Nepasare versus aparenta siguranta

Nu e nevoie sa amintesc cum merg lucrurile in tara noastra. Nu e nevoie sa plangem acum unul pe umarul celui  apropiat pentru ca nimeni nu pare sa aiba solutie pentru o iesire onorabila din situatia in care ne aflam. Fiecare dintre noi ne trezim dimineata si mergem la scoala, la servici, fericiti ca avem o ocupatie – cei care inca o mai avem. Ceilalti ne zbatem in neputinta  inexplicabila a sistemului si ne traim  linistiti ciclul asteptand sa se intample ceva. In fiecare zi facem acelasi lucru. In fiecare clipa ne urmam un oarecare curs prestabilit. In jurul nostru se darama muntii si noi mergem inainte sperand mereu sa nu cada pe noi. Cat de egoisti putem fi oare? Trebuie  sa ajungem fiecare intr-o situatie disperata pentru a urla din  furia unei frustrari nemarginite?
Astazi la servici un nou coleg a fost invitat sa paraseasca colectivul. Din diverse motive, care mai de care mai de care mai ambigue, mirosul de putrefactie al comunismului care a apus de mult si totusi traieste printre noi ne invadeaza simturile. Colegul meu, si el un om obisnuit care isi facea treaba de multi ani de zile in cercurile firmei noastre, a mentinut constant ciclul normalitatii vietii care i se oferea refuzand sa isi depaseasca limitele si oferindu-si  poate prea multe clipe de respiro. Lucruri pe care le facem cu siguranta fiecare din noi  in idea ca remuneratia primita pentru munca prestata este de cele mai multe ori doar cu titlul onorific, acoperind doar parti din cheltuielile necesare  unui trai decent.  Noi cei ramasi, pastram in suflet un sentiment de vinovatie si ne plecam ochii in munca noastra  fortand nota cu frica si obtinand rezultate exceptionale pe o  perioada imediat urmatoare. In frustrarea noastra, in egoismul nostru care nu cunoaste limite motivat de cauza dreapta a disperarii, permitem  sa se intample astfel de fapte. Lasam privirea in pamant, bucurosi ca nu am fost cei vizati si ne continuam munca prost platita fara curajul de a obiecta. 
Unde este greseala? In noi care  refuzam sa ne ridicam uniti sau in ei care ne persecuta si profita la maxim de situatia in care ne aflam? In tacerea ce ne-o asternem in suflet, ne-am invatat sa traim cu capul plecat si sa ignoram  pe semenii care cad in jurul nostru. Era o vorba din strabuni: “Mila imi este de tine, dar de mine mi se rupe sufletul”
Sa ma iertati astazi ca mi-am lasat nepasarea sa tipe. Sa ma iertati pentru ca zambetul meu a devenit macar pentru o clipa ironic. Colegul meu care ne-a parasit  fara voie are copil acasa, face naveta si e om muncitor. Nu va cadea prada disperarii prin pierderea serviciului. Isi va gasi cu siguranta o noua posibilitate de a-si castiga existenta in alta parte. Nepasarea  cu care te pot lovi oamenii pe care ii respecti ani de zile te poate face sa fii mai increzator in fortele  tale proprii. Orice rau poate fi un pas spre mai bine. Trebuie doar sa ai curajul sa iti regasesti vointa! Am toata increderea ca multi dintre noi vom reusi intr-un final sa darmam prin vointa orice bariera care ne sta in cale in viata.
Fara a se interpreta gresit, melodia de mai jos aminteste de multe:

13 thoughts on “Nepasare versus aparenta siguranta

  1. da…traim in umbra trecutului…crimele de ieri (prin ieri inteleg perioada dinainte de '89) se reflecta in mersul prost al zilelor de azi…Romania nu va iesi usor din criza…imi pare rau de colegul tau…toti suntem expusi situatiei…

  2. Citind blogul tau,imi vine in minte ceva ce mi-am dorit cand s-a nascut fiica mea :fie ca mereu sa intalnesti oameni cu suflet bun,cu minte frumoasa si deschisa catre nou,dar mai ales,alt gen de mentalitate la romani…..era un gand catre botzul de carne de atunci….dar spune multe despre oamenii din jurul nostru,nu-i asa???

