luni, 7 iunie 2010

Dovada de prietenie

Zilele trecute un bun prieten de al meu pe care l-am cam neglijat in ultimul timp mi-a dat telefon si m-a intrebat daca sunt suparat. Mi-a zis ca nu crede in supararile mele, dar trebuie sa ii amintesc o intamplare concreta privind faptul ca nu sunt suparacios. Dupa ani de zile de cand ne stim, inca mai trebuie sa dau dovezi de simpatie catre persoanele dragi? Binenteles. Si imi face placere. Daca distanta ne separa, voi faca tot posibilul sa  ne mentinem aproape prin alte diverse  lucruri.


Cand am ajuns pentru prima data in orasul in care urma sa incep cursurile facultatii, eram un tanar adolescent speriat si fara nici o idee asupra noii vieti  care statea sa inceapa in fata mea. Orasul parea imens si inabordabil, cladirea universitatii era la distanta mare fata de locul in care unde locuiam cu chirie, oamenii din jurul meu erau necunoscuti si pareau haini. Viitorul arata sumbru si eu inadaptabil. Ma simteam ca un copil  nou nascut intr-un univers necunoscut. Mi-am adunat gandurile pierdute  pe strazile marelui oras, mi-am indemnat simturile sa fie ascutite la maxim si am pornit intr-o  noua calatorie prin viata.
Timpul incepea sa treaca linistit si  soarta parea sa isi croiasca singura un drum in noua etapa a sufletului meu.
Am cunoscut oameni si neoameni, am coborat si am urcat treptele succesului si in final am obtinut mai mult decat  imi permiteau sperantele sa cred ca voi avea vreodata.
Asa cum se intampla mereu in  astfel de cazuri, aveam un bun amic, coleg de facultate cu care faceam cam tot ce ne trecea prin cap. Mergeam la cursuri impreuna, ieseam impreuna prin oras, agatam fete, cautam distractie si voie buna in orice clipa care trecea pe langa noi. Eram nedespartiti si  nimic nu ne tulbura linistea amicitiei noastre adolescentine. Intr-o zi la pranz stateam  pe balconul casei mele la o bere  si admiram  tot ce misca in ziua aia prin dreptul privirilor noastre.  Am inceput sa discutam in contradictoriu despre un anume subiect si discutia a degenerat in reprosuri ciudate. M-am suparat atunci tare de tot pe el si l-am trimis acasa. Nu mai aveam chef de nimic si nimic nu mai avea sens  atunci. Supararea mea nu atingea limite si   singura solutie pe care am vazut-o ca fiind utila a fost sa trag un pui de somn ziua in amiaza mare. Nu imi amintesc exact cat am dormit. Nu are nici o importanta. Esential este insa ca m-am trezit foarte bine dispus, vesel si cu chef de distractie. Imi doream  sa ies din casa si sa ma eliberez de toate, sa fiu in al noulea cer de distractie si voie buna. Si cu cine puteam sa ies daca nu cu singurul meu amic din vremea aia? L-am sunat pe un ton prietenesc si   tipul nu intelegea ce se petrece. Se simtea oarecum cu musca pe caciula, era frustrat poate de cele petrecute cu putin timp in urma. Credea ca imi bat joc de el. Si eu eram vesel si mai  dornic de distractie ca niciodata. I-a trebuit mult timp sa inteleaga ca  nu tin supararea in mine. Uit repede orice durere. Pentru ca lacrimile nu sunt de nasul meu.  Si durerea pastrata in suflet face riduri. L-am admirat pe acel om pentru ca nu a profitat niciodata de acest lucru. Au  trecut zece ani de atunci si prietenia noastra  s-a maturizat odata cu noi.
 Cararile vietii ne-au purtat pasii in diverse locuri, soarta a avut planuri diferite cu oricare dintre noi, insa legatura noastra s-a pastrat vie si s-a solidificat odata cu fiecare clipa care a trecut peste gandurile noastre.. 
In viata, tineti-va mereu prietenii aproape de inima, chiar daca sunt mii de kilometri care va despart. Nu  uitati sa le acordati mereu o a doua sansa.  Mai bine sa traiesti cu prietenie in suflet decat cu amintirea unor regrete fara rost.
Cu stima, catre tine prieten drag de departe!


.

15 comentarii:

anelise spunea...

superb tudor!

tu26dor spunea...

multumesc alis!

Maya spunea...

Ei, vezi? De aceea ai tu loc in sufletul meu.

tu26dor spunea...

Maya - multumesc mult. pentru locul ala din sufletul tau. e pretios.

Camelia Bucur spunea...

e fain ca mai ai prieteni chiar si cand va desparte timp/distanta:P

DoarEu spunea...

Prietenii adevarati rezista si raman acolo, in ciuda tuturor intemperiilor vietii.
prietenii adevarati te simt, te cauta si te suna exact atunci cand esti foarte fericit si vrei sa imparti bucuria cu cineva -care sa se bucure impreuna cu tine, nu sa te invidieze, sau cand esti foarte trist, si este alaturi de tine, ajutandu-te sa iti urci sperantele din nou, in caruta.
zambete si bucurii!

Chu Nam Cuong spunea...

Votez cu DoarEu, "Prietenii adevarati rezista si raman acolo, in ciuda tuturor intemperiilor vietii."
Superb!

elena marin-alexe spunea...

O prietenie adevarata nu are limita si indiferent de distanta ea poate trai. Frumos ce ai scris si adevarat despre prietenie.

tu26dor spunea...

Camelia - multumesc mult.

Claudia(DoarEu) - nimeni nu putea sa spuna mai bine ca tine. Si Chu Nam Cuong te apreciaza. mii de multumiri la amndoi.

Doamna Elena - va multumesc din suflet.

raza de soare spunea...

ma inclin in fata unei asemenea prietenii...

tu26dor spunea...

iti multuemsc raza de soare!

maria spunea...

esti real?....descopar la tine tot mai multe....si ma minunez in acelasi timp.....:)sa nu te schimbi niciodata:)esti...pur si simplu... minunat!!!

tu26dor spunea...

Doamna Maria... ma flatati... multumesc mult de tot.

Anonim spunea...

mi-a placut articolu asta, mai ales la final unde ai zis ca
"Mai bine sa traiesti cu prietenie in suflet decat cu amintirea unor regrete fara rost."...foarte adevarat!

maus.

tu26dor spunea...

multumesc mult - maus.