duminică, 27 iunie 2010

Idee dulce acrisoara pe sezon ploios

Geo isi contempla visele inpletindu-si metafore  din sentimentele traite in fiecare zi. Ploaia  batea in geam si ea visa la aleile parcului pline de flori.  Simplitatea gandirii sale o faceau sa creada ca toate florile ar veni de buna voie  sa se ascunda in camera ei la caldura ca sa nu moara de frig si umezeala. Ii placea sa se viseze inconjurata de toate florile din parc. Isi reorganiza ghivecele pe care le avea pe pervazul geamului si zambi  la frumusetea lor. Se imagina o furnica si porni la plimbare printre florile uriase impasibila la picaturile uriase de ploaie care loveau in fereastra. Cerul sufletului ii era senin si presarat cu petale de flori multicolore. Isi reveni  din visare si simti nevoia sa faca mai mult decat sa se plimbe prin gandurile sale. Deschise larg fereastra ignorand  umezeala din aer. Isi arunca privirea in gradina  si in minte ii inflori o idee. Inarmata cu mult curaj, cu o pelerina de ploaie si multa voie buna   iesi afara.

vineri, 25 iunie 2010

Petitie catre soare

La inceputul saptamanii trecute, intr-o zi spre seara, norii s-au adunat la sfat si s-au luat la sfada. Nu au iesit scantei, dar au fost tunete si fulgere. Vantul, trezit din somnul odihnitor, s-a chinuit inutil sa  sparga trupa de nori bine incheagata   deasupra noastra. Toata noaptea a tinut vijelia, spre dimineata culoarea norilor modificandu-se de la negru inchis spre gri deschis. Insa ploii nu i-a spus nimeni ca cearta norilor s-a terminat. O perdea marunta si deasa precum o mocaneasca simpla de toamna a continuat sa cada din ceruri zile in sir. Sfarsitul de saptamana ne-a tinut pe toti in case, umezeala patrunzandu-ne in suflet. In fiecare dimineata  deschideaam ochii cautand razele soarelui sa imi zambeasca pentru o zi minunata. Neseriosi norii astia. Aseara erau tot pe cer. Sunt aproape zece zile de cand vremea nu ne lasa sa ne bucuram de vara.

marți, 22 iunie 2010

Caracter de invingator

Piedone s-a nascut in subsolul unui bloc intr-un cartier rau famat. Nu stie nimeni exact data la care a deschis pentru prima  oara ochii si a privit in jurul sau. Locuia impreuna cu  5 frati si mama sa in acea gaura intunecata. Viata era mizera si soarele nu ajungea sa ii zambeasca in  incaperea sinistra. In prima zi cand si-a facut curaj sa iasa afara, cartierul i s-a parut hidos si deosebit de galagios. A invatat repede ca  in viata norocul trebuie sa si-l faca singur si orice oportunitate trebuie  materializata la maxim. De mic a stiut sa pandeasca, sa fure si sa se lupte pentru o bucata de mancare. Din curiozitate sau cu buna stiinta, din neglijenta sau chiar nepasare, intr-o zi a refuzat sa se mai intoarca acasa...




sâmbătă, 19 iunie 2010

3 in 1

In articolul de astazi am sa ma refer la trei lucruri diferite. Fiecare pe scurt si binenteles la obiect: un premiu, o "leapsa" si o parere legata de actualul design al blogului.

Premiul este de la Anelise.  Mii de multumiri! Il voi oferi astazi unor persoane pe care nu le-am mai premiat niciodata pana acum. Nu vreau sa para o ofensa  pentru cititorii mai vechi ci doar un stimulent pentru cei mai noi.





miercuri, 16 iunie 2010

Zambet stirb

Vara si-a intrat in drepturi mai tumultoasa si mai plina de verva decat deobicei.  Raze de soare zglobii, glasuri de copii in vacanta, cirese rosii si coapte  capsuni  mari si aromate, toate imi mangaie simturile si ma  arunca intr-o stare de beatitudine celesta. Ma bucur, cant si dansez singur pe strada in drum spre sau dinspre servici, ma plimb visand pe malul lacului si prin padurile racoroase de langa oras si viata imi surade prin toate formele posibile.  O domnisoara draguta ma surprinde dansand si se amuza  aruncandu-mi ocheade. Instantaneu, zambetul imi infloreste in coltul buzelor si  domnisoara isi pierde brusc interesul:

sâmbătă, 12 iunie 2010

Marea iubire intr-un vis de vara

De sub umbra timida a  malinului din curte  privesc  in orizont. Soarele se joaca cu muntii si transforma formele statice in miscari ondulatorii. Intreaga zare  pare sa danseze sub bataia razelor toride. Caldura toropeste simturile si arde trupurile.  Cu ochii stransi si gatul uscat ma intind pe banca si ma bucur de coltul meu racoros. Ieri, clopotelul de la scoala a sunat pentru ultima data, dand startul la vacanta cea mare. Prichindeii din vecinii au fugit cu totii pe la bunici, la munte sau  cat mai departe de casa. Parintii lor s-au retras si ei fara griji in strand, pe malul lacului sau in padurile dese, unde soarele nu are nici macar curiozitatea sa intre.  In jur a ramas  liniste si doar pasari fara grija mai tulbura vazduhul si cerul senin.

