vineri, 12 noiembrie 2010

Invingătoare mereu!

Soarele se juca in părul său plin de blândeţe. Simţea vântul adiind  cu miresme de frunze uscate şi toamna de azi părea o primvară timpurie. Cerul brăzdat cu făşiile de nori pufoşi, îşi cauta  albastrul  pentru zâmbetul ei cald. Rar, o pasăre îndrăznea să-i tulbure orizontul, tăind seninul în  cercuri concentrice. Lacul se transforma si el precum cerul  de fiecare data când Geo arunca din plictiseală câte o pietricică.  


Stătea de ore în şir pe malul  fără sălcii având cu ea doar razele de soare şi apa linistită. Departe în zare se vedeau pescarii.  Se jucă cu imaginaţia, închipuindu-şi că sunt oameni care aruncă  un baţ fermecat spre apă şi peştele se agaţa de un fir invizibil. Adevaraţi magicieni, oamenii ştiu să păcăleasca peştele să se prindă în mâna lor.  Fără fir şi fără nadă. Fără plase sau cârlige. De la distanţa la care se afla, Geo vedea doar băţul lung şi ascuţit al pescarilor... şi apoi peştele. Era cu siguranţă o vrăjitorie.  Aşa vroia să creadă.
Pe drum treceau rareori oameni. Şi când treceau se mişcau sfios,  lăsându-şi paşii purtaţi  de intuiţie în direcţia drumului. O parte  se opreau şi o priveau făcându-i cu mâna. Poate erau cunoscuţi. Poate doar vroiau să fie politicoşi, salutând cu voie bună în suflet. Le răspundea tăcut, agitându-şi mâna  discret, fără să iasă prea mult în evidenţă şi sa atraga privirile asupra ei pentru multă vreme. Îi era frică de oameni.  Alesese locul de pe malul lacului pentru că era puţin circulat în perioada asta. Nu se simţea în largul ei daca era abordată.. Şi-a dorit linişte şi linişte a primit. Acum cuvintele i se păreau de prisos. Nu  le mai întelegea rostul. Refuza comunicarea cu cei din jur, preferând să rămână doar ea cu gândurile sale. Îi era de ajuns. Îşi amintea de vremurile când   putea să audă. Îsi amintea ţipete, oameni gălăgioşi şi injurii. Îşi  amintea răutatea din vocile oamenilor. Uitase vocile calde, uitase muzica bună. Nu le mai considera necesare. Acum, nimic nu putea să fie mai  profund decât liniştea.  Nimic nu putea să îi mai tulbure gândurile. Viaţa ei se deschidea ca o şoaptă în infinitatea cerului senin. Pentru ea lumea se schimbase, chiar dacă universul rămăsese la fel. Totul avea să fie altfel.
Îşi va aduna  gândurile mute amestecându-le cu zâmbete şi speranţe.  Va desena, va scrie, va dansa în mişcari doar de ea ştiute.  Se va putea lipsi de luxul ţipetelor oamenilor care se consideră normali. Se putea lipsi şi de vocea sa pe care nu putea să o mai asculte. Putea să traiască în tăcere şi  viaţa să îi fie frumoasă. 
Pentru că  handicapul  e doar  o înfrăngere şi nu un eşec total. E doar o experienţă pe care şi-a dorit-o involuntar şi intr-un mod miraculos a fost pedepsită  să o obţina. Pentru că avea nevoie de linişte. Pentru că liniştea poate  fi o cale spre succes. Pentru că ea a fost şi  este  mereu o învingătoare!





Alte povestiri cu Geo:

13 comentarii:

Anna spunea...

Ma duci departe, intr-o lume de vis si nu pot decat sa iti multumesc pentru ca esti. Tudor, aici la tine, invie speranta...

tu26dor spunea...

eu iti multumesc,Anna. sa fii exemplu pentru toti cititorii. sa simta toti ce ai spus tu de speranta.

Denisa spunea...

Frumoasa descriere anna chiar k "lume de vis" :D pwp

tu26dor spunea...

Multumesc, Denisa.

DoarEu spunea...

linistea te incarca cu enrgie, iti ofera sansa sa te aduni.
puterea sta in tine.
modele de invingator... ce frumos!
curaj, incredere, ambitie si succes!

Denisa spunea...

...:::Buna::...Te invit sa dai o tura blogului meu avand o noua infatisare schimbata , te astept !

tu26dor spunea...

Claudia(DoarEu) - linistea te incarca cu energie, dar oare linistea va ramane muta sau va incepe sa tipe in sufletul tacut? multumesc mult.

Denisa - multumesc de invitatie. am sa ii dau curs.

Maya spunea...

Oooo, ce frumos!Si cat de adevarata e povestea asta pentru mine!Si da,invingatoare mereu, oricat ar fi de greu.
Ganduri bune, Tudor!

tu26dor spunea...

ce surpriza placuta! povestea e doar o mica intamplare. tu insati esti o lectie de viata. multumesc mult de tot. suras si voie buna, Maya!

DoarEu spunea...

Linistea... e liniste, si blanda, si calda, si rabdatoare.

Doar linistea brusca, lasata in urma unei despartiri... aceea doare si inteapa si lasa cicatrici.

Insa, dorinta de a invinge, de a continua sa lupti pentru vise poate sa se razvrateasca si sa tipe. :)

Zic si eu...

tu26dor spunea...

M-am lamurit. multumesc Claudia. imi place teoria ta.

memori3s spunea...

Da, linistea e calea catre succes, ai dreptate. Linistea mai este si leacul de care are nevoie sufletul pentru a-si reveni, cea mai buna muzica a spiritului, in plus, in liniste iti vin cele mai bune idei...

tu26dor spunea...

iti dau si eu dreptate memori3s. in liniste iti vin cele mai bune idei. o sa continui povestea catre un final mult mai palpitant si binenteles fericit. multumesc mult.