miercuri, 24 martie 2010

Nu e razboi sa ma omoare pe mine!

In jurul meu e fum si tipete se aud din toate zarile. Orizontul cu  strafulgerari  sporadice de la detonari mai mult sau mai putin intamplatoare, imi lumineaza fata precum blitul la fotografii. Prin mine parca trec fara graba oameni sau ce a mai ramas din ei - suflete cu resturi de trup si ganduri ravasite. Razboiul i-a atins pe toti si nu a iertat pe nimeni. Cladiri darapanate stau sa cada peste cele cazute deja, copaci smulsi din radacini in locuri ce candva erau parcuri cu verdeata - nimic nu isi mai are rostul firesc. Copiii privesc inaltul cerului fumuriu de sub cartonul pe care l-au tras peste corp drept patura, visand la o stea. Paturi nu mai exista de mult. Acoperisurile au ars si ele. Coltul de paine este azi masa imbelsubata pentru toti. Aici nu exista diferente. Focul si ceata mistuie lumea si durerea se rasfrange  tremurand printre dinti. Frica suiera pe la colturi sub forma de  zarva si alice.
 Mie nu imi este frica! E simplu sa mori si sa te eliberezi de toate. Durerea gloantelor si a schijelor te pot lasa mut sau orb, insa nu te omoara intotdeauna. Cel care scuipa foc acum te tine in viata ca sa platesti din pacatele celor pe care nu ii cunosti dar care te-au adus in starea in care te afli.
Eu nu mor! Stau aici langa lumea trista care s-a obisnuit cu soarta. Eu nu plang, doar vorbesc catre voi ca sa nu uitati ca multi dintre noi suntem norocosi de viata pe care o avem si totusi nu suntem multumiti de ea.
Eu scriu astazi despre durere si voi ma cititi sau ascultati la un cico zambind la frumusetile vietii.
Nepasarea e trista si ignoranta e oarba. Lumea se uita la mine si vede razboiul departe.
Sunt un actor intr-o vitrina. Sunt un desen animat depinzand de un deget care anima butonul de la telecomanda. Ma vezi, nu ma vezi, Azi sunt aici. Maine nu am sa mai fiu. Viata ta merge inainte si a mea pentru tine e dincolo de ecranul televizorului. Astazi imi iau adio de la voi,  fara sa fiu ranit de patima razboiului.
...
Asa as vedea eu lucrurile daca as fi reporter de razboi pentru televiziune.
Ceea ce am scris este doar o viziune personala.
Acest articol il dedic memoriei celui care a fost Jurnalistul Mile Carpenisan.

9 comentarii:

elena marin-alexe spunea...

Maine nu am sa mai fiu. Viata ta merge inainte si a mea pentru tine e dincolo de ecranul televizorului. Astazi imi iau adio de la voi, fara sa fiu ranit de patima razboiului.

Cred ca de multe ori si el Carpenisan, gandea astfel.
Imi place articolul tau, pe care l-am citit cu sufletul la gura.
Sunt consternata de moartea lui Carpenisan.Nimeni nu-si cunoaste sfarsitul decat Cel ce ne-a creat.

tu26dor spunea...

Multumesc mult de tot Elena pentru intelegere si pentru cuvintele tale.
nu are sens sa ne gandim la cum a murit ci doar la cum a trait. sa ne ramana pe retina doar el asa cum era, dincolo de ecranul televizorului.

Au-delà des nuages se trouve mon monde! spunea...

http://je-ne-reve-plus.blogspot.com/

uita te pe blogul meu..in dreapta si citeste

tu26dor spunea...

Je suis impressionné. Merci beaucoup, G!

Alexandra spunea...

Un omagiu deosebit :)

RPL spunea...

Beau site, beau blogue, et de bien belle lignes, même si j'ai dû utiliser un traducteur ! J'ai perçu souvent ta grande capacité poétique, et ta non moins grande sensibilité. Bravo ! Et des salutations chaleureuses, qui viennent de loin ! :-)

Chu Nam Cuong spunea...

"nu are sens sa ne gandim la cum a murit ci doar la cum a trait", desigur, l-am citít articol asta cu inima in cap.
Cu bine!

tu26dor spunea...

RPL - Malheureusement les traductions officielles de l'Internet fournit la traduction de mot et non pas le vrai sens.
Je dois penser à une solution pour une meilleure version bientôt.
Jusque-là, je vous remercie beaucoup pour l'appréciation.
Désolé pour les erreurs. Le français n'est pas mon point fort.

tu26dor spunea...

Alexandra - multumesc frumos!
Chu Nam Cuong - multumesc mult, salutari cu bine!