vineri, 30 aprilie 2010

E dreptul tau la fericire!

Ma uit uneori in jurul meu si studiez fetele oamenilor. Privesc deseori oameni grabiti, care isi vad de rostul destinatiei lor, oameni  simpli care uita sa se gandeasca la viata asta ca fiind un lucru  bun. Multa lume se lasa prada greutatilor din viata de zi cu zi, uitand mereu sa zambeasca si sa ma creada in vise. Isi amintesc adesea la sarbatori sau aniversari importante ca scopul  lor ar putea fi altul, insa zilele festive trec prea repede pentru ca oamenii sa constientizeze ca si viata zboara intr-un ritm la fel de alert. Se sting apoi   realizand ca au trecut prin viata fara sa isi atinga obiectivele si au ajuns la capatul ei  tristi, obositi, suparati.
Am facut fara sa vreau un experiment. Stateam intr-o statie de troleu si asteptam pe cineva. Era o ora cand se schimbau turele la combinat. In anii trecuti troleele si autobuzele care veneau de acolo erau pline de oameni. Oameni galagiosi, veseli, pusi intotdeauna pe  glume . Oameni care ieseau de la servici si mergeau acasa la familie cu zambetul pe buze. 
Astazi nici nu mai circula asa multe trolee. Si alea se intorc de la combinat aproape goale. Putinii oameni care mai lucreaza acolo sunt tristi. Coboara din troleu obositi dupa o zi de munca si se duc spre familiile lor la fel de suparati  precum erau cand au plecat la munca. Viata pentru ei e un  ciclu neintrerupt care ruleaza pe traseul servici - casa - servici. Acei oameni au uitat sa zambeasca.
E drept ca viata e grea. E la fel de  corect ca vremurile se schimba si nu mai sunt ce au fost odata. Insa viata trece. Tu ca si om esti condamnat de destin sa traversezi toate aspectele vietii. In calea ta spre finalul inevitabil trebuie sa te impiedici, sa te ridici, sa mergi mai departe si cand toate iti merg bine sa te impiedici din nou. E tot un fel de ciclu care se intampla  tuturor cu viteze inegale si imposibil de masurat si apreciat. 
Ce ne ramane de facut cand stim ca destinul ne poate juca feste?  Fie ca va incredeti in destin, fie ca nu, timpul nostru trece. Si sunt convins ca e pacat sa  ajungi intr-un punct de final si sa iti dai seama ca ai uitat sa  iti permiti sa fii fericit!
Nu trebuie sa iti doresti sa traiesti in lux. Nu e necesar sa ai foarte mult timp liber. Un zambet nu implica nimic din toate astea. 
Poti sa te opresti intr-o zi sa admiri un copac inflorit din fata blocului si sa zambesti. 
Poti fi in fata sefului care tipa si sa zambesti
Poti sa privesti cerul si sa vrei sa crezi ca poti zbura. 
Poti sa inalti un zmeu catre cer punand in el  dorul si speranta.
Poti sa ii oferi o floare iubitului/iubitei chiar daca va certati in fiecare zi din diverse motive.
Poti fi la malul marii si sa iti pierzi gandurile rele in nemarginirea albastra.
Poti sa urci pe varful unei coline si sa iti imaginezi ca ai lumea la picioare.
Pentru ca nimeni nu poate sa ne ia visele. Pentru ca macar o clipa in viata putem avea tot ce ne dorim. Si pentru clipa aia meritam sa zambim in fiecare zi!
Pentru ca viata e prea scurta ca sa ne permitem sa uitam ca poate fi si frumoasa!

marți, 27 aprilie 2010

Fotograf de ocazie


Rugat insistent de mai multa lume, impins de la spate de rugamintile prietenilor mei, voi renunta astazi la cuvinte, exprimandu-mi zambetele in fotografii. Va prezint astfel coltul meu de rai, bancuta pe care imi pierd uneori timpul pentru a-mi gasi inspiratia, imbatat de parfumul florilor de malin, singurul regret fiind faptul ca nu pot capta in fotografii mireasma florilor si cantecul mierlei care isi are cuib in copac de ani si ani de zile.
(clik pe fiecare fotografie pentru zoom)







luni, 26 aprilie 2010

"Cine-i nascut in aprilie..."

