marți, 27 iulie 2010

Dragoste parinteasca?

Iesisem din magazin sa iau o gura de aer. Deobicei ma asezam pe bancuta din fata si priveam linistit la pietonii grabiti. Acum bancuta era ocupata de un om  de varsta mijlocie. Mi-au sarit in ochi adidasii rupti si sosetele care au fost odata albe. Pantalonii zoiosi, pareau sa fi fost odata de un albastru celest. Acum erau doar o combinatie de culori spalacite. Camasa de un gri inchis  (sunt aproape sigur ca acel gri s-a format in timp indelungat), avea  cativa nasturi lipsa, iar  sacoul de deasupra cu greu putea fi numit sacou. Langa el o punga ce parea plina cu diverse lucruri fara prea mare valoare. Am ramas in picioare sprijinind usa magazinului  si evitand sa ma asez  langa un asemnea om. Nu sunt meschin si nici rasist,  ci doar precaut. Cu toate astea, mi s-a intamplat un lucru ciudat; am continuat sa il studiez la inceput fara sa vreau, apoi din ce in ce mai insistent. M-am trezit surprins de ceea ce faceam, insa  simteam ca e ceva dubios cu acel om. 
Omul isi tinea maiinile impreunate si batea din picioare. Privea nelinistit in departare. Era agitat.  Vizibilitatea ii era redusa,  trotuarul e deobicei plin de oameni care misuna in toate directiile. Omul insa isi misca   gatul si capul in sus si in jos, in stanga si in dreapta, incercand sa observe ceva. Pe chipul  neberberit si murdar i se citea nelinistea. Si-a scos o tigara fara filtru si a aprins-o nervos cu mainile tremurande. Apoi s-a ridicat si s-a indepartat cu pasi repezi privind peste umar de nenumarate ori. Mi-am aruncat privirea spre capatul strazii, cautand  ceva sa imi sara in ochi pentru a  sti ce il inspaimanta pe bietul om.
Nu ma judecati gresit, dar chiar ma steptam sa apara un grup de oameni sa il fugareasca sau in cel mai rau caz  sa  opreasca in  dreptul lui vreo doi politisti. 
Am intrat in magazin cautandu-mi din ochi colegii si am renuntat sa ma mai gandesc la recenta intamplare.
In scurt timp in usa localului si-a facut aparitia un copil cu haine ponosite implorandu-ma sa ii dau un banut.  Am fost nevoit sa il dau afara pentru ca imi deranja clientii. L-am indepartat usor incercad sa ii spun cuvinte linistitoare. Parea sarac si murdar  insa vorbea clar si  corect.  Nu cred sa fi avut mai mult de cinci ani,  insa m-a surprins prin politete si bun simt. Nu credeam sa vad asa ceva vreodata la un copil de cinci ani cersetor. 
Nu am facut legatura imediat. In ziua urmatoare  omul  s-a asezat iar pe banca, imbracat in aceleasi haine si cu aceeasi punga in mana. Avea o stare de agitatie, insa parea putin mai relaxat.  Si-a aprins o noua tigara fara filtru si mainiile  nu ii mai tremurau. La scurt timp dupa ce a plecat, copilasul    cu haine ponosite  a intrat din nou in magazin. Intamplarea s-a repetat  fara intrerupere timp de mai bine de o saptamana. In ultima zi  cand l-am vazut, omul statea picior peste picior fumand satisfacut o tigara cu filtru. Continua sa priveasca spre capatul strazii si de acolo vedea bine copilasul care cersea. Si-a terminat tigara, s-a ridicat linistit si  s-a indreptat spre coltul blocului. In scurt timp, copilul a ajuns acolo, s-a intalnit cu acel om si si-a golit buzunarele  oferindu-i probabil toti banii pe care ii cersise.

In tara noastra, faptul ca parintii isi trimit copiii la cersit nu mai afecteaza pe nimeni. Daca le oferim sau nu bani, e numai decizia noastra, impresionati sau nu de felul in care arata, de modul in care cersesc sau  alt argument care poate fi definitoriu.  Voi oferiti bani la cersetori?  Pe ce principiu? Cum va impresioneaza?
Eu mi-am scris argumentele mai demult aici. , insa  mereu mai gasesc cate un caz precum cel povestit astazi,  care sa ma impresioneaze.

( prima fotografie a fost imprumutata de aici. Multumesc mult!)

23 de comentarii:

Camelia Bucur spunea...

depinde de cersetor; "trebuie sa spuna o poveste", sa inspire ceva...

anelise spunea...

am inceput sa dau tot mai rar bani cersetorilor.din simplul motiv ca stiu ca nu le ramane lor banii aceia.
in general dau bani la cei mici sau cei mai invarsta.

tu26dor spunea...

Camelia - fiecare cersetor are o poveste, insa e intotdeauna reala?
multumesc.

Alis - cu siguranta cei mici la care le dai nu pastreaza banii pentru ei, ci au pe cineva in spate care colecteaza. acest lucru poate fi valabil si pentru batrani insa. multumesc.

anelise spunea...

totusi ma intreb de ce ai ales titlul asta.

