joi, 9 septembrie 2010

Portret de bunic

Imi amintesc de el. Nu stiu daca as putea insa sa ii descriu fata. Mi-au ramas in minte doar ochii.  De un calm inexplicabil, senini, inspirau mereu liniste si voie buna. Din ultima  fotografie pe care mi-am pastrat-o, mi-l amintesc  razand.          Parca-l aud si acum.   Era  molipitor rasul lui.  Fotografia am vazut-o la mult timp dupa ce el a incetat sa mai fie printre noi. Insa a fost imaginea perfecta pe care mi-am propus sa o pastreez pe retina.  As  fi putut sa il retin intr-o multitudine de alte faze. Mi-e mi-a placut sa-l stiu zambind. Si asa am sa mi-l amintesc mereu.  Nu e ziua lui, nu e nici macar ziua cand a pasit catre alte lumi. Nu e o zi care ii placea in mod anume. E doar ziua in care am vrut sa va spun si voua despre el, bunicul meu.

Pana la 5 ani, el m-a crescut. Poate de asta l-am si indragit asa de mult - a fost primul care mi-a format temelia in aceasta viata. Bunica  a plecat devreme. Dar el m-a pastrat aproape, langa inima lui, indiferent de distanta  care a aparut intre noi de-a lungul timpurilor. Si m-a ridicat atunci cand am cazut, si m-a facut sa merg mai departe. Nu s-a indoit de mine nici cand am iesit din cuvantul lui si m-a invatat sa-i respect supararea aratandu-mi cu balndete unde am gresit, cum trebuia sa fac si mai ales cum sa nu mai repet aceeasi greseala. 
Fiecare copil care invata sa vorbeasca stalceste intr-un mod comic fiecare  nume al apropiatilor.  Astfel,  daca matusii mele dragi i-am  spus Oatea  in loc de Rodica, faptul ca lui  i-am spus  Bubu in loc de bunicu' nu a mirat pe nimeni.. La inceput Bubu meu era doar un om mai mare care avea grija de mine. Apoi am inteles ca e Bubu care ma ia de la scoala, care vine cu mine sa ma vada cantand la serbare, care ma scoate la plimbare cu bicicleta sau chiar cu barca pe lac. Mai tarziu a ramas Bubu care ma astepta cu masa chiar si cand  depaseam ora de intrat in casa. Apoi Bubu s-a transformat in acel om drag pe care il sunam cel putin odata pe saptamana sa ii spun ca  am intrat la facultate, ca am dat primul examen, ca am sa vin sa i-o prezint pe prietena mea draga de care m-am indragostit. Intr-o discutie cu el, imi spunea ca e fericit sa ma stie iubit si fericit. El m-a invatat sa joc remy,  cu el ma uitam la meciurile de fotbal si comentam fiecare faza controversata. 
Va amintiti cand va spuneam ca am "furat" cateva sute de lei intr-o vara?  In zilele imediat urmatoare evenimentului, a  batut la noi la usa. Eram singur, i-am deschis si stiam ce ma asteapta.  M-a privit trist, ca pe un strain, nu m-a salutat insa mi-a facut semn sa il urmez. M-a dus in ultima camera si... palma lui o mai simt si acum cand  fac cate o prostie. Apoi a plecat fara sa imi spuna nimic. Era atat de suparat si contrariat incat nu putea sa vorbeasca. Eu  eram mandria lui si nu aveam voie sa ma transform intr-o rusine. Mult mai tarziu am inteles asta si am fost mandru ca el e Bubu meu. 
 Ca orice  adolescent in facultate, te rezumi doar la cateva vizite si eventual cateva telefoane catre rudele pe care le-ai lasat acasa.  Noua viata intr-un oras strain, printre  amici  si distractie, m-a facut sa il neglijez. Il purtam cu mine in gand, il sunam uneori si il vizitam cand veneam acasa. Cu toate astea, am refuzat sa ma duc la spital cand am auzit ca i s-a facut rau. Pentru mine el era nemuritor. Aveam multe lucruri morale pe care trebuia sa i le returnez. El m-a invatat in mare parte sa fiu om. Si trebuia sa ii  ofer inapoi  bucurii,  lucruri care sa il faca mandru de nepotul lui. Una din "glumele" mele preferate era faptul ca el nu va inchide ochii pe veci pana cand nu ii voi oferi un stranepot. Si eram  hotarat atunci sa ma tin de promisiune. Si el nu facea decat sa zambeasca. Si a zambit si in noaptea in care a inchis ochii. Si sunt convins ca s-a gandit la mine. Si la faptul ca intr-o zi am sa le povestesc copiilor de Bubu meu. Si de faptul ca el a fost mandria mea in lume. 
Cand un om bun se stinge iti ramane in suflet o rana. O durere pe care nu poti niciodata sa o alungi. Si e un motiv suficient sa te trezeasca intr-o noapte oarecare zambindu-ti intr-o amintire. Chiar daca zambetul iti naste lacrimi in ochi. Chiar daca lacrimile vin si cu suspine. Printre regretele faptelor pe care nu le-ai facut la timpul lor, poti sa zambesti ca ai avut ocazia sa ai pe cineva bun langa tine chiar si pentru o scurta periada de timp. Apoi, fericit mergi mai departe adaugand in inima promisiuni de demult ce trebuiesc respectate. Pentru ca niciodata nu e prea tarziu atunci cand e vorba de un suflet  care te-a vegheat si te va veghea mereu  din vazduhul senin. Oricand poti trece peste momentele grele cand stii ca acolo sus cineva asteapta rabdator ca tu sa reusesti. Si vei reusi pentru ca vrei sa il stii mandru de tine.
Pentru cei care aveti   bunici, pretuiti-i. Chiar daca ii considerati batrani, demodati sau neadaptati. Bunicii sunt precum pietrele pretioase ascunse intr-o punguta de catifea: niciodata nu stii ce valoare ai langa tine decat in momentul in care o pierzi. 



