duminică, 28 februarie 2010

ce va fi maine?

Ati auzit?  Vine! Maine vine! Cu siguranta! 
Sunt pregatit. O astept de mult!  O visez noaptea de ceva timp si ma gandesc numai la ea. Sunt dornic si nerabdator! Si maine vine!
Sunt fericit! Dorul de ea  m-a facut sa merg inainte si sa indur  greutatile de pana acum. Iarna a trecut cu in chinuri si  nu se lasa parca dusa nici acum. Zapezile si gerul mi-au  invinetit sufletul si m-au facut sa ma refugiez departe. M-am ascuns sub caciula , infofolit cu  un fular, iar geaca cea groasa m-a sugrumat mereu prin felul ei de a fi. Bocancii obositi si ei, in ultimul timp  se miscau anemic prin zapada ce sta acum sa se topeasca. Inima mereu voiasa a fost rece si a batut aiurea. Zambetul mi-a fost formal si fericirea  de fatada, pentur ca Ea era departe. Dar de maine toate astea se vor schimba! Sunt dornic sa  renunt la vesmintele groase si sa imi scot inima  la soare. Sunt pregatit sa zambesc mai mult. Sunt pregatit sa iubesc! Pentru ca maine, Ea, va fi aici, si eu voi fi sa o intampin!
Au aparut zambile pe la colturi si ghiocei imi fac cu ochiul din cosulete cochete. Pasarile  canta mai voioase si albastrul cerului e mai senin ca niciodata.  Pamantul se trezeste la viata scuturandu-si trena de zapada.  
Da, Ea maine  va fi aici!
O astept si o primesc cu bratele deschise!
Sa fiti fericiti si veseli. Sa o intampinati cu zambetul pe buze!
Nu, nu  vine doar pentru mine! 
Primavara e pentru toti! 
Si maine vine, in sfarsit, Primavara!

marți, 23 februarie 2010

cine sunt eu

Am primit astazi o intrebare interesanta de la punm de amintiri  ("cine esti? descrie-te") si am considerat-o o provocare. Nu pot spune ca ma asteptam la o asemenea intrebare, dar voi raspunde  chiar daca nu stiu exact ceea ce  ar vrea ea si lumea sa afle. 
 Imi place deci sa cred ca sunt un om cu capul in nori care isi pastreaza picioarele pe pamant. Sunt visator si cred in soarta, insa realitatea din jurul meu nu imi permite sa ma avant si sa ma inalt spre albastrul senin al cerului. Destule esecuri mi-au marcat viata si mi-au  prabusit zborul prin prisma neagra a sortii in care nu imi mai doream candva  sa cred. Viata e pentru mine un joc,  sunt un pion calator pe un monopoly urias si imaginar. Fiecare pas gresit pe care il fac imi reduce bugetul sau ma face sa revin multe fragmente inapoi. Tabla mea de joc e creata de mine insa nu e o linie dreapta. Am inaintea ochilor un labirint prin care zaresc  linia de sosire, dar nu am reusit inca sa gasesc drumul pana la ea. Asta nu ma sperie, ci doar ma face mai ambitios. Cred cu tarie  ca in viata un lucru obtinut usor nu te face demn de el si niciodata  fericit de victorie.
 Par poate un om complex, sunt insa cu siguranta simplu. Am o ocupatie, ma implic in ceea ce fac. La servici pot sa ma detasez de viata reala si in viata reala pot sa uit uneori cu desavarsire de servici. Ies cu prietenii, imi place sa merg la karaoke cu toate ca nu am cantat niciodata. Imi place in schimb sa dansez. Am o pasiune ascunsa pentru  supa de rosii si pilaf(orez); imi place dulceata de orice fel, imi place si berea, nu refuz nciodata ciocolata. Nu sunt pretentios, mofturos, singura problema pe care o am este ca nu pot sa mananc cu tacamuri murdarite de altii.  Nu fumez si in ultimul timp ma deranjeaza fumul de tigara in exces. Ador marea, dar consider ca privelistea de pe varful fiecarui munte pe care l-am urcat cu propriile eforturi mi-a ramas pe retina pentru eternitate.
Imi plac fotografiile, dar scrisul ramane principalul meu hobby. Am renuntat la cuvinte cand am uitat sa fiu copil si am revenit la ele cand  nu am mai vrut sa imbatranesc.
Nu sunt perfect, nu am pretentii spre perfectiune nici de la mine nici de la prietenii mei. Multumesc  ca am in viata destui care nu ma lasa la greu.(ieri mi-a cerut un prieten sa ii fiu cavaler de onoare la nunta - onoarea e cu siguranta de partea mea). Recunosc ca uneori ma simt singur insa sunt constient ca e doar o amagire trecatoare. Am un frate minunat. Am parinti care m-au crescut  asa cum au stiut ei mai bine. Ma simt bogat sufleteste. Sunt complexat  usor de inaltimea  si de fizicul meu,  dar am avantaje care ma  pot face mare si mic in acelasi timp.
Imi plac amintirile pe care mi le-am creat in viata, cu bune si chiar cu rele.  Din greseli am invatat sa merg inainte. Am fost si rebel, am fugit si de acasa.  Am ramas repetent in clasa a zecea, dar am terminat o facultate si m-am apucat de inca vreo trei. Am iubit si mi-e dor poate sa iubesc iarasi. Iubesc deocamdata  malinul care infloreste in fata casei de ziua mea si cred ca are aproape aceeasi varsta cu mine. Imi place motanul  care mi se cuibareste in brate in noptile geroase de iarna, dar primavara e anotimpul care ma face cel mai fericit.
Sunt multe de spus despre mine -cine ma cunoaste si vrea neaparat, poate sa completeze fara nici o retinere. Consider totusi ca in viata e bine sa pastrezi  o tenta de mister,  sa nu te expui pana la capat si sa lasi pe altii sa te descopere asa cum le va  face lor placere.

