marți, 5 octombrie 2010

Rolul meu in viata


De vreo saptamana  ma port ciudat. Un nou vis incurcat m-a rascolit noaptea trecuta. Insa nu visul ma framanta. Habar nu am ce am visat. Cred ca totul e legat de decizia pe care trebuie sa o iau. Mai grav este ca mi-am amintit o intamplare petrecuta la inceputul verii si m-a cuprins un sentiment de teama. Sa fi fost cand soarele abia incepea sa isi incalzeasca  zambete pe fetele noastre. Eram la servici si ziua trecea fara evenimente deosebite. Banalul orelor de dupa amiaza m-a impingea deobicei de la spate facandu-ma sa imi caut de lucru pentru a evita plictiseala.  
Facand o paranteza pot sa va spun ca la servici  exista pe unul din pereti un panou imens pe care sunt suspendate aproximativ  20 de televizoare pe care ruleaza deobicei reclamele firmei la care lucrez. Binenteles ca dimineata aceste televizoare trebuiesc pornite si la fel de normal, seara la plecare trebuiesc oprite. Si pentru ca e obligatoire rularea reclamelor pe absolut toate televizoarele existente, inchipuiti-va dimineata inainte de a servi prima cafea de la servici, unul din noi trebuia sa  isi rupa cinci minute din program pentru a deschide fiecare televizor in parte. In consecinta, seara, cand esti grabit sa pleci spre casa trebuia sa mai sacrifici inca cinci minute pentru a stinge televizoarele. Intr-una din zile mi-a facut timp si am reusit sa le conectez pe toate la un singur fir si mai ales la un singur intrerupator,  reducand  deschiderea si inchiderea celor 20 de televizoare la o simpla apasare pe buton.
Revenind la dupa amiaza aceea banala, stateam plictisit si ma uitam fara sa vreau la o reclama pe care rula neincetat de mai bine de o luna. Intr-un anumit moment, am observat ca televizoarele s-au inchis pentru o secunda revenind apoi la imagine ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Cu siguranta daca nu eram acolo, acest amanunt nesemnificativ ar fi trecut neobservat. Dar asa, mai ales ca omul cand nu are ce face isi cauta de treaba, am devenit foarte interesat sa aflu ce s-a intamplat. M-am apropiat de  panoul cu pricina, m-am aplecat si m-am uitat atat cat imi era permis sa vad dupa el. Cu exceptia unor panze de paianjen, nimic nu parea sa fie in neordine. Si televizoarele au clipit din nou. Nu mi-a placut faptul ca panoul imi facea cu ochiul si nici nu m-am gandit vreo secunda la consecintele faptelor ce aveau sa urmeze. Am intrat sub panou si am  intins mana spre priza in  incercarea de a gasi stecherul intrerupatorului. Eram convins ca a iesit din priza si intrerupe din cand in cand contactul. Nu m-am gandit ca sunt intr-un panou de metal si caut pe intuneric un intrerupator. Nu am tinut cont  nici de mirosul de cauciuc  incins si mai apoi ars care imi gadila narile. Am intins mana si am gasit cablul. Era fierbinte, moale si sub tensiune.
...Se spune ca in clipa in care esti aproape de moarte, in fata ochilor ti se deruleaza cu o viteza uimitoare zeci, poate chiar sute de intamplari din viata ta. La unii oameni acele fascicule de memorie reprezinta momente cruciale din viata lor, decizii, la altii sunt amintiri placute, iar la altii apar doar pesoanele iubite. ...
Din cauza suprasolicitarii cablului de alimentare la reteaua electrica, Acesta s-a inchis si s-a aprins in anumite locuri. Televizoarele s-au stins si dupa ele intreagul panou electric a refuzat sa mai furnizeze energie. Toata incinta s-a umplut de fum si miros greu de  cauciuc ars, iar in incapere se vedeau doar raze de soare. Prin fumul dens soarele se juca in linii drepte, aruncandu-si sageti de lumina in linistea ce se asternuse. Cablul  incarcat cu 220volti a luat foc in mana mea  si eu eram imbracat intr-un raft de metal. Moartea mi-a zambit printre razele jucause de soare si linistea din jurul meu nu prevestea nimic. Eu nu am vazut nimic. Nu mi-am vazut viata intr-o secunda, nu am simtit durere, nu  am simtit regret. Acea fractiune de secunda in care luminile s-au stins si linistea a tipat  in jurul meu nu a reprezentat nimic pentru mine. 
Am iesit zambind  de sub raft, am inlocuit cablul si am restabilit conexiunea la curentul electric. In cateva minute totul revenise la normal. Si eu...
... eu am realizat abia tarziu ca acea clipa imi putea fi fatala. Viata iti joaca in fiecare zi  cate o farsa. Mereu te poti afla pe marginea prapastiei gata sa sari. Insa se intampla de multe ori ca tu sa vezi acea prapastie ca  o simpla groapa, obstacol infim si sa o pasesti razand cand altii te asteapta sa te prabusesti intr-o clipa. Daca soarta stie ca nu e  vremea ta, acea clipa trece pe langa tine ca si cum nu ar fi existat.
De aceea  viata nu mi s-a derulat in fata ochilor. Pentru ca   in viata mea trebuie sa se mai intample multe. Pentru ca soarta are altceva rezervat pentru mine. Fiti optimisti. patrati-va zambetul pe buze si privirea inainte. Cu totii avem un rol in viata asta si vom reusi cu siguranta sa il indeplinim.