38 de comentarii:

Anna spunea...

Nu pot sa nu ma gandesc ca as vrea si eu sa le ofer inapoi o cana de ceai bunicilor mei. Paine ardeleneasca cu unt si pasta de macese. Si in noaptea asta, alba si la mine, ma rasfira Dumnezeu printre stele...

tu26dor spunea...

Anna - cum a fost vara? nu ne-am mai auzit de mult... multumesc ca imi impartasesti ideile. noapte linistita.

anelise spunea...

ei..am lacrimi in ochi..mi-am amintit de bunicul meu...niciodata nu mi-am dat seama cat de mult insemna el pentru mine decat atunci cnd a murit si l-am pierdut...:(

Anonim spunea...

Oatea in loc de Rodica...prea tare =))
* ai zis ca scrii si am fost curioasa sa citesc

tylorika

tu26dor spunea...

alis - de acolo de sus el e mandru de tine. fii fericita ca l-ai avut in preajma ta. eu asa fac. multumesc.

anonim(:P) - multumesc de vizita si comentariu. sper ca postarea a fost la inaltimea "curiozitatii" tale. (p.s. - interesant pseudonimul tau)

Anonim spunea...

ce e asa interesant...nici nu stii de la ce vine :P de asta e interesant! oricum e o poveste lunga cu nikul asta...

Liviu spunea...

Din păcate nu am petrecut prea mult timp cu bunicii mei din cauza distanței care ne-a despărțit. Și au murit mult prea devreme, când nici nu împlinisem 7 ani. Doar pe unul dintre ei mi-l amintesc, pe celălalt îl știu doar din poze.

Dar sunt fericit că am două bunicuțe. Din păcate, problema e aceeași: distanța. Nu știu cum va fi după ce se vor duce...

tu26dor spunea...

Anonim(daca asa ai scris, asa a ramas:P) - o sa imi spui tu de la ce vine. acum sunt eu cel curios. multumesc incaodata si noapte buna.

Liviu - bunic, bunica, e tot acolo. fii fericit cu bunicutele tale. poate totusi au si ele un rol in viata ta. multumesc mult de vizita si comentariu.

DoarEu spunea...

Minunat! Am fost si eu crescuta de bunica pana la 2 ani si ceva, cand a plecat dintre noi, si tipam:"nu vreau sa moara mamaica mea". IMi amintesc doar cocul alb si rasetul ei cu o pofta teribila.

BUnicii sunt rabdatori - nu stiu cum si de unde au rabdare -buni. intelepti, frumosi!

Cine nu are batrani, sa-si cumpere!

MA suferit mereu ca nu am avut bunici pana mai tarziu... sa ma rasfate!

codruta bocse spunea...

...Nenea Mitica a fost intr - adevar un om bun, un om minunat, un om pe care o sa mi-l amintesc toata viata mea...

tu26dor spunea...

Claudia - multumesc ca mi-ai impartasit parerile tale. cred ca e in firea oricarui bunic sa fie bun si rabdator.

