miercuri, 23 martie 2011

Întâlnirea

Se plimba prin oraş fără nici o ţintă.  Singură şi sufocată de căldura insuportabilă, mergea încet cu gândul aiurea. Într-o mare de nepăsare, gândurile sale făceau planuri mute despre viaţa fără sunet. Geo îşi alina paşii în lumea zgomotoasă trăind clipa în linişte deplină.

Se uită aproape din întâmplare la ceas şi îşi aminti de ora la care se întâlnea deobicei cu el pentru a merge împreună spre şcoală. În jurul său, perechi ţinându-se de mână îi deranjau privirea şi simţurile prin simpla lor prezenţă. Îşi aminti de el, apoi de ei şi realiză că toţi oamenii de lângă ea sunt cupluri. Pe stradă, în troleu, pe bănci în parc, oriunde vedea grupuri de îndrăgostiţi ce se îmbrăţişau, se sărutau şi păreau să zâmbească sec în faţa singurătăţii sale. Rar mai apărea câte un tip singur, insă imediat venea şi o tipă, grăbindu-se unul spre celalalt pentru a desăvârşi o întâlnire perfectă. Cu amintirile în suflet şi lacrimi în ochi, paşii se îndreptară fără voie către  vechiul loc de întâlnire. Poate întâmplător era acolo… ar fi fost ca o întâlnire neprevăzută - ea venind dintr-o parte, aparent grăbită şi indiferentă, se loveşte din greşeală de el. Gata să renunţe la tot, fără să se mai grăbească, rămâne cu el. El, oarecum surprins, fâstâcit şi emoţionat, o întreabă prin semne cum o mai duce, cum ii mai este viaţa – lucruri banale. Ea, ar fi răspuns simplu, amabilă, apoi l-ar fi privit melancolic, cu o urmă de tristeţe pe chip, schiţând o umbră de zâmbet. Ar fi mers apoi la o cafea, ar fi povestit din priviri vremurile ce i-au ţinut departe şi ziua s-ar fi sfârşit într-un sărut plin de speranţă.
Geo se trezi alergând cu paşi mari către locul lor… cum ar fi să fie acolo?
Nu mai simţea nici căldura. Perechile de îndrăgostiţi treceau mereu în jurul ei, însă acum nimeni nu o mai privea suspect pentru că şi ea se grăbea la întâlnire.
Îşi imagina sărutul lui şi buzele muşcară din aerul torid. Îşi aminti savoarea lor şi  pe aripi de iubire se apropie în zbor de locul stabilit. Trebuia să fie acolo. Inima îi bătea nebuneşte.  Se simţea ca o adolescentă la prima întâlnire.  Mai tare decât căldura ardea de nerăbdare să ajungă în braţele lui… mai avea puţin… îşi reluă povestea în gând şi speră  să se ciocnească uşor de el… în doi paşi va fi acolo. El va fi?? Vine ? A întârziat?
Ea a ajuns. El însă nu.
Păşi încet inainte. Păşi sfios fiindcă o toropea căldura din atmosfera. Gândul zbură de la el lăsând inima să se topească într-un ocean de singuratate. Îşi aminti ca el a părăsit-o şi ea, într-un gest necugetat şi-a pierdut auzul într-un accident nefericit. El era departe. Nu avea cum să se mai gândeasca la ea. Nu îl merita.
 Era conştientă că viaţa trebuia să meargă înainte fără să mai audă lumea cum se iubeşte şi fără el să îi aline suferinţa…Trebuia să accepte şi să se maturizeze în cele din urmă. Privi la ceas din obişnuinţă. Se îndepărtă de locul lor de întâlnire. Iar nu a venit. Poate mâine…(?)

9 comentarii:

DoarATAT spunea...

