa prin zborul succesului, visezi la mai bine intinzându-ţi aripile peste noapte şi construindu-ţi propria stea. Mereu ȋnsă se găseşte ceva care să te oprească, să te aduca ȋnapoi, să te ţină precum gravitaţia, cât mai departe de cer.
Omul uită să zboare pentru ca odată ajuns ȋn ȋnălţimi, ȋşi doreşte ȋn subconştient să se ȋntoarcă. Adevăratul zbor va fi atunci când omul va zbura şi idealul său va fi să se ȋnalţe mereu cât mai sus, ȋn loc să  se ȋnalţe şi apoi să coboare.
Ȋndrăgostit sau fericit din diverse motive, oricare din noi am avut clipe ȋn care am atins norii bucuroşi că avem lumea la picioare. Orgoliosi şi ineficienţi, ne-am ȋntors mereu căutând alte iubiri, diverse alte forme ale fericirii care să ne ȋnalţe din nou ȋntr-un zbor mai deosebit faţă de cel anterior.
Ȋn viaţă nu e deajuns să trăieşti clipa, uneori trebuie să te agăţi de ea, să o savurezi până la epuizare şi apoi să o transformi ȋn infinit. Ȋn viaţă priveşte mereu ȋnainte – ȋn zbor priveşte mereu ȋn sus.
 Nu te lăsa păcălit şi atras de trecut, dorinţa ta este să te ȋnalţi spre viitor făra să sa ai aripile ȋngreunate de amintiri nepotrivite.
Permiteţi-vă curajul de a zbura. Nu e un lux, e doar o stare de fapt pe care o refuzăm inconştienţi!

18 comentarii:

elena marin-alexe spunea...

Ai redat bine dorinta omului de a se contopi cu universul, de a zbura la braţ cu norii...de a privi doar in sus!
Cu ganduri bune Tudore!

tu26dor spunea...

Idea omului de a se contopi cu uiversul e atat de veche, insa suntem departe de a reusi. bine ca macar traim cu speranta:) multumesc Doamna Elena. O saptamana plina de voie buna!

Carpe Diem spunea...

Zborul...Aripile...frumoase deziderate...suntem prea ocupati de cotidian pentru a ne aduce aminte de zborurile copilariei trecute, pentru ca este o certitudine ca zburam copii fiind, dar acum facem eforturi sa ne taram; de unde atata contopire cu universul? ar fi buna pentru echilibrarea noastra emotionala, dar din pacate nu stim sa mai facem asta, suntem ocupati cu alte lucruri mult mai putin importante

tu26dor spunea...

lucrurile simple ne fac fericiti si lucrurile neimportante ne rapesc bucuria de a zbura, cam asa pare sa sune o conluzie trista. multumesc, Ionut!

Dama fara camelii spunea...

Pe toti care, anterior, mi-ati pasit pragul, va astept cu drag si la noua adresa !
http://aceeasidamafaracamelii.blogspot.com/

DoarEu spunea...

E important sa avem o traiectorie. Nici pasarile nu zboara la intamplare, si nici nu se inalta prea sus. E indicat sa ne cunoastem "lungul nasului" si cat meritam si cat putem duce.

E frumos sa zbori si sa atingi culmile viselor conturate... dar e indicat sa stii sa imparti bucuria cu cei din jur.

Singur... succesul... bucuria... nu are niciun farmec.

Zboara si atinge bucuria!

DoarEu spunea...

"Singur... succesul... bucuria... nu are niciun farmec."

Erata:

nu au niciun farmec. :)

sonia spunea...

Eu plutesc, draga Tudore... De cand ma stiu... Plutesc in asteptarea Zborului celest, ca fiecare dintre noi... Nu am uitat niciodata ca, la inceput, am avut aripi...
Carpe diem ( e deviza mea dintotdeauna, si cred in ea... )
Seara plina de senin.
" Ne vom ciocni in Cosmos, doar uneori, ca norii..."

tu26dor spunea...

Dama fara camelii am notat si retinut. sa auzim numai de bine! multumesc.

Claudia - nu r vorba de lungul nasului, am inteles ce spui insa nu fac referire la pierderea bunului simt. doar la obtinerea unor satisfactii de lunga durata pentru fericirea sufletului. multumesc mult.

Sonia - mi-ai amintit acum de o interpretare de exceptie - Mirabela Dauer si Marian Nistor - Despartirea. nu e in ton cu ceea ce simt eu, insa melodia asta ma impresioneaza mereu. multumesc ca mi-ai amintit de ea.
in alta ordine de idei, cu totii am avut la inceput aripi...

Seara senina tuturor!

DoarEu spunea...

aici lungul nasului nu se referea la bunul simt... ci la cat poti duce, cat poti realiza..
a naibii literatura. :)

magda spunea...

Trebuie sa invatam sa zburam, pentru a ne linisti sufletul, din pacate uneori zburam doar pe aripile visului!

tu26dor spunea...

Chiar asa, Claudia. ce ti-e si cu literatura asta:))) multumesc mult.

asa e, magda, uneori in viata ne ramane sa zburam doar pe aripi de vis, insa si asta inseamna speranta pentru un vis real. multumesc.

pandhora spunea...

zborul inseamna inaltare si plutire...
totul e sa nu te prabusesti...uneori este atat de greu sa-ti pastrezi visele si credinata in implinirea lor...
de aceea exista speranta...

ai o leapsa pe blogul meu...stiu ca esti ocupat...eu sper totusi sa-ti faci timp sa...zambesti :)

tu26dor spunea...

pana la urma concluzia e ca exista speranta, multumesc Pandhora.

leapsa e minunata. am sa ii dau curs cat de curand, insa zambetul meu nu va fi soar atunci. in ciuda faptului ca sunt ocupat, nu uit niciodata sa zambesc:)

Costin Comba spunea...

exista o lume in care omul poate zbura, dar pentru asta trebuie sa se desavarseasca, sa transceada dincolo de lumea pamanteana, de starea fizica. spre o lume spirituala.
Exista o singura cale prin care poti ajunge la astfel de deveniri ale spiritului : Moartea. Nu terbuie sa ne speriem de ea, ci sa o imbratisam ca o unealta a implinirii noatre pamantene.
Ai ales un subiect foarte interesant.

tu26dor spunea...

am spus ca soarta ne duce mereu spre destinatia finala. e normal si inevitabil. idea e sa nu fie privit ca un sfarsit ci doar ca pe o continuare. insa zborul trebuie definitivat pana atunci, trebuie sa stii sa zbori daca ajungi sa te inalti.
multumesc mult, Costin. esti oricand binevenit!

Costin Comba spunea...

Pentru a invata sa zbori ai nevoie de Aripi. Aripile sunt crescute putin cate putin de catre Cunoastere.

tu26dor spunea...

si Cunoasterea se invata si dobandeste prin nenumaratele momente in care cadem si avem iar curajul sa ne ridicam. ai dreptate. multumesc din nou.