Destinatia nu conteaza

Era inca lumina cand am plecat spre casa. Soarele se juca cu mine  oglindindu-si razele in ferestrele blocurilor si printre crengile copacilor. Ma lasam distras, pasind doar pe dalele colorate de fasiile luminoase. Ascultam melodiile preferate la casti si lumea din jurul meu era neinsemnata. Oameni treceau pe langa mine in lumea lor, eu ma plimbam vesel in lumea mea.  Hoinaream de ceva vreme,  uitand sa am o destinatie precisa sau  ganduri insemnate. Ajuns la o intersectie, m-am oprit la un semafor. Rosu sfida cerul in amurg si  semaforul avea aceeasi culoare. De multe ori in astfel de situatii, in copilarie imi imaginam ca sunt la un concurs important si trebuie sa ajung primul pe partea cealalta. Acum aveam energie si ma miscam  de pe un picior pe altul. Secundele pareau interminabile si rosu intarzia sa se faca verde. Am devenit fara sa vreau nelinistit. In jurul meu o multime de oameni. Oare mai pot ajunge primul pe partea cealalta? Ii studiez fara sa vreau. Ma uit la maini, la picioare, cu ce sunt incaltati. Daca au baston sau copii de mana, daca au ceva de carat. Din departare o femeie intre doua varste se apropie in graba. Are mersul apasat si rapid in ciuda celor doua sacose pe care le cara in maini. Iata un concurent serios. Femeia e stresata si cu siguranta va traversa in fuga, nu din dorinta de a ajunge prima pe partea cealalta ci doar din dorinta de a se elibera de multime si a castiga timp in atingerea destinatiei dorite.
Mai sunt cateva secunde.  Pe strada  traficul e intens, masinile avand un ritm alert. Peste cateva secunde insa se vor opri toate  la simpla schimbare a culorii semaforului. 
Imi privesc concurentii din jurul meu. Sunt favorit sa ajung primul pe partea cealalta si doar femeia cu sacose ar putea sa imi rapeasca victoria. Continui balansul si jocul de picioare pentru a porni antrenat la momentul oportun. E aproape gata. Mai sunt cinci secunde… femeia si-a luat deja sacosele de jos si e pregatita si ea… patru… caut pe fata ei un zambet sfidator, sa imi pot da seama daca e sigura de victorie… 3… 2… 1… e verde!
O bufnitura ciudata si un tipat scurt. O frana prelunga si apoi alarma de la masina. In jur se aud freamate si sosoteli. Lumea care era la semafor isi face cruce si isi scuipa in san. 
“Doamne, Dumnezeule, ce nenorocire…”
Imi las privirea in pamant. Imi simt picioarele de gheata si inima parca a incetat sa-mi mai bata.  Langa mine e o sacosa plina cu bunatati, care a apartinut femeii grabite.  Imi fac curaj si pornesc  spre celalalt trotuar printre resturile desprinse din masina care a uitat sa opreasca la culoarea semaforului.  Am ajuns primul aici insa nu imi pot asuma victoria. Nu imi imaginam victime in micul meu concurs pueril. 
In viata nu e bine sa castigi pasind peste durerea celor pe care i-ai lasat in urma. Soarta te poate transforma oricand din invingator in invins.
Mereu ajung primul pe trotuarul de vis-a-vis, dar intotdeauna plec din linia a doua. Oricat as fi de distrat, indragostit sau obosit, intotdeauna ma asigur la traversarea strazii. Culoarea semaforului nu te protejeaza de motorul care refuza sa se opreasca la timp sau de soferul care omite sa opreasca motorul. 
Viata e prea pretioasa pentru a o sfida traversand strada in viteza. O clipa de atentie in plus nu e o clipa pierduta. O secunda de asteptare e o investitie in viata insasi.
Fii prudent – nu te costa nimic!

6 thoughts on “Destinatia nu conteaza

  1. Maya says:

    Mda…sunt atat de sigura ca nu accidentul in sine a fost de fapt "tema"…incat nu am sa comentez nimic altceva.Pot spune doar ca ai dreptate, asa trebuie procedat: cu rabdare si prudenta.

  2. INteresant.. adanc si sensibil… adevar mult din pacate!
    Imi amintesc ca, de curand, era sa fiu calcata de tramvai… noroc cu vatmanul vigilent… care m-a facut cu ou si cu otet (dar avea dreptate)… cred ca nici Dambovita nu ma mai spala… :))
    Zilele trecute, o vecina a murit spulberata de un tramvai – din vina ei de asta data.

Lasă un răspuns