duminică, 21 februarie 2010

viata merge inainte

Obosit, imi intind mana sa opresc ceasul care suna inconstient la o ora atat de devreme in zi. Nu imi deschid inca ochii, insa incerc sa ma ridic din patul care ar trebui sa imi ofere caldura si odihna. Imi simt mainile unflate. Spatele ma doare si el.Trupul imi tremura inca dupa efortul de ieri. Imi intind cu greu  picioarele  si mi le dau jos  din pat unul cate unul. Incepututl de zi nu ma gaseste nici astazi odihnit. Am pierdut numarul noptilor  in care dorm  pe fuga. Ca de fiecare data in ultimul timp, imi parasesc patul cu speranta ca  in seara urmatoare voi reusi sa  ma odihnesc mai bine. Ma misc teleghidat si ma imbrac pe intuneric. Sunt un om ordonat, imi gasesc hainele acolo unde le-am pregatit  si asta ma ajuta sa mai zabovesc cateva minute cu ochii inchisi. Intr-un final, renunt la starea de amorteala si aprind becul la baie: o noua zi a inceput odata cu apa  rece care imi inunda fata deschizandu-mi ochii in lumina rece a  iernii, dar mai ales a realitatii.  
Imi beau cafeaua, imi incalzesc o cana de compot la microunde si  o savurez incet. Sunt ultimele momente de relaxare inaintea zilei care sta sa inceapa. Plec spre servici cu speranta ca azi va fi o zi macar la fel de buna ca ieri. 
...
E ora 1.30. E tarziu in noapte si devreme in zi. Afara cerul se cearta cu ceata meschina si se retrage intunecat catre nicaieri. Stau cu ochii in tavan  rememorand activitatile zilei care a trecut. 
Realizez cu stupoare ca viata te poate lovi marsav chiar si atunci cand esti pregatit sa fii lovit. Sistemul te poate dobori si de pe culmi inalte. Astazi am pierdut un coleg. Nu era poate cel mai bun, nu era nici cel mai slab, nu era destept, nu era prost. Era doar un om obisnuit. Un om care muncea cot la cot cu noi si isi facea datoria asa cum  trebuia sa o faca. Ar fi putut fi dat ca exemplu. In vremurile noastre functia nu mai conteaza. Poti fi manipulant sau poti fi director,  intotdeauna e cineva deasupra ta care poate sa fie nemultumit de ceea ce faci. Si sistemul nu te poate ierta. Viata intr-o firma  poate fi astazi o jungla atunci cand esti acel om obisnuit. Zambesti, muncesti, esti printre cei mai buni, insa maine o iei de la  zero. In fiecare zi  in care pasesti in firma la care lucrezi, odata ce intri pe usa dimineata esti un alt om fata de cel care ai fost ieri. Esti doar un simplu angajat. Istoria nu te razbuna dar nici nu te sustine.
Azi viata mi-a dat o lectie. Chiar daca nu am fost eu omul care  a fost nevoit sa-si paraseasca colegii, in inima mea a ramas un gol imens.  Ma doare sistemul in care traiesc. Ma doare viata care este meschina. Mi-e ciuda ca nu  am facut nimic sa schimb desfasurarea faptelor.
...
E  cu mult trecut de ora doua... Imagini si cuvinte  grele imi revin in memorie si nu ma lasa sa dorm. Durerea trupului  e mai slaba decat durerea inimii si ochii refuza sa se inchida.  Ma pierd printre cuvinte si controverse si adorm tarziu cand cerul senin a biruit ceata si luna ma pandeste feeric de dupa perdea. 