Camelia Bucur spunea...

poate ca nu e mereu reala, dar macar pentru imaginatia de care a dat dovada...

enjoyandrei spunea...

atata timp cat are doua maini si doua picioare si pare cat de cat sanatos, nu le dau nici un ban. banii trebuiesc castigati prin munca cinstita, nicidecum prin cersit. acesti cersetori nu merita nici macar 10 bani. daca intradevar vreau sa fac un bine, le iau ceva de mancare ca sa ma stiu cu inima impacata. oricum , banii cersiti sunt cheltuiti pe altele, gen tigari, bautura, prenadez...

DoarEu spunea...

Da... trist. Insa, chiar vorbeam cu sora mea de curand, si am ajuns la concluzia ca suntem o tara de "cersetori" si de comozi. Cum dam de greu, venim la "Surprize, surprize", la "Dansez pentru tine" la cersit. Cati oameni spun "Dati-mi un ban, si fac ceva in schimb?" Dau cu matura de exemplu in fata magazinului?
Da, mi-e mila si procedez ca Andrei... prefer sa le iau ceva de mancare.
Cat despre titlu, din pacate l-ai nimerit. Multi parinti isi "iubesc" interesat copiii, ii considera proprietatile lor.
Wow... ce verva am avut! :))
Zambete cu drag!

DoarEu spunea...

Aaa... circula un material video pe mail (preluat de pe youtube) cu un cersetor in metrou (era mai de capitala ha ha ha) caruia ii suna telefonul mobil, si scoate ultimul tip de mobil spunand: "Ti-am spus sa nu ma mai suni cand sunt la servici?" :))

Gidea Florentina spunea...

Am lucrat,un timp,ca ospatar.Era un restaurant cu o terasa imensa.In fiecare seara,veneau,fara exagerare,zeci de copii ai strazii.Ii alungam,la cererea patronului.Deviza lor?"Clientii nu trebuie sa fie deranjati cu asemenea tiganii".Ok.Le spuneam,cat puteam de frumos,sa paraseasca terasa.Uneori injurau.Alteori alergam pur si simplu in jurul meselor,in incercarea amuzanta de a-i inlatura "pe intrusi".Printre ei,era un baietel,de vreo 6-7 ani.De cate ori venea,ma topeam in verdele ochilor sai.Era de-o dulceata incredibila copilul ala.Nu era murdar,ca majoritatea celorlati.Era zdrenturos,dar curat.De cate ori venea,il luam de mana si il scoteam afara.La poarta,pe furis,ii mai dadeam cate un leu.Zambea fericit si spunea:"Esti cea mai tare,as vrea sa fii sora mea."Radeam,uneori,gandindu-ma la vorbele sale.Dar,cel mai emotionant era faptul ca,de fiecare data cand venea,si apuca sa se duca la vreo masa,dadea "saru'mana",si spunea,cu dulceata caracteristica:"Fac ce doriti.Imi dati un leu?"
La un moment dat,un neamt,imi scapa numele acum,i-a dat,daca bine imi aduc aminte,10 euro.In momentu in care a primit banii,a inceput sa strige de bucurie,spunand ca nu a vazut in viata lui atatia bani.S-a uitat la neamt,cu ochii in lacrimi,si i-a zis:"Sunt multi bani.Mamii o sa creada ca i-am furat."Am ramas-folosind u oltenism-masca!
Uneori avem tendinta de a-i condamna pe cersetori.Parerea mea este ca,decat hot-mai bine cersetor.Bineinteles,nici una nu este preferentiala.
Ca raspuns la intrebarea ta,da!Dau,deseori,bani cersetorilor.Mi-am impus de multe ori sa nu o mai fac.Dar nu pot,pur si simplu.Intalnesc copii,batrani,chiar si adolescenti care cersesc.Ma uit,sceptica fiind uneori,sa gasesc vreun soi de handicap.In marea majoritate a cazurilor nu exista cu adevarat.Pura fictiune.Dar in restul cazurilor,care nu fac parte din majoritate?
Cazul copilului cu cele spuse mai inainte nu au legatura.Copilul m-a impresionat prin limbajul,comportamentul si grija fata de ceea ce va zice mama.Nu e vorba de "dragoste parinteasca".E vorba de saracie.Si putini au sanse sa munceasca undeva.Aleg varianta asta-furtului!
In final,o replica a maestrului Gheorghe Dinica,in filmul Filantropica:"Mana intinsa care nu spune o poveste-nu primeste pomana!"

elena marin-alexe spunea...

in principiu nu dau bani cersetorilor.Motivul este unul:Fiica mea reporter la Monitorul de Vrancea, a fost chemata de o patrula a politiei,sa filmeze un grup de 25 cersetori falsi.A fost caraghios sa intervieveze cativa care si povesteau cum isi rad de cei ce le dau bani...

tu26dor spunea...

Alis - cred ca ai inteles pana acum din comentariile celorlati prieteni de ce am ales titlul. Sunt multi parinti care isi folosesc copii pentru a putea obtine foloase de pe urma lor.

Camelia - sa inteleg ca pana la urma dam banii pentru poveste, indiferent cine e in spatele ei?