  3. E imaginea unei tari intregi in cuvintele tale. Din pacate, e tara noastra. A noastra? a cui? A milioanelor de oameni asemeni colegului tau, trimisi acasa…asa, pur si simplu pt. ca traim in ro. sau a milioanelor de oameni ramasi, din fericire(ce mai fericire…!!!) sa munceasca pt. ceea ce ei percep a fi doar o remuneratie onorifica, ceea ce si este…. sau a lor, a celor care, ascunzandu-se dupa voturile noastre, dar uitand de noi, isi permit sa clameze "salvarea" atunci cand ceea ce vor sa infaptuiasca e de fapt, o tentativa de genocid. Dincolo de specificitatea evenimentului pe care il descrii, descrii aici o tara, tudor! Sa-L invoc acum, aici pe Dumnezeu, simt ca ar fi o blasfemie> DA! iata ca ne iau si posibilitatea de a-L invoca pe Dumnezeu… Ne ramane doar speranta, dar ce puternica poate deveni ea…!!!

  4. Maya says:

    Da,am mai discutat noi subiectul asta. Eu sigur ma implicam,pentru ca in situatii de felul acesta nu pot sa tac. Cu riscul de a-mi pierde eu locul de munca (ceea ce s-a si intamplat, la momentul respectiv). Si totusi,sa nu mai dam vina doar pe criza. Eu cred ca e mult mai mult si mult mai "adanca"problema.Din pacate, in tara asta inca se trateaza problemele asa…pacat! Persoana respectiva se va descurca probabil,sau poate…nu.Depinde. Eu am avut incredere si mi-am rezolvat problema mult mai bine decat as fi crezut vreodata. Sa ii dorim sa aiba noroc.

  5. Da.. traim vremuri urate. Trebuie sa recunsoc ca suntem puturosi s comozi. Vrem sa avem totul fara prea mare efort. Parerea mea e ca, e nevoie sa faci ce iti placi si sa pui suflet! Si eu am un salariu mizer… si le cumpar diverse chestii elevilor… si pun suflet, desi ar trebui sa fiu de trei ori mai bine platita.
    Fiecare ajunge acolo unde merita… trist, dar adevarat!
    Colegul, daca nu era multumit, isi cauta pana acum altceva. S-a complacut in acea pozitie comoda.
    Fruntea sus!

  6. doaroDIANA – intr-adevar se pot spune multe desrpe oamenii din jurul nostru. multumesc mult pentru urari.

    Camelia – cunosc oameni(chiar si printre cititori) care au avut curajul sa se ridicce in ajutorul colegilor lor. din nefericire insa acum toti ne privim doar interesul…

    Doamna Elena – degeaba imi pasa daca nu pot face nimic. oricare doi oameni luati separati sunt slabi, insa impreuna pot fi foarte puternici.
    multumesc mult!

    Chu Nam Cuong – multumesc mult.

    Teo dor – putem vorbi zile in sir despre situatia tarii si sa nu ajungem nicaieri. Nu Il invoc nici eu pe Dumnezeu. El doar ne priveste cum ne zbatem in neputinta sau nestiinta. Depinde doar de noi sa igasim o cale de a iesi din impas. multumesc!

    Maya – tu esti exemplul meu aici. tu ai avut curajul sa te ridici pentru colegii tai si sa pleci odata cu ei. In cazul tau tot raul a fost spre bine. meriti mai mult decat un simplu multumesc!

    Claudia (DoarEu) – nu e simplu sa te zabti sa le rezolvi pe toate dintr-un salariu care niciodata pare sa nu ajunga. Faptul ca multi dintre noi punem suflet in munca pe care o depunem, ne face poate sa fim mai responsabili si pentru binele colegilor nostri si sa ignoram atat cat putem faptul ca am merita o recompensa financiara mult mai mare decat cea actuala.

    Monica – ai dreptate… suntem oameni desptepti care ne punem inteersul pe primul loc. Oare gresim facand acest lucru? Nu propun o noua revolutie, dar ar fi ea oare utila?

  7. oatea says:

    posezi o copilarie si o maturitate imbinate atat de perfect,incat ma intreb daca nu cumva ar trebui sa iesi un pic din anonimat
    desi,printre prieteni,dintre care ma simt onorata daca ai considera ca fac parte,esti un pic mai mult decat atat
    ai foarte mare dreptate in ceea ce gandesti si asterni apoi pe hartie
    ai un suflet foarte frumos si iti doresc din toata inima sa ai realizari pe masura pe absolut toate planurile!
    cu tot dragul…

Lasă un răspuns