Florile de malin au dansat vesele prin vazduh, purtate pe aripi de vantul ca boare, patrunzand dupa perdea prin fereastra deschisa. Mireasma ma trezeste imbatator si ma face sa tremur de emotie si incantare. Imi deschid ochii si sufletul catre cerul senin si rad in hohote. Malinul a inflorit astazi a 30 a oara pentru mine. Pasari  imi canta la fereastra si o noua primavara a mai trecut prin inima mea.
In ziua de astazi, dimineata imi doresc inocenta. Vreau sa fiu iar copil si sa dansez descult  in roua inceputului de zi. Spre amiaza am sa fiu adolescent iubind tot ceea ce ma inconjoara, iar seara  voi adauga o  noua doza de maturitate in sufletul meu si voi trai zambind mereu alaturi de lumea care ma accepta asa cum sunt.
Iar voi, sa fiti si azi si intotdeauna la fel de fericiti cum  sunt eu!


Melodia de mai jos am ales-o reprezentativa pentru ceea ce inseamna viata mea in momentul actual.



Anii '80 cu tabuuri si'ncercari
'90 cu succese si ratari
2000 cu sperante si blazari
Cum vor fi anii nostri viitori?


Anii care trec nu mai pot sa revina
Anii petrecuti cu rau si cu bine
Anii cei mai buni sunt cei care'o sa vina
Anii

Anii '80 au fost grei s'au dus usor
'90 cu naivitatea lor
2000 intr'un ritm ametitor
Cum vor fi anii nostri viitori?


Anii care trec nu mai pot sa revina
Anii petrecuti cu rau si cu bine
Anii cei mai buni sunt cei care'o sa vina
Aniï

miercuri, 21 aprilie 2010

Flori in dar

Ieseam linistit de la servici, mangaiat de ultimele raze  de soare ale zilei. Cerul incepea sa paleasca  in orizont dupa muntii inverziti. Vremea parea ideala pentru plimbare si pasii ma purtau spre alte drumuri indepartandu-ma de casa. Mergeam cu pasii vioi prin visele mele, amestecandu-mi gandurile printre norii pufosi. La un colt de drum, o femeie ma opreste din visare.
“Hai maica, sa-ti dau lalele!”
Trezit parca din vis, deschid ochii in fata unui buchet imens de lalele multicolore.
“Ia un buchet sa il duci la  cine ti-e drag!”
Intotdeauna m-au atras lalelele. Imi plac toate florile din lumea asta, insa lalelele ma atrag cel mai tare.  Am citit cand eram copil o poveste care mi-a ramas intiparita in minte. O poveste despre un copil care cumpara intotdeauna lalele galbene cu pete rosii si le ducea la mormantul mamei sale. Povestea spunea ca lalelele erau nascute in chinuri, petele rosii  simbolizand  suferinta. Mama copilului murise la nastere.
Iar daca din suferinta s-a nascut o floare atat de frumoasa, nu ai cum sa nu o adori.
Am cumparat lalele.   In primul rand pentru bunastarea sufletului meu. Oferind o floare cuiva drag  iti oferi tie  un sentiment de impacare si castigi apoi zambetul si fericirea persoanei dragi careia i-ai dat o floare in dar, fara sa ai un motiv anume.
Sa nu uitati sa oferiti o floare unei persoane, fie ea  prieten, prietena, iubit, iubita, mama sau tata. O floare este intotdeauna o cale deschisa spre fericirea sufleteasca.