miercuri, 9 iunie 2010

Nepasare versus aparenta siguranta


Nu e nevoie sa amintesc cum merg lucrurile in tara noastra. Nu e nevoie sa plangem acum unul pe umarul celui  apropiat pentru ca nimeni nu pare sa aiba solutie pentru o iesire onorabila din situatia in care ne aflam. Fiecare dintre noi ne trezim dimineata si mergem la scoala, la servici, fericiti ca avem o ocupatie - cei care inca o mai avem. Ceilalti ne zbatem in neputinta  inexplicabila a sistemului si ne traim  linistiti ciclul asteptand sa se intample ceva. In fiecare zi facem acelasi lucru. In fiecare clipa ne urmam un oarecare curs prestabilit. In jurul nostru se darama muntii si noi mergem inainte sperand mereu sa nu cada pe noi. Cat de egoisti putem fi oare? Trebuie  sa ajungem fiecare intr-o situatie disperata pentru a urla din  furia unei frustrari nemarginite?

luni, 7 iunie 2010

Dovada de prietenie

Zilele trecute un bun prieten de al meu pe care l-am cam neglijat in ultimul timp mi-a dat telefon si m-a intrebat daca sunt suparat. Mi-a zis ca nu crede in supararile mele, dar trebuie sa ii amintesc o intamplare concreta privind faptul ca nu sunt suparacios. Dupa ani de zile de cand ne stim, inca mai trebuie sa dau dovezi de simpatie catre persoanele dragi? Binenteles. Si imi face placere. Daca distanta ne separa, voi faca tot posibilul sa  ne mentinem aproape prin alte diverse  lucruri.


Cand am ajuns pentru prima data in orasul in care urma sa incep cursurile facultatii, eram un tanar adolescent speriat si fara nici o idee asupra noii vieti  care statea sa inceapa in fata mea. Orasul parea imens si inabordabil, cladirea universitatii era la distanta mare fata de locul in care unde locuiam cu chirie, oamenii din jurul meu erau necunoscuti si pareau haini. Viitorul arata sumbru si eu inadaptabil. Ma simteam ca un copil  nou nascut intr-un univers necunoscut. Mi-am adunat gandurile pierdute  pe strazile marelui oras, mi-am indemnat simturile sa fie ascutite la maxim si am pornit intr-o  noua calatorie prin viata.

vineri, 4 iunie 2010

Spune-mi de vis...

De aproape o saptamana ma chinui sa descifrez un vis. Sa ii inteleg sensul si rostul pentru care l-am avut. Visele vin si trec. Visele obisnuite le ai noaptea. Cele neobisnuite sunt doar  fapte la care visezi cu ochii deschisi si  iti imaginezi doar ca vor deveni realitate. Cand visezi se spune ca ai avut o noapte linistita si ai reusit sa iti faci ordine in  ganduri. Totul vine din subconstient si intamplarile pe care ti le imaginezi  in timpul somnului au o oarecare legatura cu realitatea in care traiesti zi de zi.
Luni noaptea m-am trezit agitat. Era trecut de trei  dimineata si inima imi batea cu putere. Tricoul de pe mine era ud, la fel si parul, iar broboane de transpiratie inca imi impodobeau fruntea. Am refuzat sa ma ridic  gandindu-ma intens la momentul care m-a facut sa ajung in asa stare. Stiam ca am avut un vis ciudat si inconstient refuzam sa  il readuc in memorie. M-am trezit de tot si mi-am spalat fata cu apa rece privindu-ma speriat in oglinda. Cineva mi-a spus odata  ca daca privesti in oglinda sau pe fereastra cand te trezesti uiti automat ce ai visat. Sunt doar povesti. Nu vedeam decat doi ochi incercanati care priveau dincolo de irisul semitransparent. Mi-am amintit  visul in amanunt si m-am cutremurat din nou. Am vrut sa adorm repede si sa uit. Am inchis ochii si i-am strans cu putere. Capul a intrat singur sub perna ce parea sa ma acopere in totalitate. Zgomote ciudate incepeau  sa se auda de peste tot soptindu-mi in ureche. Diverse raze de lumina imi incercau pleoapele  pacalindu-le sa stea deschise. Nu mai puteam sa ma intorc la somn. Visul avut nu imi da dea  pace. Mintea  si gandurile o luasera  razna incercand sa caute explicatii. Nu a fost un vis de groaza, nu a fost un vis in care s-a intamplat ceva rau. A fost doar o secventa in care o persoana  statea in fata mea si imi cerea explicatii. O persoana pe care nu am mai vazut-o de  cinci ani de zile si nu m-a mai interesat vreodata soarta ei. Si acum brusc, in miez de noapte, imi cerea sa ma justific.  M-a privit si a spus ca numele ei ramane vesnic in mintea mea...

marți, 1 iunie 2010

Sa nu uitam ceea ce suntem!


