duminică, 18 aprilie 2010

Zambete in efemeritate

E duminica si ziua e placuta. Ma gandeam la vechii scriitori care isi cautau inspiratia intr-o gradina cu flori, sub un copac inverzit sau pe un munte sub cerul senin. Cu un creion de carbune, asterneau pe o simpla foaie de hartie metafore si epitete, inspirati de simplitatea naturii si a lucrurilor. Stramosii lor sculptau in piatra, exprimandu-si inspiratiile prin semne.  Ma amuz oarecum stand sub malinul din curtea casei mele, asezat comod pe bancuta si cu laptopul in fata mea. Apas tastele fara sa le privesc si cuvintele  se  aseaza singure pe pagina de pe ecran, asa cum le gandesc. Lumea de azi  geme de complexitatea care ar trebui sa ne simplifice viata. Copacii au ramas aceeasi, florile sunt la fel, pasarile canta triluri cunoscute si totusi de mii de ani oamenii gasesc felurite metafore pentru a  le descrie.
 Eu ca si om sunt sunt agatat intr-o continua miscare, aleargand dupa glorie si faima, cautand mereu o metoda de a ma remarca, de  a iesi in evidenta. Inventez  lucruri, imi ofer benevol dependenta fata de inventiile create plangand apoi de durere in lipsa lor. Imi fac cafeaua la expresor, privesc la televizor la  emisiuni ce ar trebui sa ma amuze.  Muncesc la un birou si am banii pe card, ascult muzica in casti cand merg pe strada si comunic fara fir cu prieteni indepartati. Acestea sunt lucruri care  teroretic imi simplifica viata. Sofisticat si grabit, risc sa devin urat si fragil. Soarta ma poarta pe cai diferite, timpul se scurge fara  sa imi pese. Socializez, traiesc, ma zbat sa ma ridic peste oamenii care ma inconjoara. Ma amestec in lucruri inutile, antrenandu-mi simplitatea spre  complexitate. Fiecare episod din viata imi da impresia de maturitate, ascunzandu-mi de fapt ideea ca ma indrept spre cu pasi  repezi spre inconstienta. Alternez intre iubire si  singuratate, jubilez intre  fericire si nepasare.  Cred ca viata mea este  frumoasa ignorand adevaratele frumuseti ce ma inconjoara. Ma sting apoi cand timpul meu se  termina si nu mai ramane din mine decat o amintire in mintea celor ramasi in viata.
Bancuta din fata casei e tot sub malin. Malinul isi continua ciclul inflorind, infrunzind si hibernand in functie de anotimpul care trece peste el. Pasarile canta si se bucura de cerul albastru si razele de soare. Iar noi trecem si ne pierdem mereu printre inventiile ce par sa ne faca viata mai simpla.
 Aceasta este o poveste pentru fiecare din noi. Oricare are la baza  vietii sale aceeasi temelie. Suntem fericiti sa traim printre semenii nostri, suntem incantati de tehnologia ce ne usureaza viata. Pe unii ne afecteaza mai mult, pe altii nu ne misca de loc, insa cu siguranta uitam mereu, poate chiar atunci cand conteaza mai mult, ca suntem efemeri. De aceea, bucurati-va de viata asa cum e ea, traiti fiecare moment care va poate garanta un plus de fericire si nu va feriti sa zambiti!

8 comentarii:

Maya spunea...

"Alternez intre iubire si singuratate, jubilez intre fericire si nepasare."
Atat! Fara alte comentarii...ai spus tu tot!

tu26dor spunea...

Multumesc din nou Maya.

enjoyandrei spunea...

am impresia ca malinul te inspira:) sa pui niste poze pe blog cand infloreste :D

tu26dor spunea...

asa am sa fac. mai ales ca infloreste intr-o zi speciala. :) multumesc mult fratello.

Au-delà des nuages se trouve mon monde! spunea...

Tuuuuudor..
Je n'ai pas de temps...de lire ton blogue..8 cours à l'école..
Cependant..il reste parmi mes blogues favoris
>:D<>:D<

Merci pour ton conseil.."Je souris!"..

tu26dor spunea...

Merci beaucoup
réussite à l'école. d'être négligents. Je sais que tu es près de moi

Ina spunea...

iti multumesc de comentariu si de vizita... postarea cu copilul este dedicata lui lilu pentru ca el nu mai are o muza, defapt nu are o muza si ca drept exemplu i-am dat postarea mea care este cu dedicatie. legat de ce ai scris tu imi place foarte mult:X ca de obicei:)

tu26dor spunea...

multumesc mult, Ina.

Fotografia mea

Un om obisnuit, calator prin lume si prin viata, in cautarea locului pierdut. 

Cu totii avem un loc pierdut pe care speram sa il descoperim macar odata in viata. In cautarea mea de sine, am calatorit in ultimii cinci ani in peste treizeci de tari, am fost voluntar in proiecte umanitare si am ajuns pedagog la o scoala pentru copii speciali in Danemarca.

Am scris doua carti, prima fiind o colectie de proza scurta adunate intr-un volum cu talc intitulat Raze de senin. A doua carte, un roman al descoperii omului intr-o altfel de viata, intr-o normalitate aproape ireala, o cautare a fericirii si a implinirii sufletesti. O carte traita inainte de a fi scrisa, intr-o viata de om imbulzita in sase luni de zile, atat cat a durat proiectul umanitar din care faceam parte - "Iubesc. India mea". Un pasaj din carte precum si formularul de comanda le gasiti  aici.