marți, 15 martie 2011

Un nou început

Aţi văzut vreodată o pasăre flămândă? Disperată să înşface în ciocul ei minuscul o fărâmă din natura uriaşă doar pentru a-şi asigura existenţa? O pasăre care  nu are gândirea umană, o pasăre care nu judecă, ci se bazează doar pe instincte. Se înalţă în zbor, pândeşte, şi atacă hotărâtă să îşi atingă scopul, să-şi definitiveze soarta, să-şi împlinească rostul în lupta pentru supravieţuire indiferent de consecinţele ce ar putea să se abată asupra ei.

Mereu ajung cu gândul în înălţimea norilor negri, pe vârful acoperişului de pe care cred că am puterea să sar. Iubirea nu este atunci când trebuie să existe? Banii se risipesc fără concretizare? Prietenii par să nu mă mai înţeleagă? Toate astea se întâmplă frecvent. Şi întotdeauna unul  dintre aceste lucruri pot să îmi pună soarta în pericol. Urc treptele infinite spre înaltul cerului, ajung pe marginea  prăpastiei şi mă pregătesc.
Atunci când viaţa pare că te-a învins, atunci când frigul iţi pătrunde până la oase şi-ţi lipseste căldura, când semenii tăi sunt haini şi fiecare faptă cu gândul la victorie te duce mai adânc spre pierzanie, când ţi-ai pierdut zâmbetul şi ai uitat să-l mai cauţi, doar atunci ai să  realizezi cu adevărat opţiunile pe care le ai în viaţă. Poţi alege să renunţi , fără riscuri, fără prejudecăţi, fără resentimente. Asta e calea cea mai simplă. Pentru că odată ce ai renunţat nu mai ai nici o responsabilitate. Dar poţi alege să lupţi. Pentru că odată ce ai renunţat nu mai ai cale de întoarcere şi dincolo de renunţare nu mai este nimic.
Aşa că ai să alegi mereu să câştigi, să te baţi pentru ceea ce este al tău, să învingi sistemul cu legile sale nescrise şi să îţi  desenezi pentru totdeauna zâmbetul pe care îl meriţi.
În viaţa mea nu toate lucrurile sunt atât de roz precum par. Sunt momente în care puţinul cu care mă multumesc deobicei nu îmi mai este deajuns. Atunci simt că vreau să fiu liber. Să alerg şi să uit de toate. Să las în urmă greutăţile şi să îmi păstrez din vechiul eu doar zâmbetul. Îmi trimit sufletul să caute locul cel mai înalt, descătuşându-l, eliberându-mi inima de necaz. Deasupra prăpastiei, în faţa neantului ce aşteaptă să mă înghită, păşesc.
Tu crezi că mă arunc?
Chiar dacă eşti pe marginea unei cladiri înalte şi în orizontul vieţii se văd semne de furtună, nu sări în gol păcălindu-ţi căderea cu metamorfoza eliberării.
 Jos te aşteaptă doar asfaltul rece pregătit să muşte din inima ta. Ignoră fulgerele şi norii negri, şi în loc să cazi alege să zbori. Eşti pe drumul tău şi viitorul depinde de tine. Scopul tău în viaţa nu este să mori!  Din vârful de pe care vrei să sari, te poţi ridica pentru un nou început.

Dedicat unui cunoscut de departe care se zbate într-o viaţă pe care şi-a făcut-o singur mizeră şi azi s-a aflat  la a doua tentativă de suicid.

16 comentarii:

Dan spunea...

Cum spuneai si tu, acest gen de oameni isi fac de obicei singuri viata mizera.
Si apoi aleg lasitatea.
Pentru viata trebuie sa lupti, pe cand moartea atarna de un fir de ata...
Nu am resentimente pentru sinucigasi. Nu exista niciun motiv pe lumea asta sa te faca sa-ti pui singur capat zilelor. Oricat de mult ti-ar intoarce viata spatele!
Am zis!

irene-brizo spunea...