Oare de ce "maturizarea", de cele mai multe ori, este "însoţită" de Suferinţă, de Suferinţa pierderii ?
Când pierdem CEVA, de fapt ... ne ÎMPLINIM ?
~
"Logica" ne cere să stăm "în banca noastră" şi ... SĂ NU FORŢĂM "Nota" !!! Căci, a grăbi lucrurile, nu-i de "bun AUGUR" !
~
Cât despre Viaţa REALĂ, aceea pe care ... o şi TRĂIM de altfel, "cine" este oare PĂPUŞARUL ? Cine îi "aranjează" ... evenimentele ?
NOI, ... noi, "păţitii", chiar nu avem nici un CUVÂNT de spus ?
~
Dumnezeu ŞTIE !
~
Cornelius, :)
PS: ... Mulţumesc ! Eu întru rar (cam la două săptămâni) în Facebook, în Gmail, în e-mail. Ultima "dată" am TRIAT (doar) peste 600 de emailuri. Mi-am mai făcut un Folder: Mulţumesc Frumos ! Acum ... depinde de mine ! Şi de Ştefania ! ~,

tu26dor spunea...

multe intrebari, intrebari din viata. raspunsurile le traim fiecare dintre noi atat de diferit.
esti bine venit oricand, Cornelius. iti multumesc frumos. succes in activitate.

irene-brizo spunea...

uite ca sunt pesimista azi si voi spune ca nu se vor mai intalni vreodata...

elena marin-alexe spunea...

Ale vietii meandre! Cu mare har m-ai prins in povestirea ta trista dar frumoasa. Multumesc Tudore! O zi cu senin!

FreeSeoDesign spunea...

Viata e nedreapta cu noi toti. Nimeni nu scapa. Dar e viata pe care ne-am cladit-o singuri. S-o acceptam si sa incercam sa ne-o cladim cat mai bine.

tu26dor spunea...

alice - caile sunt incurcate... nu-ti pierde speranta.
Va multumesc, Doamna Elena.
FreeSeoDesign - bun sfat. iti multumesc mult.

DoarATAT spunea...

Portiţă ... deschisă !
Am recitit povestea lui Geo, "povestea ... mea şi a ta şi a lui"; da, şi de data asta m-a întristat !
Oameni "speciali", uşor diferiţi (fără auz, fără văz, fără glas, fără ... "ceva" ce "restul AU"), aflaţi ... ca toţi ceilalţi, într-un Ocean al Nepăsării !!
O AŞTEPTARE ... în reluare, şi azi ... ca ieri, ca întotdeauna. O Aşteptare rămasă neîmplinită, însă, ACUM ..., în urma "răzbunării", a împlinirii unor cuvinte juste (Imatură ... Iresponsabilă) adresate "la Despărţire" de "cel DRAG", ACUM, CÂND A ÎNŢELES ..., ACUM nu vrea să-şi "piardă" AŞTEPTAREA: Portiţa deschisă a SPERANŢEI !
~
Să ne trăim Viaţa la MAXIM, da ... , dar să ne acordăm măcar O CLIPĂ de ATENŢIE !
Clipă de Clipă !
~
Cornelius, :)
PS: ... de data asta, NU am mai ratat: [Dorinţa mea e liniştea!]; am revenit "simţind" că "îmi scapă CEVA" ! Linkurile ... trebuiesc ŞI ELE ... citite ! ~,

Alexa Lola spunea...

Hei. Imi dai si mie follow back pls?:D10x:P

nideleacristian spunea...

Buna ziua.
Ma numesc Nidelea Cristian, administratorul directorului web www.siteuri-web.ro.

Va propun un schimb de link-uri. Va pot promova blogul prin introducerea lui la rubrica Parteneri, in cadrul directorului.

In schimb as dori sa plasati la dvs. in blogroll urmatorul link:

Titlu - Web design
url - http://www.nidweb.ro

Daca sunteti de acord, va rog sa ma contactati la nideleacristian@gmail.com cu detaliile link-ului dorit de dvs

Fotografia mea

Un om obisnuit, calator prin lume si prin viata. In cautarea mea de sine, am calatorit in ultimii cinci ani in peste treizeci de tari, am fost voluntar in proiecte umanitare si am ajuns pedagog la o scoala pentru copii speciali in Danemarca.

Am scris doua carti, prima fiind o colectie de proza scurta adunate intr-un volum cu talc intitulat Raze de senin. A doua carte, un roman al descoperii omului intr-o altfel de viata, intr-o normalitate aproape ireala, o cautare a fericirii si a implinirii sufletesti.  O carte traita inainte de a fi scrisa, intr-o viata de om imbulzita in sase luni de zile, atat cat a durat proiectul umanitar din care faceam parte - "Iubesc. India mea". Un pasaj din carte precum si formularul de comanda le gasiti  aici.