duminică, 18 aprilie 2010

Zambete in efemeritate

E duminica si ziua e placuta. Ma gandeam la vechii scriitori care isi cautau inspiratia intr-o gradina cu flori, sub un copac inverzit sau pe un munte sub cerul senin. Cu un creion de carbune, asterneau pe o simpla foaie de hartie metafore si epitete, inspirati de simplitatea naturii si a lucrurilor. Stramosii lor sculptau in piatra, exprimandu-si inspiratiile prin semne.  Ma amuz oarecum stand sub malinul din curtea casei mele, asezat comod pe bancuta si cu laptopul in fata mea. Apas tastele fara sa le privesc si cuvintele  se  aseaza singure pe pagina de pe ecran, asa cum le gandesc. Lumea de azi  geme de complexitatea care ar trebui sa ne simplifice viata. Copacii au ramas aceeasi, florile sunt la fel, pasarile canta triluri cunoscute si totusi de mii de ani oamenii gasesc felurite metafore pentru a  le descrie.
 Eu ca si om sunt sunt agatat intr-o continua miscare, aleargand dupa glorie si faima, cautand mereu o metoda de a ma remarca, de  a iesi in evidenta. Inventez  lucruri, imi ofer benevol dependenta fata de inventiile create plangand apoi de durere in lipsa lor. Imi fac cafeaua la expresor, privesc la televizor la  emisiuni ce ar trebui sa ma amuze.  Muncesc la un birou si am banii pe card, ascult muzica in casti cand merg pe strada si comunic fara fir cu prieteni indepartati. Acestea sunt lucruri care  teroretic imi simplifica viata. Sofisticat si grabit, risc sa devin urat si fragil. Soarta ma poarta pe cai diferite, timpul se scurge fara  sa imi pese. Socializez, traiesc, ma zbat sa ma ridic peste oamenii care ma inconjoara. Ma amestec in lucruri inutile, antrenandu-mi simplitatea spre  complexitate. Fiecare episod din viata imi da impresia de maturitate, ascunzandu-mi de fapt ideea ca ma indrept spre cu pasi  repezi spre inconstienta. Alternez intre iubire si  singuratate, jubilez intre  fericire si nepasare.  Cred ca viata mea este  frumoasa ignorand adevaratele frumuseti ce ma inconjoara. Ma sting apoi cand timpul meu se  termina si nu mai ramane din mine decat o amintire in mintea celor ramasi in viata.
Bancuta din fata casei e tot sub malin. Malinul isi continua ciclul inflorind, infrunzind si hibernand in functie de anotimpul care trece peste el. Pasarile canta si se bucura de cerul albastru si razele de soare. Iar noi trecem si ne pierdem mereu printre inventiile ce par sa ne faca viata mai simpla.
 Aceasta este o poveste pentru fiecare din noi. Oricare are la baza  vietii sale aceeasi temelie. Suntem fericiti sa traim printre semenii nostri, suntem incantati de tehnologia ce ne usureaza viata. Pe unii ne afecteaza mai mult, pe altii nu ne misca de loc, insa cu siguranta uitam mereu, poate chiar atunci cand conteaza mai mult, ca suntem efemeri. De aceea, bucurati-va de viata asa cum e ea, traiti fiecare moment care va poate garanta un plus de fericire si nu va feriti sa zambiti!

