luni, 10 mai 2010

Copii pe carari de viata

Eram nou in scoala si toti colegii mei pareau sa ma ignore. Au trecut zile pana cand sa reusesc sa intru in vorba cu cineva.  Stiam ca sunt timid, insa nu puteam accepta sa raman un anonim. Aveam motive sa ma afirm si sa castig atentia celor din jur. In momentul acela  insa clipele imi pareau ore si orele de la scoala  se transformau in ani intregi de tacere. Nu reuseam sa socializez, nu stiam cum sa ma fac remarcat. Eram un pusti nou, izolat de restul colegilor mei printr-o bariera invizibila si extrem de silentioasa.
In linistea ce mi-o creasem neintentionat in jurul meu, am reusit sa observ  gesturi si sa invat caractere. Colegii mei erau copii obisnuiti, baieti si fete  din diverse straturi sociale, insa nu se ridicau cu nimic mai presus fata de mine. Unii erau saraci, dar foarte bine crescuti, cu bun simt si responsabilitati. Altii, mai ales cei din clasa de mijloc se imparteau in ambele categorii: cu si fara bun simt, iar  cei  mai bogati aveau o lipsa totala de respect.
Pe vremea aceea incepusera ochii sa se deschida brusc si sa se uite lung dupa fiecare domnisoara care avea fusta mai scurta decat prevedea regulamentul, dupa zambetul sfidator si privirea vesela a fetelor din scoala noastra si mai ales dupa anumite codite satene, frumos impletite, ochi  verzi care imi faceau inima sa tresara de fiecare data cand ma priveau. Ajungeam cu nerabdare la scoala - din banca mea ii putem zari chipul pierdut in carti in orice ora de curs, o sorbeam din ochi si invatasem constiincios fiecare gest pe care il facea. Ea devenise motivul pentru care veneam  zi de zi la cursuri fara sa mai fiu deranjat de ignoranta colegilor mei. Seara, acasa, zburdam prin stele si vise construindu-mi scenarii puerile cu noi impreuna, alergand de mana pe coridoarele scolii, asezati in aceeasi banca la orele de curs si apoi pierduti intr-un sarut pe banca de sub castani, langa terenul de sport.
Aproape zilnic scriam cate o poezie, pe coli imaculate, scriam  caligrafic si semnam "un admirator". Apoi in fata ei, ezitam suficient de mult incat sa ratez momentul, spunandu-mi mereu ca poezia nu e buna, ca are versurile banale, ca e prea indrazneata sau am scris prea urat. 
Si ea, in timpul scolii, la ore plictisitoare, se uita spre mine, pierduta in visele ei. Privirea i se rasfrangea dincolo de ochii mei, dincolo de fereastra cu cerul senin si se intorcea suspinand inapoi la colegul din fata mea. Un baiat frumusel, care era singurul pe vremea aceea cu bratara de aur la mana, care era luat si adus cu masina la scoala, care isi permitea sa fumeze   dupa sala de sport si care nici nu se uita la fetele din clasa noastra. Era sfidator, increzut si fara bun simt, dar avea o situatie materiala mai mult decat buna si in plus un zambet cuceritor. 
Domnisoara mea draga era atat de fascinata de el, precum eram eu fascinata de ea. Sfidarea  lui pentru ea era ignoranta ei pentru mine. Durerea inimii ei imi lasa mie un gust amar si imi doream sa fiu el. Sa o aduc si pe ea cu masina la scoala, sa o pot scoate la plimbare, sa stam impreuna pe banca si sa ii pot oferi zambetul pe care  si-l doreste. Nu trebuie sa iti doresti sa fii altcineva. Cu siguranta persoana in locul careia vrei sa fii nu este  mereu asa cum iti doresti tu sa devii. Tu ca si om ai destule argumente pentru a reusi in viata.  
Colegul bogat  si-a incheiat socotelile cu viata intr-un accident de masina. Conducea printre primele masini sport pe care le-am vazut vreodata in oras. Ea s-a maritat imediat dupa scoala, fugind cu  cineva care a stiut sa ii ofere exact ce ii lipsea.
M-am intalnit cu fosta colega  dupa ani de zile si am  reusit sa depanam ceva amintiri. Ne-am impartasit fiecare sentimentele pe care le aveam atunci, eu pentru ea, ea pentru celalalt. Am trecut apoi la regrete si pareri de rau: eu ca nu am stiut sa o fac atenta la mine, ea pentru ca  a refuzat sa ma vada si sa se simta iubita.
Ne-am despartit  linistiti, fara resentimente, dar impacati sufleteste pentru ca am vorbit. Nu  puteam fi doi oameni care sa continuam o viata impreuna. 
Viata  fiecaruia din noi  urmeaza o cale care nu e mereu dreapta. Te poti intersecta oricand cu diverse carari ale altor semeni. Doar trairile de moment si faptele facute la timpul lor pot face doua carari de viata diferite sa se uneasca intr-una singura. Oricum ai alege, esential este sa nu regreti mai tarziu. Atunci cand privesti in jurul tau pe cararea pe care esti sa vezi doar lucruri bune si cat mai putine regrete. 