25 de comentarii:

kid4ever spunea...

poate ca inca nu ti-ai gasit rolul in viata...dar cine si l-a gasit cu adevarat?

tu26dor spunea...

kid4ever - asta era si ideea. avem timp sa ne gasim rolul. multumesc mult.

pandhora spunea...

poate ar fi mai simplu sa avem un singur rol in viata...
doar ca jucam in mai multe piese...mai multe roluri...
important e sa alegem rolul potrivit...altfel suntem falsi...si prestatia noastra e fluierata...
e cel mai greu sa fii tu insuti...

elena marin-alexe spunea...

Citind cu atentie am fost prinsa de povestea ta si la sfarsit am rasuflet usurata.
CINEVA acolo sus te iubeste !

tu26dor spunea...

pandhora - e exact cum spuneam in articolul meu cu mastile. mai multe masti, mai multe roluri. important e sa nu deviem si sa falsam mai mult decat "limita" admisa. multumesc mult.

Doamna Elena - ma bucur ca ati citit si v-a captivat. cu totii suntem "iubiti" intr-un anume fel. va multumesc mult.

pandhora spunea...

am senzatia ca esti un contemplativ...si in egala masura iti plac provocarile...chiar daca nu le cauti :)
sper pentru tine sa nu te schimbi...

tu26dor spunea...

contemplativ? hmm... imi place cuvantul. interesant. multumesc. am sa il iau ca un compliment.

Maya spunea...

"De vreo saptamana ma port ciudat... Cred ca totul e legat de decizia pe care trebuie sa o iau. "
Totdeauna in viata avem de luat decizii, vrem sau nu vrem asta. Altfel nu se poate. Nu trebuie sa te comporti ciudat, cum zici tu, trebuie sa gandesti, sa analizezi, sa vezi avantaje si dezavantaje. Stii...culmea este ca si eu de ceva vreme trebuie sa iau o decizie. Si inca ma gandesc,ma urc si-apoi cobor, vreau si iarasi nu vreau...Analizez, deocamdata si sper sa ma descurc. Asa ca stiu cum este, dar ma bazez pe tine ca vei lua decizia corecta, aceea care sa te faca sa iti fie bine.
O zi frumoasa iti doresc.

anelise spunea...

tin minte cand mi-ai zis ce ai patit la servici.intr-un final iti vei gasi rolul...dar ...ai deja un rol in viata asta, esti copilul cuiva si frate si nepot si prieten si angajat.mult succes sa devii si sot si tata! :*

memori3s spunea...

tot ceea ce faci, tot ceea ce spui, ce scrii, ce simti face parte din tine si din rolul tau in viata.. nu trebuie sa il descoperi, sau sa ti-l faci, el deja exista si se deruleaza cu fiece secunda care trece. Trebuie sa te bucuri in fiecare clipa de ce ai si sa te intorci spre ai tai cu dragoste si caldura.. >:D<

tu26dor spunea...

Maya - cu totii suntem in viata pusi in fata unor decizii. Iti multumesc de sustinere. sper sa iei si tu decizia cea mai potrivita pentru tine.

Alis - ce frumos ai spus tu...multumesc si bine ai revenit.

memori3s - ai fost concisa. iti multumesc si tie de sustinere.

pandhora spunea...

am ramas in asteptarea sfarsitului povestii....:)

magda spunea...

u stiu de unde gasesti atata putere,sa fii mereu optimist,sa mergi mereu mai departe....din pacate sunt mai slaba,pun mereu suflet mai mult decat ar tb si am merue de suferit!Iti multumesc din suflet pt postare,m-ai facut sa zambesc!

