miercuri, 10 martie 2010

calatoria potrivita

O gara gri si  trista intr-o noapte geroasa. Un ghiseu monocromatic si o casiera infrigurata. In fata mea cativa oameni posaci. Pe sine, asteapta dormitand sub aburi cenusii un tren ce duce Departe. 
"Buna seara, daca sunteti  draguta, vreau un bilet."
"Sa fie pana unde?" ma intreba casiera palida si de loc draguta, cu ochii aproape inchisi.
"As dori, pana Departe."
"Pentru Departe avem doar  la capat de linie. Nu vindem bilete tur retur."
O remarca care incalzeste aparent  raceala aerului   de iarna. De ce sa vreau tur - retur daca aleg sa plec din viata asta? Ma mai intorc cand stiu bine  de ce plec? Plec sa scap de cele ce ma inconjoara. Plec sa uit ca lumea e rea. Ma duc ca sa uite altii de mine. Ma urc in trenul spre Necunoscut sa scap de viata care nu vrea  sa imi zambeasca.
Ma mai intorc? La cei ce ma iubesc si nu au curaj sa mi-o arate? La lucruri ce le ador si nu pot sa le iau cu mine? La soarta care imi joaca feste? Odata urcat in trenul asta  nu mai e cale de intoarcere.
Ma retrag   posac langa ceilalti oameni care au stat la coada inaintea mea. Ma uit la biletul pe care scrie  cu litere mari Departe/Nicaieri/Obscuritate.
"Aici e sala de asteptare" imi spuse primul dintre ei. " Uita de tot,  si poftim in vagoane. Ultimul tren pleaca curand". 
"Ti-ai luat bilet? Ti-ai declarat bunurile pe care le porti asupra ta?"
"Nu poti lua cu tine inima,"imi spuse un  al doilea om.
 "Nu poti pastra amintirile," se baga in discutie si al treilea.
"Daca pleci spre Nicaeri  lasa-ti sufletul aici. Dincolo  nu mai ai nevoie de el!"
Locomotiva se trezi la viata si incepu sa suiere puternic. Oamenii posaci se urcara in graba in vagoane. Acolo unde merge trenul asta nu mai esti  om. Cand fugi de realitate nu  mai  poti sa iti asumi responsabilitati. Daca iti lasi prietenii in urma, nu te mai poti intoarce la ei. Cand parasesti pe cineva nu mai ai pretentia sa  te aminteasca ca un om bun. Daca fuga ti se pare solutia cea mai usoara, nu privi inapoi la cei care te vor uita in graba!

"Nu va suparati, domnisoara. As vrea sa returnez un bilet. Am cu mine amintiri, inima, suflet curat. Nu le pot parasi intr-o gara ce nu are iesire catre lumina.
Asta e  o gara  cenusie pentru oameni lasi. Eu cautam trenul ala colorat  si plin de dorinta numit Speranta.
Doar cu  Speranta voi calatori prin viata pentru a ajunge fericit la  adevarata destinatie!" 

8 comentarii:

Maya spunea...

Da...poate ai dreptate. Speranta exista...Frumos scris!

tu26dor spunea...

Multumesc Maya:)

Povestea am scris-o in memoria unui om care a plecat "Departe" de buna voie. Nu am vrut sa par morbid, insa ideea e sa nu incerce nimeni sa scape de greutatile din viata lui incetand de buna voie sa mai traiasca.Fiecare trebuie sa isi accepte viata si sa o duca pana la capat indiferent de durerile si problemele pe care le intampina. Soarta iti zambeste, mai devreme sau mai tarziu. Suicidiul e din punctul meu de vedere o lasitate.

Maya spunea...

Si din punctul meu de vedere...la fel!

DoarEu spunea...

Am citit... si mi-a facut bine. Am plans... nu am mai facut asta de cand am lecturat El Zorab si Singur pe lume.
Nu am avut niciodata curajul sa ma gandesc pana la acel Departe. Am indraznit doar sa imi doresc sa plec Departe, sa imi intalnesc sufletul pereche.
Cred ca frigul si iarna asta hidoasa, ma opreste inca -dar nu definitv - sa fac acest drum.
Viata frumoasa, zambet si bucurii, apreciere, admiratie, dragoste, oameni dragi alaturi sa ai mereu...

Anonim spunea...

vizitez des blogul tau
imi place ce scrii
acelasi anonim

tu26dor spunea...

multumesc anonim. daca nu cer prea mult sa imi dai un nume, macar fictiv... sa nu ne confundam:))

eandrei spunea...

foarte frumos! trebuie sa traim pana la capat...indiferent de ce ne rezerva viata! cu siguranta soarele va rasari pentru toti la un moment dat. se stie ca speranta moare ultima!

tu26dor spunea...

foarte corect andrei. multumesc mult.