joi, 15 aprilie 2010

Pierdut talent... de buna voie

La 13 ani m-am mutat cu parintii mei intr-un oras nou, lasandu-mi in urma prietenii si colegii de atunci. Am schimbat casa, orasul, scoala, oamenii pe care ii vedeam zi de zi. Ploua torential si lumea ne spunea ca ploaia inseamna belsug. In noua scoala am intrat timid si am iesit la fel de speriat, pasind apoi spre o alta etapa a vietii mele.Era atunci un coleg in clasa noastra care m-a marcat si impresionat din primele zile in care l-am cunoscut. Cu doi ani mai mare ca mine, era un copil simplu, care nu excela la  nici un obiect, dar avea o doza in plus de inteligenta fata de ceilalti colegi ai mei. Parul  lung si barba prematur crescuta il facea sa semene cu un artist. Asa l-am considerat din prima clipa in care l-am intalnit - un artist. Si nu m-am inselat nici o secunda.  Pe vreme aceea, imediat dupa revolutie,  mintea noastra era inca la jucarii, la fotbalul din curtea scolii sau la v-ati ascunselea pe inserat cand ne confundam reciproc dupa raze de luna. Jucariile lui insa, erau hartia si creionul, luminile si umbrele, culoarea si misterul. La ora de istorie el desena cai si regi si batalii, la geografie desena  copacii infloriti si munti si marea, la religie aspecte din Biblie.  Eram copil si m-au marcat profund  mainile lui  magice.

luni, 12 aprilie 2010

Luni... Duminica... Luni...



Luni m-am trezit speriat ca dupa o noapte cu vise marete. Confuz si timid am crezut ca viata se joaca cu mine, iar eu o traiesc linistit.

Marti in  sufletul meu era zambet si speranta. Orice idee  buna pe care nu am aplicat-o la timpul ei ar putea sa renasca acum.
Miercuri am stiut ca in gandul meu esti doar tu si  fluturi de iubire s-au asezonat in stomac.
Joi mi-am promis sa te caut. Iubirea  poate sa infloreasca  atunci cand dorinta e puternica si in sufletele noastra este doar primavara.
Vineri mi-am impus sa te iubesc. Chiar daca am refuzat uneori, acum sunt hotarat sa implic sentimente.
Sambata m-am intrebat daca gresesc si ezitarea mi-a creat remuscari rascolindu-mi trecutul.
Duminica m-am ascuns de tine. Am fugit cautandu-mi  ocupatii pe care deobicei nu le fac.
Astazi e iarasi luni si visele imi sunt din nou marete. 

Viata e un ciclu infinit de fapte. Sa nu pasesti mereu pe urmele batatorite  de aceleasi greseli comise in viata. 
Nu astepta sa se intample ceva, lasand timpul sa  aleaga pentru tine atunci cand ai o decizie de luat. Soarta le rezolva pe toate, insa le rezolva asa cum vrea  ea.
Nu te refugia in zile care seamana intre ele. Timpul nu e ciclic. Doar greselile se repeta!

vineri, 9 aprilie 2010

Sa nu uit niciodata sa zambesc






A fost odata o zi de poveste primavaratica care mi-a nascut lacrimile in coltul ochilor si suspine in mijlocul inimii. A fost o zi care mi-a stins fortat  din suflet iubirea impingandu-ma spre singuratate. Mi-am jurat atunci, in anii ce au trecut, sa nu mai plang, sa nu mai oftez sa  nu mai sufar. Mi-am propus sa zambesc, mi-am impus sa  visez, mi-am dorit sa iubesc. Am creat astfel in tot ce inseamna eu, o dorinta de a iubi frumosul, o minune  de a   interactiona cu natura, o idee de a oferi peste tot si oricui are  nevoie, un zambet si un cuvant de voie buna. Am trait astfel fericit in fiecare zi, purtat de boarea multicolora si plina de miresme a primaverii. Am uitat ca in viata exista greutati si am lasat soarta sa decida in locul meu.

Pana zilele trecute totul a fost minunat. Pana acum cateva zile , soarele si soarta m-au iubit si prietenii mei au zambit alaturi de mine.
Ieri, m-am lasat prada amintirilor fara rost, inecandu-mi inima cu venin si sufletul cu negarea sortii.
Ieri am uitat ca traiesc si mi-am dorit sa fug de realitate.
Tot ieri am uitat ce inseamna frumosul.
Si ieri am crezut ca nu mai stiu sa visez.
Cu siguranta am gresit! Am fost fara sa vreau egoist! Viata e prea scurta ca sa stai sa plangi si sa te ascunzi, negandu-ti existenta!

