duminică, 21 februarie 2010

viata merge inainte

Obosit, imi intind mana sa opresc ceasul care suna inconstient la o ora atat de devreme in zi. Nu imi deschid inca ochii, insa incerc sa ma ridic din patul care ar trebui sa imi ofere caldura si odihna. Imi simt mainile unflate. Spatele ma doare si el.Trupul imi tremura inca dupa efortul de ieri. Imi intind cu greu  picioarele  si mi le dau jos  din pat unul cate unul. Incepututl de zi nu ma gaseste nici astazi odihnit. Am pierdut numarul noptilor  in care dorm  pe fuga. Ca de fiecare data in ultimul timp, imi parasesc patul cu speranta ca  in seara urmatoare voi reusi sa  ma odihnesc mai bine. Ma misc teleghidat si ma imbrac pe intuneric. Sunt un om ordonat, imi gasesc hainele acolo unde le-am pregatit  si asta ma ajuta sa mai zabovesc cateva minute cu ochii inchisi. Intr-un final, renunt la starea de amorteala si aprind becul la baie: o noua zi a inceput odata cu apa  rece care imi inunda fata deschizandu-mi ochii in lumina rece a  iernii, dar mai ales a realitatii.  
Imi beau cafeaua, imi incalzesc o cana de compot la microunde si  o savurez incet. Sunt ultimele momente de relaxare inaintea zilei care sta sa inceapa. Plec spre servici cu speranta ca azi va fi o zi macar la fel de buna ca ieri. 
...
E ora 1.30. E tarziu in noapte si devreme in zi. Afara cerul se cearta cu ceata meschina si se retrage intunecat catre nicaieri. Stau cu ochii in tavan  rememorand activitatile zilei care a trecut. 
Realizez cu stupoare ca viata te poate lovi marsav chiar si atunci cand esti pregatit sa fii lovit. Sistemul te poate dobori si de pe culmi inalte. Astazi am pierdut un coleg. Nu era poate cel mai bun, nu era nici cel mai slab, nu era destept, nu era prost. Era doar un om obisnuit. Un om care muncea cot la cot cu noi si isi facea datoria asa cum  trebuia sa o faca. Ar fi putut fi dat ca exemplu. In vremurile noastre functia nu mai conteaza. Poti fi manipulant sau poti fi director,  intotdeauna e cineva deasupra ta care poate sa fie nemultumit de ceea ce faci. Si sistemul nu te poate ierta. Viata intr-o firma  poate fi astazi o jungla atunci cand esti acel om obisnuit. Zambesti, muncesti, esti printre cei mai buni, insa maine o iei de la  zero. In fiecare zi  in care pasesti in firma la care lucrezi, odata ce intri pe usa dimineata esti un alt om fata de cel care ai fost ieri. Esti doar un simplu angajat. Istoria nu te razbuna dar nici nu te sustine.
Azi viata mi-a dat o lectie. Chiar daca nu am fost eu omul care  a fost nevoit sa-si paraseasca colegii, in inima mea a ramas un gol imens.  Ma doare sistemul in care traiesc. Ma doare viata care este meschina. Mi-e ciuda ca nu  am facut nimic sa schimb desfasurarea faptelor.
...
E  cu mult trecut de ora doua... Imagini si cuvinte  grele imi revin in memorie si nu ma lasa sa dorm. Durerea trupului  e mai slaba decat durerea inimii si ochii refuza sa se inchida.  Ma pierd printre cuvinte si controverse si adorm tarziu cand cerul senin a biruit ceata si luna ma pandeste feeric de dupa perdea. 

Ceasul suna bezmetic si ma trezeste iar la aceeasi ora nebuna. Azi o iau de la capat. E un nou inceput de zi.

9 comentarii:

Maya spunea...

Desi trist in esenta, articolul tau se termina totusi intr-o nota optimista. Imi place ideea cu un nou inceput ca si aceea de a te pierde printre cuvinte si controverse...

Maya spunea...

...si ai dreptate, indiferent ce se intampla, viata merge inainte!

DoarEu spunea...

Viata e o puslama. Nu trebuie sa ii faci jocul, trebuie sa o surprinzi in mod spectaculos. Cedeaza in fata inteligentei. Uneori, un sut in fund e un pas inainte - acum ma refer la colegul ce a fost dat afara. Poate ii va fi mai bine, poate avea nevoie de schimbare si nu avea curajul sa faca pasul spre altceva. Nimic nu e intamplator. Nu putem controla totul, oricat de geniali, buni, frumosi, corecti am fi.
Nu fi trist! Nu ai de ce! Lucrurile se vor aseza de la sine.
Curaj, putere, odihna, zambete si bucurii in fiecare colt al sufletului, al buzelor, al gandurilor.

pumn de amintiri spunea...

intr-adevar...life's go on...
asta am invatat si eu(chiar de curand s-a intamplat sa constientizez asta)...
e bine ca ti-ai dat seama:)
imi place cum scrii...
mai ales pentru un baiat...mai rar in ziua de azi

tu26dor spunea...

maya- nu vreau sa par ceea ce nu sunt. de aceea am si scris- viata merge inainte.
DoarEu- multumesc de incurajari. nu sunt trist. toate vin de la sine.

pumn de amintiri- multumesc mult de tot.

Monica Olteanu spunea...

tipul e sfant:)
G. Ibraileanu spunea ceva de genul ca timpul nu trece niciodata, noi trecem prin el, si cred ca avea dreptate:)

tu26dor spunea...

uite asta ar fi o explicatie mai mult decat logica...cum de nu m-am gandit pana acum la varianta asta...? hmm... multumesc mult Monica!

Maya spunea...

Tu nici daca vrei nu ai cum sa pari ceea ce nu esti!E o parere strict personala si da-mi voie sa cred ca nu ma insel.

pumn de amintiri spunea...

am si eu o intrebare pt tn...
cine esti?
descrie-te...

Fotografia mea

Un om obisnuit, calator prin lume si prin viata, in cautarea locului pierdut. 

Cu totii avem un loc pierdut pe care speram sa il descoperim macar odata in viata. In cautarea mea de sine, am calatorit in ultimii cinci ani in peste treizeci de tari, am fost voluntar in proiecte umanitare si am ajuns pedagog la o scoala pentru copii speciali in Danemarca.

Am scris doua carti, prima fiind o colectie de proza scurta adunate intr-un volum cu talc intitulat Raze de senin. A doua carte, un roman al descoperii omului intr-o altfel de viata, intr-o normalitate aproape ireala, o cautare a fericirii si a implinirii sufletesti. O carte traita inainte de a fi scrisa, intr-o viata de om imbulzita in sase luni de zile, atat cat a durat proiectul umanitar din care faceam parte - "Iubesc. India mea". Un pasaj din carte precum si formularul de comanda le gasiti  aici.