Nana - ma bucur ca a ramas in amintirile tale. nu avea cum altfel. multumesc mult.

Rêve blanc. spunea...

'Même si le sourire naît des larmes dans les yeux.. Même si les larmes viennent avec des soupirs.. Parmi les regrets des choses que tu n'as pas fait..tu peux sourire parce que tu as eu l'ocassion d'avoir quelqu'un à côté de toi..même pour une période courte de temps'
Je suis d'accord avec toi, en totalité, parce que j'ai eu part de semblables expériences.

Monica spunea...

azi m-ai intristat cu postarea ta...

oatea spunea...

as vrea sa scriu ceva frumos,dar nu pot
si cred ca nici maine nu am sa pot

iti multumesc ca ai scris tu
iti doresc sa ai o viata frumoasa asa cum isi dorea el sa ai

ღAzucenaღ spunea...

Bunicii intotdeuna sunt prevazuti ca persoanele bune si blande .Batranetea nu arata neaparat intelepciunea ,dar cu siguranta bunicul tau era intelept si avea un suflet mare .

Alex-Varu' spunea...

varu vreau sa iti zic ca m-am emotionat de-a binelea. Lucru care nu mi se intampla mereu.
ma bucur ca ai tratat asa un subiect si si sunt sigur ca de sus de acolo unde e , e mandru de fiecare dintre cei dragi lui.

Mihaela ( Catwoman) spunea...

Eu nu mai am bunici... Pe unul nu l-am cunoscut, una dintre bune m-a crescut şi astăzi dau de pomană pentru ea, o chema Ana şi spunea mereu că ale noastre sunt cele de pe lumea asta, că de dincolo n-o venit nimeni înapoi să zică...
Acum, când nu-i mai am pe ai mei, îi iubesc pe bunicii prietenilor :) Îi răsfăţ când şi cum pot :) Ai dreptate, nu ne dăm seama cât de mult înseamnă pentru noi decât mai târziu, prea târziu...

memori3s spunea...

mi-ai adus aminte de ochii lui blanzi, de marul sub care ne odihneam dupa masa de pranz, mi-ai adus aminte de strigatul lui cand eram in corcodus si striga la mine speriat sa nu cad si pe mine ma amuza teribil ca eram la inaltime, mi-ai adus aminte de noaptea cand am dormit afara pe lucerna si am aflat pentru prima data randuiala stelelor, mi-ai adus aminte... iti multumesc pentru zborul in timp

Whiskey Afternoon, Piano and a piece of love spunea...

hhmm am sa mai revin pe blogul asta. Imi place:)

elena marin-alexe spunea...

Ai avut un bunic cu un mare caracter, asa ca nu ma mira frumusetea amintirilor tale prietene. O seara binecuvantata iti doresc!

tu26dor spunea...

G- Merci beaucoup. bine ai revenit.

Monica - imi pare rau ca te-am intristat. insa priveste partea buna alucrurilor. multumesc mult.

oatea - multumesc mult. am inteles perfect. fii linistita.

ღAzucenaღ - multumesc. bubu avea un suflet mare.

Alex - varule ma bucur sa te vad aici. si imi pare bine ca ti-a placut povestioara. multumesc.

Mihaela ( Catwoman) - e interesant ce spui, ca rasfeti alti bunici pt a compensa lipsa alor tai. e o idee buna. multumesc mult pentru vizita si comentariu.


memori3s - ca de fiecare data imi oferi o ocpletare perfecta la articolul pe care il scriu. frumoasa amintirea ta. a meritat "zborul in timp"

Whiskey Afternoon, Piano and a piece of love - multumesc pentru vizita si comentariu. te astept sa revii oricand cu palcere.

Doamna Elena - mare caracter, intr-adevar. multumesc mult.

Lacrimi sterse spunea...

Imi place. Imi place postarea... Si eu imi iubesc bunicii. Si sincer, apreciez foarte mult ca ai ales sa scrii despre acest subiect. Tot respectul.

ღAzucenaღ spunea...

Imi cer scuze ca am sters atatea comenturi ,dar am avut o eroare si mi s-a trimis de mai multe ori un coment .

Mallynna spunea...

Foarte frumos portert. Ai surprins sentimente puternice. Bravo

tu26dor spunea...

lacrimi sterse - multumesc mult de vizita si comentariu. ma bucur ca ti-a placut.

ღAzucenaღ - e mai bine ca ai sters comentariile. nu isi aveau rostul aici. ti-am raspuns pe blog. o seara buna.

