miercuri, 6 aprilie 2011

Chiriaşul II

...Priveam ȋn jur speriat şi lucrurile erau răvăşite. Oamenii aceea au ȋntors casa cu fundul ȋn sus. Mi-au găsit banii? Ce au de gând cu mine acum? I-am prins asupra faptului şi sunt ȋn mâna lor. Mă vor bate? Mă vor arunca de la etaj?

Ȋncercam să spun ceva, ȋnsă cuvintele refuzau să iasă. Gâtul ȋmi era uscat şi ȋntreg corpul părea că se mumifică. Scaunul pe care stăteam avea un picior mai scurt şi ȋncepuse să lovească ȋn gresia de pe jos. La ȋnceput mai uşor, apoi din ce ȋn ce mai tare. Pentru că tremuram. Tensiunea era sufocantă. Ȋmi era frică şi nu puteam să mă stăpânesc. Femeia a terminat ţigara şi a strivit-o cu vârful piciorului de podea. Fără jenă. Nu dădea doi bani pe faptul că eu spălasem pe jos dimineaţă. Atunci unul din cei doi a pus mâna pe mine:
“Cine eşti?” – si gândurile mele au luat-o razna. Ce hoţi sunt ăştia? Vor să scape de mine. E clar.
“Lucrurile de dincolo sunt ale tale?” – ȋntrebarea asta nu am ȋnteles-o la ȋnceput, ȋnsă am dat din cap că da. Nu găseam rostul. Ce mai conta pentru un hoţ dacă erau lucrurile mele?
“Unde e colegul tău?”- ştiau cu siguranţă că nu locuiesc singur şi ȋşi doreau să ştergă orice indiciu. Eram pierdut. Fără scăpare. Nu mai gândeam limpede. Gândul ȋmi era acasă, la ai mei - nu mai vorbisem cu ei de vreo trei zile.
Mi-am măsurat posibilităţile de scăpare şi nu părea să am nici o şansă. Ȋnsă destinul avea să aibă grijă de mine şi ȋntâmplarea a luat o ȋntorsătură nebănuită.
Era târziu ȋn noapte când eu alergam cât mă ţineau picioarele spre apartamentul prietenei mele. Nu ȋmi mai amintesc drumul, oamenii peste care am dat, străzile pe care le-am traversat ȋn fugă, fără să mă asigur… s-a speriat şi ea când m-a văzut, şi după minute bune am reuşit să ȋi povestesc ce s-a ȋntâmplat:
Oamenii din casa nu erau hoţi. Erau proprietarii apartamentului! De mai bine de jumatate de an, colegul meu care s-a dat proprietar lua bani de la mine, ȋnsă nu plătea nici chiria nici utilităţile. Adevăraţii proprietari erau plecaţi la muncă ȋn străinătate. Când s-au ȋntors, chiriaşul lor dispăruse şi ȋn locul lui m-au găsit pe mine. Normal că erau furioşi. Au realizat ȋnsă că eu chiar nu am nici o legătură cu afacerea lor. Mi-au ţinut lucrurile “sechestrate” timp de vreo zece zile. Mi-am cumpărat alte haine. Ȋnsă gândul meu era la banii din spatele dulapului.
Am fost la poliţie şi le-am povestit ȋntâmplarea. Mi-am asumat  riscul că am stat ȋn chirie fără contract şi ȋntr-un final când au realizat cu toţii că nu eu sunt cel  care trebuie să ȋi despăgubesc, m-au chemat să ȋmi strâng lucrurile. Am avut grijă să nu vadă când ȋmi iau plicul cu bani şi am plecat apoi fără să privesc ȋn urmă. Nu am aflat niciodată dacă l-au mai găsit pe acel om. Nu a apărut nici la servici, nu l-am zărit nici din ȋntâmplare prin oraş.
Am ȋnvăţat multe de aici şi am ştiut ȋn viitor să nu mai repet anumite greşeli.
Banii sunt importanţi, dar nu merită să mori pentru ei. Să nu aveţi niciodata ȋncredere ȋn colegi ocazionari, să nu vă afişaţi bunurile ȋn faţa unor oameni pe care nu ȋi cunoaşteti.  Să vă ȋnvingeţi frica şi să aveţi curajul să vă luptaţi demn pentru ceea ce vă aparţine. Aplecând capul pentru umilinţă nu faceţi decât să vă lăsăţi călcaţi ȋn picioare. Vă doresc raţionament  şi mult calm ȋn orice ȋntâmplare a vieţii!

12 comentarii:

andreea toma spunea...

Interesant...desi pe moment a fost greu, ai invatat totusi ceva din aceasta experienta...invataminte pe care n-are rost sa le repet, caci le-ai scris tu...De-acum sa-ti tii banii numai pe card.. :)) si...ai grija cui acorzi incredere...

eandrei spunea...

si eu care ma gandeam la niste urmariri ca in filme, cu niste masini furate si botite in fiecare coltisor,cu niste focuri de arma trase in miezul noptii...morti, raniti...etc. da' e mai bine asa :)

andreea toma spunea...

Eeee, daca era asa ceva...aparea la stiri. :)))

BlueRiver spunea...

vezi, mai bine de mine, ca nu am incredere in oameni, in vorbe... tin banii pe card, doar cateva zile, pana ii termin :)

tu26dor spunea...

multumesc, Andreea am sa am grija cui acord incredere.
Andrei, cum spunea si Andreea, era sansa mea sa apar la stiri:)) merci fain de tot:D

BlueRiver - cam asa se intampla cu banii, stau pe card... si se termina de acolo:D multumesc mult

magda spunea...

Am stat cu sufletul la gura, sa vad continuarea! Bine ca nu s-a intamplat mai rau. De asta trebuie sa avem mai mare grija cui acordam incredere!

CARMEN spunea...

ah! mi-a stat sufletul în loc si m-am bucurat ca eu am nimerit aici pe blog, când deja ai povestit si "chiriasul II"... Wow! ce aventura!Bine ca ai scapat teafar si ca ai tras doar învataminte din toata afacerea aceasta, nu si ponoase! :)

tu26dor spunea...

magda, ma bucur ca ti-am captat atentia. iti multumesc mult.

Carmen - intr-adevar am scapat cu bine si doar cu invataturi. multumesc si bine ai venit:)
sa auzim numai de bine!

Zâna spunea...

deci am fost destul de aproape,am ratat detaliile:) e bine macar ca ai invatat in cine sa ai incredere si in cine nu!daca ma mut in chirie te chem si pe tine;))

tu26dor spunea...

chiar ma temeam ca stii povestea :)))
erai aproape de tot. astept sa te chemi daca te muti:) multumesc mult.

Stefania spunea...

motivanta poveste :) din pacate nu toate povestile de genul asta se termina cu happy end... a mea a fost mult mai trista...
btw [...] şi ȋşi doreau să ştergă orice indiciu.[...] să șteargă ;)

tu26dor spunea...

imi pare rau ca nu a fost un final fericit la tine, dar poate acel final a dus la o alta intamplare mult mai fericita. zic si eu... sa-mi povestesti intr-o zi, da?
multumesc. o seara minunata.