Fara poveste

Amestecandu-mi timpul cu treburi serioase, mai mult sau mai putin previzibile in calatoria mea din aceasta saptamana, am  omis involuntar  in gandul meu sa imi creez o poveste. Astazi, cautand intr-un  dosar cu rapoarte diverse imformatii, am gasit  din intamplare cateva randuri pe care le-am scris candva in graba. Nu  le-am pus cap la cap pentru a crea o poveste, nu le-am amestecat pentru a inventa o istorioara. Le-am lasat  nelegate pentru ca fiecare dintre paragrafele de mai jos reprezentand o concretizare a sentimentelor mele din ultimele zile. Va las ca deobicei pe voi sa trageti concluziile.

Afara cerul se cearta cu ceata meschina si se retrage intunecat catre nicaieri.Ma pierd printre cuvinte si controverse si adorm tarziu cand cerul senin a biruit ceata si luna ma pandeste feeric de dupa perdea.
Ma lovesc cu capul de cerul vanat si ma cert cu astrele de pe bolta cereasca. Vantul imi suiera si ma impresoara incercand sa ma arunce de pe culmile pe care le-am cucerit cu inversunare. Nu ma las doborat! Sunt puternic pentru ca vreau sa fiu! Sunt optimist pentru ca simt ca asa trebuie sa fiu. Pot sa fac  ce vreau in viata atata timp cat imi doresc cu adevarat!
Am creat  in tot ce inseamna eu, o dorinta de a iubi frumosul, o minune  de a   interactiona cu natura, o idee de a oferi peste tot si oricui are  nevoie, un zambet si un cuvant de voie buna. Am trait astfel fericit in fiecare zi, purtat de boarea multicolora si plina de miresme a toamnei. Am uitat ca in viata exista greutati si am lasat soarta sa decida in locul meu.
Gandul a zburat aproape de cer si si-a intins aripile departe, catre tine… acelasi cer il privesti si tu. Cu ochii tai mari si senini precum vazduhul de azi, ne privim amandoi reflectandu-ne emotiile intr-un colt de albastru.

9 thoughts on “Fara poveste

  1. este bine cand ai puterea de a iesi din "ceata" si cand ai capacitatea de a te bucura pentru lucrurile simple care sunt si cele mai frumoase…
    natura in toata varietatea ei…oamenii in toata frumusetea/uratenia lor…
    si cerul…acel colt de albastru…
    dar…mereu ne lipseste cate ceva…
    uneori e nevoie de doi ca sa simtim mai bine…sau poate nu…
    oricum postarea ta e sensibila…asa cum deja i-ai obisnuit pe cei care te citesc…

  2. pandhora – multumesc pentru aprecieri. cred ca lumea e obisnuita cu povestirile mele si nu doar cu simple cuvinte. nu stiu in ce masura am sensibilizat acum.

    Monica – ma bucur mult. multumesc.

  3. memori3s says:

    Natura a fost, este si va fi mereu martora emotiilor care ne strabat fiecare molecula a corpului. Eu una nu am ochii precum vazduhul, ii am caprui insa asa pot vedea mai bine verdele in care alerg si albastrul infinit. Lucrurile simple sunt cele care ne incarca emotional cel mai mult, ne deseneaza un zambet pe buze si le avem tot timpul, asa ca atunci cand ai nevoie sa te gandesti in liniste, sa te regasesti, le ai la indemana, nu ai nevoie de mai mult, tu si ce te inconjoara, si in incheiere.. liniste

  4. Alis – am sa incerc sa creez pentru fiecare paragraf o poveste. chiar daca dragostea pare mereu sa ne inspire mai mult pe toti. multumesc.

    memori3s – uite o comparatie atat de simpla si o asociere minunata. fiecare sentiment e in noi si inspiratia vine tot din noi. multumesc mult.

    Doamna Elnea – ma flatati de fiecare data. multumesc mult.

  5. am fost de-atatea ori intr-o ceata ca asta c-a inceput sa-mi placa.

    ceata, optimism, uitare, emotii – toate se amesteca in niste cuvinte extrem de frumoase in coltul asta al tau de internet.

Lasă un răspuns