Mallynna - iti multumesc mult:)

ღAzucenaღ spunea...

Nu ma deranjat cu nimic ,imi cer scuze ca am inteles gresit .Si eu te citesc tot fiindca ideile tale mi se par superbe .De fapt nu am fost indeajuns de atenta la ce ai scris si am inteles altceva ,a fost gresala mea de aceea am si sters acele comentarii.O seara placuta si tie.

Anna spunea...

A fost plina de portocaliu , multumesc pentru intrebare. Sa vina asadar toamna, sa stam aici si sa ne scriem sufletele. Iti doresc sa ai tot ce iti implineste viata.

tu26dor spunea...

ღAzucenaღ - ma bucur ca m-ai inteles. o seara minunata.

Anna - portocaliu suna destul de optimist. ne vom "scrie sufletele" odata cu toamna. iti multumesc mult.

Irina spunea...

Minunat post!

tu26dor spunea...

Irina - multumesc pentru vizita si cuvinte.

enjoyandrei spunea...

atata timp cat ai cunoscut acea persoaa, cred ca e imposibil sa nu iti curga macar o lacrima cand citesti aceste randuri. a fost un om deosebit, iar tu i-ai realizat un portret perfect.

tu26dor spunea...

N'Joy - multumesc mult de tot.

Anca G. spunea...

bunicul dinspre mama..nu l-am cunoscut niciodata. doar in poze. statea cu o chitara pe genunchi..pe care-a mostenit-o mama, apoi a ajuns la mine. ma gandesc c-as fi vrut tare mult sa-l prind, macar cativa ani. poate m-asteapta pe undeva, pe sus...sa stam la o cafea, sa-mi povesteasca cate-a trait in razboi.
la naiba, m-ai dat peste cap cu postul asta:)) intr-un mod placut

tu26dor spunea...

Anca G. - bunicii sunt acolo sus. cu siguranta ne asteapta la o cafea si la o noua poveste. dar toate la timpul lor. acum ne bucuram de ceea ce avem si de amintirea celor care au fost. multumesc de vizita si cuvinte.

ella spunea...

L-am pierdut pe bunicutul meu anul acesta....el m-a crescut pana la varsta de 6 ani si mi-a fost mereu aproape (in ciuda distantei). A fost tatal pe care nu l-am avut niciodata, bun, bland, sensibil, iubitor, glumet, puternic, generos...imi amintesc cu drag de mainile lui calde, de glumele lui si de grija pe care mi-a purtat-o dintotdeauna...de intalnirile pe ascuns in parc, la scoala si mai apoi la liceu (el si tata nu s-au suportat niciodata)...cand imi aducea banane si ciocolata si imi dadea 10 mii de lei glumind "de la mine mai putin dar de la Dumnezeu mai mult" :-))) Cand am citit randurile tale am simtit ca si cand mi-ai fi asternut gandurile mele. Suntem foarte norocosi Tudor ca am avut astfel de bunici! Iti doresc mult bine!

tu26dor spunea...

Ella - fii binevenita! Iti multumesc mult pentru gandurile tale. Ai dreptate: Suntem cu adevarat norocosi cu bunicii pe care i-am avut. Sa fim mandri pentru ceea ce ne-au oferit. Salutari cu bine!

adriana spunea...

ai scris impresionant de frumos despre bunicul tau si am fugit si eu cu gandul la bunicul meu...el m-a invatat sa citesc..aveam 5 ani
Dumnezeu sa ii odihneasca!

Tudor Enea spunea...

Adriana - bunii ne raman mereu in suflet. Iti multumesc mult.

Fotografia mea

Un om obisnuit, calator prin lume si prin viata, in cautarea locului pierdut. 

Cu totii avem un loc pierdut pe care speram sa il descoperim macar odata in viata. In cautarea mea de sine, am calatorit in ultimii cinci ani in peste treizeci de tari, am fost voluntar in proiecte umanitare si am ajuns pedagog la o scoala pentru copii speciali in Danemarca.

Am scris doua carti, prima fiind o colectie de proza scurta adunate intr-un volum cu talc intitulat Raze de senin. A doua carte, un roman al descoperii omului intr-o altfel de viata, intr-o normalitate aproape ireala, o cautare a fericirii si a implinirii sufletesti. O carte traita inainte de a fi scrisa, intr-o viata de om imbulzita in sase luni de zile, atat cat a durat proiectul umanitar din care faceam parte - "Iubesc. India mea". Un pasaj din carte precum si formularul de comanda le gasiti  aici.