Se  spune ca prietenul adevarat se cunoaste la nevoie. Mi-am amintit ca  am langa mine oameni care ma plac asa cum sunt - Oameni simpli si fara pretentii. Oameni care isi cauta si ei ca oricine rostul in viata. Oameni care au curaj sa viseze. Acesti oameni sunt prietenii mei! 
Sunt prieteni care m-au sunat, prieteni care mi-au scris si care m-au certat   pentru ca am uitat sa fiu vesel!
Va intrebam ieri daca am voie sa fiu trist. Daca am voie sa uit de toate si sa ma ascund in vitrina mea de gheata. 
Raspunsul a venit simplu, justificat si  unanim: NU! 
Nu am voie sa uit sa zambesc!
Nu am voie sa uit sa traiesc!
Nu am voie sa uit sa iubesc!
Sunt un om simplu care  inspira prin buna dispozitie  pe alti oameni simpli. Suntem cu totii intr-o legatura profunda agatati de un zambet  in schita sinistra pe care ne-o deseneaza soarta. 
Nu avem  voie, nici eu, nici voi sa uitam sa iubim/traim/zambim/si mai ales sa visam... 
Frumusetea vietii izvoraste din noi si  se scurge cu folos prin oamenii care ne sunt  alaturi. 
Frumusetea vietii mele vine de la oamenii care sunt fericiti alaturi de mine.
Voi zambi din nou, voi sfarma vitrina de gheata si voi continua sa visez la ceea ce imi rezerva soarta. Oricare din noi este un campion, oricare din noi are dreptul sa ridice un trofeu  deasupra capului si sa se simta invingator. 
Voi ridica intr-o buna zi  trofeul meu catre cer! Intr-o zi voi fi invingator.
Pana atunci traiesc, zambesc si iubesc! Fara pauza.
Cand traiesti cu adevarat nu ai nevoie de interferente, totul vine de la sine.
Daca ieri tineam in palme Timpul,   fara sa il las    sa treaca si fortandu-l sa se intoarca, astazi am doar un suras.
Fiti fericiti! Astazi tin in palme zambete... si le ofer pe toate catre voi!


joi, 8 aprilie 2010

Ascuns dupa mine...

In ultimele zile am fost foarte obosit. Am dat vina pe lipsa odihnei, pe nivelul prea mare de munca si pe  noptile pierdute din diverse motive. Pe masura ce a trecut timpul am invocat stresul. Nu  ma stresez de felul meu, nu imi fac griji pentru consecintele unei fapte care ar urma sa se intample altfel fata de cum as vrea eu. Apoi am invocat ca sunt  bolnav. Am inceput sa tusesc fortat,  la inceput sec si fara vlaga, apoi din ce in ce mai pronuntat si mai gros. Mi s-a parut ca imi curge nasul si chiar am reusit sa stranut de multe ori. Autosugestia mi-a provocat o mare durere de cap si o stare mai ciudata ca pana acum. Am dat vina apoi pe sarbatorile care se apropiau cu pasi repezi. Rude, prieteni, toti impreuna, au fost cateva zile in care  viata a mers dupa alt ritm fata de obicei. Si au trecut si sarbatorile. Nu sunt stresat, nu sunt bolnav si totusi nu ma simt bine.
 Astazi nu ma pot bucura de copacii care au inceput sa infloreasca, de pasarile care par sa imi cante dulce amarul pe crengile imbobocite, de adieri cu miresme care  mereu imi dezmierdau simturile. Pasarea pe ram suspina,  malinul nu vrea sa infloreasca, soarele se ascunde in norii mohorati pe care vantul i-a chemat sa-mi planga neputinta cu lacrimi reci de ploaie. Primavara stagneaza. 
Recunosc - sunt deprimat. Ma prefac ca nu imi pasa dar timpul trece sec pe langa mine si lasa urme adanci. Am refuzat iar sa iubesc, am incetat pentru o clipa sa  visez si m-am ascuns din nou in vitrina de gheata. Se apropie in viata mea o zi  pe care incep sa o dispretuiesc mai tare odata cu fiecare an ce trece. E ziua in care timpul mai marcheaza o primavara in calendarul vietii mele. Sunt trist si posac. Ma ascund de mine si tac. Timpul tace si el si trece mai departe. Ma feresc de lumina si fug ingropandu-mi sufletul in mister. Cobor catre abis si imi strig mut disperarea.  Nu vreau mila, nu cersesc indurare sau iubirea. Zilele astea nu vreau nimic... doar liniste si gandurile mele. 
Oare am dreptul sa tac? Am voie sa imi fac ordine in ganduri si sa ma trezesc intr-o oare care zi de  maine  precum mereu cu zambetul pe buze?