DoarEu spunea...

sunt sigura ca, daca vei cauta atent in interiorul tau, vei descoperi rolul... ce te bucura cel mai tare, ce ai face fara sa te plictisesti, ce iti da energie desi simti cum fibrele musculare se dau batute... acela este rostul tau.

eu, sunt fericita ca mi-am descoperit rostul - acela de a educa, de a forma oameni -.

parerea mea... este ca poti scrie... presa sau carti... si sa invatam din experienta ta. :)

ganduri alese si imbratisari prietenoase, dar mai mult ca orice, zambete optimiste si calduroase!

tu26dor spunea...

pandhora - finalul povestii vine curand.

magda - nu e simplu sa fii mereu optimist, trebuie doar sa iti impui cu credinta ca totul va fi bine. ma bucur ca ti-am adus zambetul. multumesc si eu.

Claudia - multumesc incaodata pentru sustinere. zi frumoasa.

Maria spunea...

...multi dintre noi daca treceam prin ce ai trecut tu poate eram socati sau macar marcati..tu...nu stiu cum reusesti sa treci si sa descrii totul cu atata calm..Domnul sa te ocrotesca mereu si sa te ajute sa iei deciziile corecte .Inca sunt uimita...Andrei cum a reactionat oare?

tu26dor spunea...

Andrei a ramas surprins, insa si el e o fire la fel de tare. Nu s-a ingrijorat pentru ca stia ca sunt bine. multumesc Doamna Maria.

Anna spunea...

Uneori ma lasi fara cuvinte, Tudor.

tu26dor spunea...

Anna - sper ca macar emotiile care inlocuiesc cuvintele sa fie profunde.

tylorika spunea...

sper ca istorioara asta sa nu fie adevarata...daca este imi dau seama de ce poate da faliment magazinul la care lucrezi. Nu e bine sa scoti din priza un aparat elecric de orice natura este el. E mai bine sa iti faci timp cate 5 min la inceputul si la sfarsitul programului pentru ca sa deschizi si sa inchizi televizoarele...altfel la un moment dat vor ceda. bafta!

tu26dor spunea...

tylorika - he he... e adevarata povestirea. dar de la un cablu pana l afaliment e cale lunga:))) oricum, iti garantez ca televizoarele nu sunt afectate. multumesc de aprecieri.

tylorika spunea...

acum televizoarele nu sunt afectate dar in timp pot fi...stii bidonasele alea minuscule de pe placile electrice...alea se pot umfla si chiar crapa de la socurile de curent...trust me ;)
Sfatul meu e acelas, fa-ti timp 5 minute dimineata si 5 minute la sfarsitul programului, e mai sigur asa!

tu26dor spunea...

am inteles. multumesc incaodata pentru sfat. (dar oare cat ii trebuie unui butoias din ala sa explodeze? :D)

oatea spunea...

de data aceasta,am citit mai intai comentariile si apoi am luat decizia de a intra si eu in joc
de obicei fac invers:mai intai scriu,apoi citesc;eram foarte curioasa sa vad ce scriu prietenii si mai ales daca cineva iti da vreun sfat
desigur sunt in asenimentul lui "tylorika",imi cer scuze daca am gresit pronuntandu-i pseudonimul
asadar,revino la operatiunea dinainte,chiar daca e plictisitor

oricum m-am speriat la gandul prin ce ai trecut si sunt curioasa daca le-ai povestit alor tai,mamei,mai bine zis
si ca o glluma de umor negru(exprimare originala,nu??!!): nici nu stii cata nevoie e de tine!
si cati au nevoie de tine...chiar daca va vedeti rar,stim ca existi acolo...undeva!
stiu ca si mama ta a avut o experienta de genul acesta acum multi ani...
iti doresc sa ai grija de tine!
si sa fii vesel fara masca!
si sa fii inconjurat de oameni adevarati,desigur,fara masca...
te pup

tu26dor spunea...

oatea - iti multumesc mult de tot. fii fara grija. daca eu nu imi fac griji, nici voi nu aveti de ce sa va faceti. cat despre televizoare... hmmm... deja trebuie sa ma gandesc sa iau masuri daca doi oameni mi-au spus asta. :)))

Fotografia mea

Un om obisnuit, calator prin lume si prin viata. In cautarea mea de sine, am calatorit in ultimii cinci ani in peste treizeci de tari, am fost voluntar in proiecte umanitare si am ajuns pedagog la o scoala pentru copii speciali in Danemarca.

Am scris doua carti, prima fiind o colectie de proza scurta adunate intr-un volum cu talc intitulat Raze de senin. A doua carte, un roman al descoperii omului intr-o altfel de viata, intr-o normalitate aproape ireala, o cautare a fericirii si a implinirii sufletesti.  O carte traita inainte de a fi scrisa, intr-o viata de om imbulzita in sase luni de zile, atat cat a durat proiectul umanitar din care faceam parte - "Iubesc. India mea". Un pasaj din carte precum si formularul de comanda le gasiti  aici.