...este trist cand unii ajung la concluzia finala in legatura cu viata lor.eu cred totusi ca e nevoie de mare curaj pentru a-si pune capat zilelor.mare curaj.dak ar fi fost atat de usor, ma gandesc ca toti am fi recurs la asta...dar nu.
(alis)

tu26dor spunea...

ai zis si asa ramane! total de acord cu tine, Dan. astfel de oameni pot fi numiti lasi fara resentimente. imi pare rau, dar asa este. multumesc.

alis - curajul poate trebuie, insa vine din doza de nebunie care te impinge la acest gest. problema este ca multi dintre acesti oaemni care tind spre suicid au si tendinta de a-si rata adevarata moarte tocmai din cauza lasitatii.
parerea mea. multumesc.

alex-varu spunea...

pacat de tipurile astea de persoane care se dovedesc a fi usor slabe in fata greutatilor. Oricat de greu ti-ar fi trebuie sa mergi inainte. cel putin eu asa gandesc si sincer sa fiu am ami avut si eu unele momente din astea.

tu26dor spunea...

corect, Alex. oricat ar fi de greu, mergem inainte. multumesc.

pandhora spunea...

se spune ca nu este greu sa mori...greu este drumul pana la moarte...

tu26dor spunea...

interesanta afirmatie. multumesc,Pandhora.

Anonim spunea...

Cred ,in primul rand,ca nu trebuie sa ne judecam semenii.Nu esti in pantofii altuia...asa se zice, deci nu te grabi sa dai sentinte.Orice gand de compasiune este mai indicat decat un gand critic.Nimeni nu stie incotro il va duce viata, asadar pazirea mintii este un lucru bun.Si pentru sine si pentru semeni.
Toate gandurile bune.

psipsina spunea...

greu nu este să mori, este doar un pas, uneori minuscul. dar este un amestec de curaj, un curaj ce nu se naşte din luciditate ci din nebunie şi o laşitate imensă.
viaţa... viaţa noastră nu este un dar pentru noi ci un dar pentru cei ce vor veni.
atunci când mădălina manle a als această cale citisem undeva, pe blogul unei persoane cunoscute un lucru care m-a frapat: cum că nu există persoană care să nuse fi gândit la sinucidere. şi m-am cutremurat. pentru că eu nu m-am gândit niciodată la asta. şi dacă cineva mai cunoscut decât noi toţi afirmă aşa ceva pe blogul personal înseamnă că este de rău. că suntem atinşi de boală.
nu, nu-i înţeleg pe cei care cred că viaţa este numai a lor.

tu26dor spunea...

Anonim - nu am vrut niciodata sa judec oameni si imi cer iertare daca asa s-a inteles. fiecare om e liber sa faca ce vrea cu viata lui, insa eu iubesc viata si nu am sa renunt la ea oricat de grea va fi de acum incolo. pentru orice lucru exista o rezolvare mai devreme sau mai tarziu; iesirea din viata nu e o solutie. iti multumesc mult pentru cuvintele tale, pentru sfat si pentru ganduri bune.

psipsina - asa cum spunea si pandhora, este greu drumul pana la moarte. mi-e greu sa cred ca suntem toti "atinsi" de aceasta boala. dupa cum corect spunea anonimul de mai sus, atata timp cat ne pastram mintea limpede, astfel de ganduri nu au cum sa apara. multumesc mult.

magda spunea...

Am trecut prin foarte multe in viata, bune si rele...si cu siguranta voi mai trece prin multe! Eu nu judec pe nimeni, ca e nebunie sau nu....important este sa incercam ne pastram gandurile neintinate de tot raul ce ne inconjoara!

tu26dor spunea...

pana la urma se pare ca asta este concluzia, Magda - sa ne pastram gandurile curate. iti multumesc.

elena marin-alexe spunea...

Ignoră fulgerele şi norii negri, şi în loc să cazi alege să zbori. Eşti pe drumul tău şi viitorul depinde de tine.
Frumoasa pledoarie pentru viata!
Felicitari Tudore, tu faci sa rasara speranta.Daca ar fi multi tineri ca tine, nu ar mai exista acest val de sinucideri cu care se confrunta lumea.
Te felicit inca o data.Fii binecuvantat!

tu26dor spunea...

va multumesc mult, Doamna Elena. zambete si bucurii.

DoarEu spunea...

E greu. Uneori simti ca nu mai poti... nu mai veyi nicio multumire pe niciun plan... simti nevoia sa dormi pentru totdeauna.

Am trecut prin asta... si nu e usor. Deloc. Daca nu aveam mama care sa ma iubeasca asa mult, si oamenii (bloggeri) care m+au incurajat si mi+au fost altrui...cred ca terminam si eu cu viata.

tu26dor spunea...

si oamenii de langa tine pot avea un rol important in pastrarea gandurilor curate si a moralului ridicat. multumesc, Claudia.