duminică, 4 aprilie 2010

Noapte de Lumina


Noaptea Invierii Domnului ramane cunocuta in istorie ca noaptea in care tot poporul, fie el credincios sau mai putin credincios se duce la biserica sa ia Lumina. Am observat anul acesta o infuzie masiva de tineret. Nu are rost sa te intrebi ce cautau de fapt. Probabil jumatate din ei habar nu aveau de ce se aflau acolo sau ce ar semnifica macar pe jumatate aceasta sarbatoare; insa daca toata lumea merge, de ce nu ar merge si ei. Ideea e simpla - vii cu grupul preferat de prieteni, aprinzi lumanarea de la preot sau de la cine poti, canti de cateva ori niste versuri simple si apoi pleci cu lumanarea aprinsa spre casa sau spre clubul in care vei petrece.  Slujba de dupa nu e decat pentru persoane de varsta a a treia care  nu au altceva de facut acasa. 
Exista reguli care sunt absolut obligatorii si fapte care trebuiesca sa se intample in grupurile de tineri - intotdeauna va fi cel putin un telefon  care va suna tare cu melodie cat mai stridenta si de fiecare data persoana  va insista daca i se da ocupat. Deasemenea cel care va raspunde va vorbi suficient de tare pentru a  deranja persoanele direct implicate in ceremonie. Intotdeauna vor fi macar doi care se vor imbranci, vor rade la inceput pe infundate pentru a termina in hohote in final si se va folosi limbaj obisnuit "de cartier" fara nici o jena fata de locasul sfant in care se desfasoara slujba. 
Nu poti decat sa ignori toate astea, sa canti Invierea asa cum   cum simti, sa ai grija de lumanarea ta  sa nu se stinga si sa te gandesti la lucrurile bune care ar putea sa ti se intample de acum incolo.
Apoi, important e ca ajungem fiecare din noi cu lumina in case si cu sufletul impacat si plin de pace macar pentru noaptea care urmeaza.
Imi doresc ca in casele voastre sa fie sarbatoare si in suflete pace!
Hristos a inviat si sarbatori fericite alaturi de cei dragi!

Fotografia mea

Un om obisnuit, calator prin lume si prin viata, in cautarea locului pierdut. 

Cu totii avem un loc pierdut pe care speram sa il descoperim macar odata in viata. In cautarea mea de sine, am calatorit in ultimii cinci ani in peste treizeci de tari, am fost voluntar in proiecte umanitare si am ajuns pedagog la o scoala pentru copii speciali in Danemarca.

Am scris doua carti, prima fiind o colectie de proza scurta adunate intr-un volum cu talc intitulat Raze de senin. A doua carte, un roman al descoperii omului intr-o altfel de viata, intr-o normalitate aproape ireala, o cautare a fericirii si a implinirii sufletesti. O carte traita inainte de a fi scrisa, intr-o viata de om imbulzita in sase luni de zile, atat cat a durat proiectul umanitar din care faceam parte - "Iubesc. India mea". Un pasaj din carte precum si formularul de comanda le gasiti  aici.