joi, 15 aprilie 2010

Pierdut talent... de buna voie

La 13 ani m-am mutat cu parintii mei intr-un oras nou, lasandu-mi in urma prietenii si colegii de atunci. Am schimbat casa, orasul, scoala, oamenii pe care ii vedeam zi de zi. Ploua torential si lumea ne spunea ca ploaia inseamna belsug. In noua scoala am intrat timid si am iesit la fel de speriat, pasind apoi spre o alta etapa a vietii mele.Era atunci un coleg in clasa noastra care m-a marcat si impresionat din primele zile in care l-am cunoscut. Cu doi ani mai mare ca mine, era un copil simplu, care nu excela la  nici un obiect, dar avea o doza in plus de inteligenta fata de ceilalti colegi ai mei. Parul  lung si barba prematur crescuta il facea sa semene cu un artist. Asa l-am considerat din prima clipa in care l-am intalnit - un artist. Si nu m-am inselat nici o secunda.  Pe vreme aceea, imediat dupa revolutie,  mintea noastra era inca la jucarii, la fotbalul din curtea scolii sau la v-ati ascunselea pe inserat cand ne confundam reciproc dupa raze de luna. Jucariile lui insa, erau hartia si creionul, luminile si umbrele, culoarea si misterul. La ora de istorie el desena cai si regi si batalii, la geografie desena  copacii infloriti si munti si marea, la religie aspecte din Biblie.  Eram copil si m-au marcat profund  mainile lui  magice.
Au trecut 17 ani de atunci. Astazi nu a plouat, dar soarele a refuzat sa iasa si primavara s-a  multumit sa se ascunda din nou dupa norii neseriosi de negri si plini de ganduri reci  de iarna.
M-am gandit fara sa vreau la baiatul cu pletele pe umeri si creionul dupa ureche. Acel baiat care stia sa iti transforme ziua rea intr-un suras doar  printr-o simpla miscare din carbunele sau fermecat.
Si cum la mine gandurile mi se implinesc ca intr-o minune, am reusit fara sa vreau sa ma intalnesc, printr-un prieten comun, cu acel om care mi-a marcat copilaria conturandu-mi zambetele pe o foaie de hartie.
Am avut ceva emotii... poate ma asteptam sa ii gasesc casa plina de icoane, picturi,  schite complexe... 
Surpriza m-a lovit odata cu nostalgia, aruncandu-ma tacut in copilaria  de mult trecuta. 
Acel om nu mai stia sa deseneze. Acel om uitase sa isi poarte creionul pe hartie. Acel om isi aruncase indemanare renuntand de buna voie sa  se mai joace cu lumini si umbre si zambete pe o simpla foaie de hartie. 
Am discutat linistiti, fara prea multe referiri la trecut,  punctand pe alocuri  prezentul si atingand din cand in cand viitorul. Pe masura ce timpul trecea incepea sa ma macine intrebarea aceea sinistra, o intrebare pe care ezitam sa o arunc in jocul  discutiilor far sens. Privindu-l am incercat doar sa inteleg de ce a renuntat sa mai deseneze. Talentul si pasiunea erau de partea lui, schitele sale puteau deveni celebre.
In finalul discutiei mi-a spus asa, ca pentru sine, sa nu imi para rau - "in tara asta mori cu dreptatea in mana si cu talentul in buzunar!"
Am inteles ca viata iti poate juca feste. Am inteles ca lumea te poate da la o parte daca nu stii sa te impui, am inteles si ca nu poti fi celebru chiar daca ai talent. Dar nu am sa inteleg niciodata cum te poti opri dintr-o pasiune, cum  poti renunta la ceva ce iti place si iubesti doar pentru faptul ca acel ceva nu te poate face cunoscut.
Sa nu renuntati niciodata la visele voastre. Sa nu uitati ca  ceea ce faceti cu pasiune faceti  pentru voi. Poti sa scrii si sa te bucuri de cuvinte,  poti sa pictezi adorandu-ti peisajele, poti sa iubesti idolatrizandu-ti persoana de langa tine, insa toate astea le faci in primul rand pentru bunastarea sufletului tau. 
Talentul de a face ceva bun si frumos vine din inima si e medicamentul tau propriu pentru ceea ce  reprezinti in viata asta!
Nu renunta la pasiuni chiar daca multi vor arunca cu pietre incercand sa ingroape ceea ce tu muncesti sa scoti la suprafata. 
Colegul meu si-a pierdut cararea in viata... oare cate talente  se risipesc zilnic fara ca unuia dintre noi sa ii pese macar?

16 comentarii:

Maya spunea...

...Mda..Ca de fiecare data atingi exact punctul sensibil. Nu pot spune insa ca nu ai dreptate.

tu26dor spunea...

multumesc, Maya.

codruta bocse spunea...

...vladut...e surprinzator cat de frumos scrii...te astept cu mare drag la ramnicu valcea

Au-delà des nuages se trouve mon monde! spunea...

Malheureusemnet une histoire triste..
Oui..les gens perdent leur talent..leurs rêves..leurs espoirs..