15 comentarii:

DoarEu spunea...

Frumos si atat de adevarat.
Am iubit persoane ce nu dadeau doi bani pe mine, am fost iubita de oameni minunati, dar pentru care nu puteam simti decat prietenie. Am spus adesea: "Ce viata nedreapta!" Da, este bine sa intelegi ca fiecare din noi are drumul sau. Uneori, viata te duce si te aduce la aceeasi persoana, mult mai evoluat... sau iti scoate in cale omul potrivit, la momentul oportun.
Sa ai o zi senina si o viata plina de iubire si apreciere si zambet!

tu26dor spunea...

Momentul ala"oportun" apare cand ne asteptam mai putin, dar e atat de placut. mMltumec mult, Claudia.

Maya spunea...

Hmmmm...uite ca nu am sa comentez nimic! Poate doar faptul ca nu mi-a placut ideea aceea cu...partea strict materiala ( vezi bani, masina, etc.).Oamenii care se ghideaza in viata dupa asta nu imi plac.

tu26dor spunea...

pai asta era si ideea... oamenii se ghideaza in viata dupa anumite principii, fie ele si materiale. tocmai asta ne face diferiti unul de celalat. Tocmai de aceea nu toti oamenii se potrivesc. cum spunea Claudia mai sus "Uneori, viata te duce si te aduce la aceeasi persoana, mult mai evoluat", poti intelege astfel cat de apropiate sunt drumurile fiecaruia in viata in diferite momente de timp.

elena marin-alexe spunea...

Viata decurge diferit la fiecare...Important este sa ai principii sanatoase si sa nu ti le incalci...niciodata!

NeamtVirtual.ro spunea...

Salut Tudor, cum pot sa te contactez?
ID mess: neamtvirtual

maria spunea...

esti un romantic incurabil...ai descris cu atata maiestrie clipele alea unice din sufletul indragostitului incat....:)sunt sigura ca acum i-ai dat un motiv de meditatie.....dar..viatza merge mai departe..tu trebuie sa inveti din greseli:)....fii acelasi romantic...dar gata...nu mai esti copilul de atunci am pretentii la tine si....chiar mi-ar placea sa joc putin la nunta ta:)toate cele bune!!!

tu26dor spunea...

Doamna Elena, foarte corect ceea ce spuneti. multumesc.

Doamna Maria sunt un romantic cu siguranta si nu am de gand sa ma schimb...iar la nunta... cu siguranta vom dansa cu totii, atunci cand va fi. multumesc mult de tot.

Monica Olteanu spunea...

f frumossssssssssssss:x scrii asa fain si tranmitit multeeeeee:)

tu26dor spunea...

multumesc mult Monica:)

Nunu spunea...

E nevoie de foarte mult curaj ca sa spui ce vrei chiar atunci cand vrei. Teama de a fi respins de o persoana, situatie, viata in general, dispare foarte greu. E frumos sa inchei pe un ton optimist, dar de cele mai multe ori nu primesti ce vrei si ramai doar cu dezamagirea.

Au-delà des nuages se trouve mon monde! spunea...

Mon premier commentaire dans le mois "mai"..
Je n'ai pas réussi de lire tout ce que tu as écrit..quand je n'ai pas été présente..ici..Cependant..ton blogue reste le plus superbe ...:x

tu26dor spunea...

Multumesc Nunu pentru concluzie. e exact ceea ce rezulta din articolul meu.

Merci beaucoup,G. J'ai commencé à ressentir ton absence.

RPL spunea...

Nu există nici un punct regretând trecut. Dar este trecut pe care inspiră poetul şi este evident pentru a vă citi.

tu26dor spunea...

Corect RPL. Multumesc mult.

Fotografia mea

Un om obisnuit, calator prin lume si prin viata, in cautarea locului pierdut. 

Cu totii avem un loc pierdut pe care speram sa il descoperim macar odata in viata. In cautarea mea de sine, am calatorit in ultimii cinci ani in peste treizeci de tari, am fost voluntar in proiecte umanitare si am ajuns pedagog la o scoala pentru copii speciali in Danemarca.

Am scris doua carti, prima fiind o colectie de proza scurta adunate intr-un volum cu talc intitulat Raze de senin. A doua carte, un roman al descoperii omului intr-o altfel de viata, intr-o normalitate aproape ireala, o cautare a fericirii si a implinirii sufletesti. O carte traita inainte de a fi scrisa, intr-o viata de om imbulzita in sase luni de zile, atat cat a durat proiectul umanitar din care faceam parte - "Iubesc. India mea". Un pasaj din carte precum si formularul de comanda le gasiti  aici.