Manutele ii se agita jucandu-se cu razele de soare ce ii patrund printre degete. Deasupra sa atarna un animal de plus care incepe sa cante de fiecare data cand e atins. Da din picioare, se foieste si reuseste cu mici eforturi sa se ridice singur si sa priveasca dincolo de marginile carutului in care se afla. In jurul lui   pe aleile din parc mamele isi plimba copilasii  si ii dezmiarda in freamatul lin al verii ce sta sa inceapa.

Castele de nisip se construiesc din manutele lor neindemanatice.  Nisipul strans in galetusa prinde forme de turnulete in groapa  din cartier. Plini de praf si galagiosi, copilasii  isi lasa imaginatia sa se destinda sub soarele ocrotitor. Doi prichindei se avanta in balansoar. La umbra unui copac  fetitele au improvizat un cort  cu o patura intr-un gard si isi pun papusile sa se joace de-a mama si de-a tata. In drumul  cu pietris, avand portile din bolovani, baietii mai galagiosi ca oricand alearga mingea intr-o partida de fotbal cu scoruri de neimaginat. Alte fete sar coarda si joaca ata, iar intr-un colt apropiat se joaca sotron. Multi copii s-au prins la Ratele si vanatorii, iar baietii care nu au incaput la fotbal, joaca Hotii si vardistii cu tevi cu cornete de hartie. 

Lacul parea albastru si in linistea din jurul lui canta doar urma pasilor lor. El o strange timid de mana si o priveste in ochi. Luna se reflecta rotunda in lacul senin si privirea ei  creaza emotii. Inimile bat anemice, picioarele se moaie fara intentie. Intreg corpul  le freamata, fara sa le mai asculte povestea. Buzele se intalnesc sovaind si raman lipite  surprinse si ele de gustul dulce de vara al iubirii ce sta sa inceapa. 

Diverse iubiri trec naive si inocenta le strapunge pe toate in drumul spre maturitatea deplina a sentimentelor. Pana intr-o zi...

Peste pleoapele mele inca inchise, lumina  e alba si  sunetul e limpede ca un clinchet de clopotei. Ii pot auzi razand, sarutandu-se,  impulsinandu-se reciproc. Ochii se deschid cu incredere lasand claritatea si simplitatea din jur sa imi impresoare simturile.  Doi tineri fericiti sunt aplecati deasupra mea, pregatiti sa imi arate drumul in viata: 
"Curaj taticule! Curaj mamica! Asta e copilul din noi!"

 Aceste momente sunt doar parti din viata fiecaruia. Oricat ar parea de diferite , ele au un numitor comun. Cand am plecat pentru prima data de acasa, mama  a strigat dupa mine: "Oriunde te duci  in viata, sa nu uiti niciodata sa fii copil!" Lumea si viata e in continua miscare si schimbare. Indiferent daca  te nasti baiat sau fata, indiferent de familia pe care o ai, indiferent de drumul pe care ti-l alege gandul, soarta te pastreaza mereu ca un copil. Te nasti, cresti si te bucuri inconstient de copilarie, devii adolescent si renunti la ideile copilaroase visand la maturitate, iar cand vine timpul iti regasesti si retraiesti copilaria pierduta alaturi de copilul  caruia tu  i-ai dat viata. Esti visator sau realist, esti cu capul in nori sau cu picioarele pe pamant,  hazliu sau serios, esti  naiv sau prea matur, tanar sau copil, in sufletul tau esti intotdeauna copil. Si nu este o caracteristica ci doar un fapt caruia, multi ditre noi, uitam sa ii mai dam, macar din cand in cand, atentie.

P.S. Jocurile de mai sus sunt desprinse dintr-un tablou pe care mi-l amintesc si azi la fel de real ca atunci, in spatele blocului in care am crescut, jucandu-ne toti copiii, fara griji si plin de energie. Jocuri cu mingea, cu creta, jocuri de copii. Sunt momente in viata care nu se mai intorc. Fiecare generatie are clipele ei de glorie. Amintirile sunt altele  pentru fiecare din noi. Voi ce jocuri va mai amintiti? Neavand pretentia azi sa stam sa mai desenam cu creta  pe asfalt, va provoc pe fiecare sa sarim un sotron de Ziua Internationala a Copilului. 
Fotografia mea

Un om obisnuit, calator prin lume si prin viata, in cautarea locului pierdut. 

Cu totii avem un loc pierdut pe care speram sa il descoperim macar odata in viata. In cautarea mea de sine, am calatorit in ultimii cinci ani in peste treizeci de tari, am fost voluntar in proiecte umanitare si am ajuns pedagog la o scoala pentru copii speciali in Danemarca.

Am scris doua carti, prima fiind o colectie de proza scurta adunate intr-un volum cu talc intitulat Raze de senin. A doua carte, un roman al descoperii omului intr-o altfel de viata, intr-o normalitate aproape ireala, o cautare a fericirii si a implinirii sufletesti. O carte traita inainte de a fi scrisa, intr-o viata de om imbulzita in sase luni de zile, atat cat a durat proiectul umanitar din care faceam parte - "Iubesc. India mea". Un pasaj din carte precum si formularul de comanda le gasiti  aici.