Beaucoup de gens m'ont dit..que je devais cesser avec le "sujet=français"..
Ils m'ont dit que je "passais" beaucoup de temps avec le français..Et ils m'ont dit que je devais choisir..entre eux et le français..J'ai choisi le français..et maintenant je suis heureuse..VRAIMENT heureuse..
:)

DoarEu spunea...

da.. minunat si extrem de adevarat!adesea, toti tindem sa renuntam la ceea ce facem frumos cand vezi ca esti luat in ras...
insa, trebuie sa iti folosesti talentul ca pe un panaceu... in doze mici si sigur, cu efect intarziat. sa nu iti pierzi speranta, ca, intr-o zi, soarele iti va scoate la iveala comoara acumulata in ani de munca....
superb! multumesc pentru o lectie de viata - putin cam prafuita in mintea mea.
ganduri senine si voie buna! si... pune mana si scrie, da?
zambete la fiecare pas, bucurie la fiecare colt...

tu26dor spunea...

multumesc nana, voi ajunge intr-o zi si la Valcea.

G- ne pas quitter! jamais! Le français est une passion pour tois comme il est écrit pour moi ! est pour notre âme! Merci beaucoup!

DoarEu - te rog sa te ridici, sa te scuturi de praf si sa mergi mai departe. eu voi scrie, dar tu trebuie sa zambesti cu toata fiinta, de acord?

multumesc mult pentru comentarii tuturor.

rodica spunea...

cu tot dragul "te citesc" de cate ori am ocazia!
sunt mandra de tine,desi nu am nici un merit
-oatea-

miki spunea...

Renuntam prea usor la ceea ce ne-ar putea face fericiti, caci fericirea nu vine din lucruri mari, ci din lucrurile marunte.

tu26dor spunea...

Oatea multumesc din suflet. Ma bucur sa te stiu aici.

miki - fericirea vine intr-adevar din lucruri marunte, din nefericire multi dintre noi nu constientizeaza asta. multumesc mult.

RPL spunea...

J'arrive à comprendre ce que tu écris; j'arrive même à comprendre la beauté, et la sonorité de tes mots, de tes phrases. « N'arrêtez jamais de rêver. N'oubliez pas que ce que vous faites avec passion, vous les faites pour vous. Vous pouvez écrire et jouir de mots, vous pouvez peindre votre paysage préféré, vous pouvez aimer la personne privilégiée qui se trouve à côté de vous, mais vous faites tout cela principalement pour le bien-être de votre âme. » C'est très beau, c'est très vrai.

tu26dor spunea...

Merci beaucoup, RPL!
Salue avec respect!

Au-delà des nuages se trouve mon monde! spunea...

Hehehe..
Richard par ici..
Quelle surprise..!!!!
Bienvenue sur le blogue de Tudor,Richard!

Ctalin spunea...

Ai mare dreptate in ceea ce spui, si mie imi place sa desenez, sa compun poezii, compuneri insa colegii se rad si spun ca sunt '"fetita" deoarece sunt diferit de ei nu imi place sportul si alte activitalti care lor la sunt importante.Parintii mei sau despartit cand eram in clasa a patra si a cincea am facut-o la matusa mea la Medgidia,iar mama a plecat in Italia.Cand am intrat in clasa eram speriat nu am scos o vorba toata ziua nimeni nu ma bagat in seama.In timpul anului scolar mam certat cu matusa mea asa ca m-am mutat la bunicul meu in Moldova ,iar mama tot in italia a ramas.La scoala in Moldova era mai bine mi-am facut prieteni si eram apreciat pentru ce faceam, insa a trebuita sa ma mut iar deoarece mama a venit in tara si sa casatorit.In clasa a saptea mama iar a plecat iar eu mam intors la matusa mea unde stau si acum in aceeasi clasa ca si in a cincea.Acum sunt timid,inchis si nu am prieteni am stat departe de mama in tot acest timp si nu sa rezolvat nimik insa eu am avut de suferit " copilul hazliu si amuzant a murit odata cu plecarea mamei.Apreciez mult cuvintele scrise de tine si cred ca multe persoane iti dau dreptate, acum astept sa fac liceul si facultatea apoi voi pleca in strainatate deoarece stiu ca aici nu am nici o sansa nici macar cu stdii dapai cu talentul asa ca multumesc pentru cuvintele scrise ele imprastie sperante si aduc la viata visele oamenilor.

tu26dor spunea...

Catalin - povestea ta este a multora in tara asta. Sunt multi oameni care au potential insa viata ii duce pe alte cai decat cele normale. Ma bucur ca ai incredere in tine. Sa nu renunti niciodata la speranta. POti sa reusesti atata timp cat ai incredere in tine. Mult succes si te asptept oricand simti nevoia sa spui cuiva cum iti mai merge. Sa auzim numai de bine!

Alida spunea...

Asa e Tudor, ai mare dreptate! Talentul este intradevar.... ca un medicament al sufletului nostru, al artistilor... Daca il abandonezi...nu te mai poti bucura de acel placut sentiment, cand privesti ce desen minunat (sau altceva...) ai reusit sa scoti cu propriile maini...:)

Tudor Enea spunea...

Alida - mii de multumiri. Medicamentul sufletului, ca orice medicament, da dependenta doar daca vrei sa il folosesti. Daca uiti sa il mai iei devine o pastila obisnuita, iar artistul un om obisnuit. Si e tare pacat!
Zi senina in fiecare zi!