duminică, 27 februarie 2011

Cu o zi înainte


De vreo doua zile stau şi calculez. Număr, socotesc, adun, scad şi tot cu virgulă dă. Calculul e simplu, chiar banal aş putea spune. Nu greşesc nicăieri, am aceleaşi necunoscute şi totuşi rezultatul e altul faţă de cel care ar trebui să fie. Am căutat răspunsurile în cărţi, am navigat pe internet, am expus gravitatea situaţiei printre cunoscuţi. Nimic. Unii se feresc, alţii dau impresia că nu le pasă, iar cei mai mulţi dintre ei au aceeaşi dilema ca si mine. Voi ce spunneti in cazul ăsta?

Cum nu ştiţi despre ce vorbesc? Nu aveţi idee care este cea mai mare problema a mea în momentul de faţă? Încă nu v-aţi dat seama? E clar… Înseamnă că sunt singurul care am numerotat zilele în calendar în ordine inversă şi acum când se apropie ultima zi, lumea se face că nu ştie despre ce vorbesc.
Ca să fie înţeles pentru toţi am să vă spun cât pot eu de simplu. Sunt în aşteptare. Şi aştept de ceva timp şi nu mai vine. Am vorbit acolo unde trebuia, am discutat tocmai de la sărbători şi am facut rezervare. Am trimis şi petiţie. M-au tot amânat. Mi-au zis că e da hotărât şi s-au răzgândit. Apoi mi-au mai cerut odată petiţia şi iar m-au acceptat. Vreo doua zile chiar am fost convins că trebuie să ajungă şi apoi m-au dezamăgit din nou. Cei de sus se joacă cu sufletul meu  de spui că  întreg Ţinutul Infinit al Cerului ar fi sub comanda conducătoriilor României - Birocraţie şi neseriozitate. Aşa am păţit eu cu zmeul. Chiar nu v-am spus? Zmeul e petiţia mea. Şi el s-a saturat săracul de cate ori l-am trimis către Soare. Aţi început să vă amintiţi? Cu siguranţă. Acum ştiţi precis care e socoteala mea. Da! Eu pe Ea o aştept să vină. Să vină Primăvara!
Mi-am dorit să vină imediat după sărbătorile de iarnă, apoi am înţeles că  iarna mai are şi ea de stat puţin cu treburi pe la noi. Nu am fost absurd să nu înţeleg, dar mi-am permis să cer măcar o zi în plus. Anul ăsta mi-aş fi dorit să vină mai repede. În ultima zi din februarie. Aşa, măcar pentru mine. Să îmi potolesc dorul ce l-am avut şi săă bucur cu o zi înaintea tuturor. Apoi să o dau la toţi. Să o ofer pretutindeni în adieri parfumate şi în gânduri cu zâmbet larg deschis.

În ciuda faptului că afară ninge neîncetat şi frigul e prieten bun cu vântul ce şuiera pe la colţurile caselor, vă doresc (chiar şi cu o zi înainte) să aveţi sufletul plin de primăvară!  

22 de comentarii:

pandhora spunea...

curajos ghiocel :)
sper sa ajunga unde trebuie petitia ta...daca nu...mai scrie una :)

tu26dor spunea...

he he.. multumesc:) in caz ca s-a uitat, redeschid locatia pentru semnarea petitiei:)))

tu26dor spunea...

Pandhora - tu nu apari inca printre semnatari:P

pandhora spunea...

da?
spune-mi ce trebuie sa fac si sunt gata :)

tu26dor spunea...

am pus linkul in mijlocul postarii, acolo unde scrie -va amintiti-
parerea ta acolo e considerata semnatura pe petitia pentru soare.multumesc:)

pandhora spunea...

gata...s-a facut :)
acum...astept :)

tu26dor spunea...

inca ninge... asteptam dimineata:)

pandhora spunea...

asteptam dimineata...:)

tu26dor spunea...

o asteptam. si daca e dimineata sa fie si cu aroma de cafea:)

Anca G. spunea...

ooo să vină odată că deja parcă se joacă iarna cu nervii noştrii..sau râde de noi. deşi, ar putea să facă şi ea ceva bun: să ne forţeze să zâmbim şi apoi să ne îngheţe aşa, cu zâmbetul pe buze..

tu26dor spunea...

stii Anca ca asa am stat toata iarna - inghetat cu zambetul pe buze. insa parca e mai frumos zambetul care vine cu primavara, nu-i asa? multumesc mult.

anelise spunea...

eu mi-am luat niste ghetute pentru primavarasi acum asteapta singurele pana cand le voi incalta.primavara nu vria sa vina...

DoarEu spunea...

Mi te si inchipui Galileo Galilei sau Arhimede. :))

E bine ca nu ti-a dat cu virgula. :)) :))

Hai ca vine primavara... !

tu26dor spunea...

am cerut soare, soare am avut azi! dar era cu dinti:)))
alis - vine ea si vremea noilor tale ghetute:) multumesc.

Cu virgula nu a dat, slava Domnului:))) multumesc Claudia!

psipsina spunea...

tudor, îmi place mie tare mult cum scrii. dar nu chema soarele, te rog, nu încă. ghioceilor le place zăpada şi eu iubesc iarna.
lasă babele să-şi desfacă cojoacele şi mărţişorul să împodobească fetele.. primăvara o să vină...cu sau fără petiţie de soare ea va veni, aşa cum lumina succede nopţii.

tu26dor spunea...

psipsina - gusturile nu se discuta, nu am nimic cu oamenii care iubesc iarna... as fi rau sa ma mai pun acum la cateva zile, nu? insa martisor asa infrigurat nu am mai prins de multa vreme...
iti multumesc.

Adriana Alexandru spunea...

tudor, uite că mă alătur şi eu dorinţelor tale...să vină odată Primăvară asta că ne-am săturat cu toţii de atâta tremurat! Chiar acum mă duc să semnez şi eu petiţia...

tu26dor spunea...

multumesc, Adriana!

memori3s spunea...

o sa vina primavara, s-a votat acolo in ceruri si s-a decis ca iarna a stat destul timp, insa rabdare rabdare ca formalitatile merg incet:D o soseasca primavara curand ai incredere:)

>:D<

tu26dor spunea...

cu rabdare le facem pe toate. multumesc, memori3s!

iulia spunea...

multumesc :)o primavara frumoasa iti doresc si eu tie cu mult soare

tu26dor spunea...

toate bune iulia. sa nu uiti de zambet:)