N'joy - e normal sa fiu de acord cu tine. sunt multi care nu au toate membrele si totusi muncesc, de ce nu ar putea sa o faca si un om normal, oricat de sarac ar fi acesta? e mai simplu sa fii comod si sa inseli decat sa muncesti?

Claudia - nimic mai adevarat. Suntem o tara de cersetori. Cu totii asteptam sa castigam la loto, la bingo sau mai stiu eu ce jocuri de noroc mai exista; nu acceptam mila, dar plangem din dragoste si pasiune si ne bucuram la emisiuni lacrimogene...

Doamna Elena - cazul dumneavoastra este unul din sutele poate chiar miile de acest gen care se intampla in tara asta. Asa cum amintea si Claudia mai sus de cersetorul cu telefonul.

Multumesc din suflet tuturor pentru pareri. Foarte interesante puncte de vedere.

tu26dor spunea...

Florentina, am observat un astfel de caz intr-o cafenea unde obisnuiam uneori sa imi servesc cafeaua dimineata cu ai mei colegi de servici. Sau pe terasele unde ieseam seara cu amici sau prieteni. Copii cu bun simt si cu capacitati mentale extraordinare se amesteca printre copii obisnuiti ai strazii ca sa cerseasca. Imi place povestioara ta, e genul de intamplare care ma face sa ma cutremur si sa imi dau seama ca sunt norocos ca traiesc la nivelul la care sunt. Intotdeauna poate fi mai rau si poti avea nesansa sa te nasti intr-o familie cu multi copii, saraca si lipsita de norocul de a evolua pe scara ierarhica. Ferice de tine ca ai putut observa si "trai" un astfel de caz.
Exact cum spuneam mai sus, concluzia este ca nu platim omul din fata noastra pentru faptul ca cerseste ci pentru povestea pe care ne-o pune pe masa. Multumesc mult de tot.

Camelia Bucur spunea...

daca povestea aia "imi zice ceva", da. ma rog, asta fac eu...

memori3s spunea...

intr-o zi am vrut sa ii ofer unui cersetor un sandvis care l aveam in plus si nu mai voiam sa il mananc si nu a vrut, m=a intrebat daca am bautura sau bani si am ramas masca, de atunci nu mai dau nici un ban indiferent cat de umil arata sau nu..

tu26dor spunea...

ma scuzi, Camelia, nu am vrut sa-ti aduc vreo ofensa. Am inteles idea cu "povestea" si te respect pentru asta. multumesc.

Memori3s - exact cum spunea si N'joy sau Claudia mai sus, e preferabil sa le oferi mancare, insa multi te vor trata cu un mare refuz.
multumesc

bocse codruta spunea...

abea am asteptat sa mi se termine concediul ca sa pot citi ce ai mai scris nou;
de fiecare data cand citesc imi spun "Doamne, cat de pacat e sa se risipeasca talentul lui Vladut al nostru!" si imi pun speranta ca intr-o zi cineva de undeva sa te descopere si sa te "publice";
ma bucur nespus de mult ca am reusit sa ne vedem, macar si asa, cateva minute!

DoarEu spunea...

Asa asa...cicaliti-l si obligati-l sa scrie...
Legati-l si puneti-l sa dicteze! :)) Nu vrea sa asculte de nimeni observ!

tu26dor spunea...

Nana- multumesc mult pentru vizita surpriza pe care mi-ai facut-o . deasemenea, iti multumesc ca ma citesti si ma incurajezi.
Claudia - dupa cum vezi, nu esti singura. Mai sunt persoane care incearca sa aiba grija de "talentul" meu. multumesc din suflet.

Mallynna spunea...

Ai o imaginatie foarte bogata!faci din lucruri simple ceva uimitor.Bravo!!

tu26dor spunea...

Mallynna - multumesc mult de tot.

Camelia Bucur spunea...

nu ai de ce sa-ti ceri scuze; pe bune, nu m-am simtit ofensata;)
asa ma exprim eu, mai "taios" probabil...:)

S spunea...

Salut.
De regulă, prefer să le cumpăr ceva de mâncare, decât să le dau bani.

tu26dor spunea...

S - multumesc pentru parere. te astept mai des. toate bune.

Fotografia mea

Un om obisnuit, calator prin lume si prin viata, in cautarea locului pierdut. 

Cu totii avem un loc pierdut pe care speram sa il descoperim macar odata in viata. In cautarea mea de sine, am calatorit in ultimii cinci ani in peste treizeci de tari, am fost voluntar in proiecte umanitare si am ajuns pedagog la o scoala pentru copii speciali in Danemarca.

Am scris doua carti, prima fiind o colectie de proza scurta adunate intr-un volum cu talc intitulat Raze de senin. A doua carte, un roman al descoperii omului intr-o altfel de viata, intr-o normalitate aproape ireala, o cautare a fericirii si a implinirii sufletesti. O carte traita inainte de a fi scrisa, intr-o viata de om imbulzita in sase luni de zile, atat cat a durat proiectul umanitar din care faceam parte - "Iubesc. India mea". Un pasaj din carte precum si formularul de comanda le gasiti  aici.