Ceasul suna bezmetic si ma trezeste iar la aceeasi ora nebuna. Azi o iau de la capat. E un nou inceput de zi.

sâmbătă, 13 februarie 2010

timpul costa (doar) bani?

Ceasul de la mana s-a oprit la ora 9 si 45 minute. Cel mai probabil s-a terminat bateria. Timpul insa nu sta in loc si ceasul e esential. In clasa intai am primit cadou de la parinti un ceas de mana. Mecanic, rusesc,  masura  secundele cu exactitate. Nu era elvetian, insa avea precizia  celebrelor ceasuri din acea tara. Acele  ceasului au facut zeci de mii de ture si timpul a trecut peste micutul ceas de mana. Mana,  s-a transformat si ea, maturizandu-se odata cu trupul si sufletul meu. Din motive destul de ciudate, cand am intrat la facultate ceasul s-a oprit exact la ora pe care o indica si atunci cand l-am primit. 9.45.  Era ora   la care mama s-a hotarat sa ma aduca pe lume. Nu credeam nici atunci in superstitii si am aruncat ceasul intr-un sertar, lasand timpul sa se scurga pe langa mine. Eram in acea vreme un adolescent plin de viata, pentru care timpul nu avea nici o importanta.
Anul trecut cand imi sarbatoream ziua de nastere, la vreo opt ani distanta de la ignorarea primului meu ceas, un bun prieten mi-a daruit un nou ceas de mana. Era unul obisnuit, cu baterie, dar imitand destul de bine ceasul mecanic. Am castigat astfel un plus de eleganta si mai ales o doza de multumire. Ma simteam, nu neaparat mai mandru purtand ceasul la mana, ci doar putin mai matur.  M-am privit intr-o oglinda uriasa si dincolo de sticla statea  adolescentul care purta  vechiul ceas. Melancolia m-a ravasit, timpul acela ramasese in urma si parea atat de departe.

Astazi am mers la ceasornicar si i-am aratat ceasul. Un batran plictisit, tolanit intr-un scaun bijuterea fara prea mare chef  intr-un motoras plin de rotite.
"12 lei bateria si 8 lei montajul" mi-a  soptit parca, aproape ignorandu-ma.
"Adica 20 de lei pentru o baterie?" am replicat  mai mult decat surprins.
"Cu montajul inclus" a continuat ceasornicarul fara sa se opreasca din munca sa. "Timpul meu costa bani, baiete!" 
L-am privit insistent cautand o urma de ironie pe chipul sau. Timpul isi lasase amprenta peste dansul, fasii de riduri brazdandu-i fata, insa ochii ii erau limezi si calmi. Zambetul ironic a incetat  sa apara, in ciuda asteptarilor mele, ochii sai ramand pasnici cufindati in motorasul cel manuia cu delicatete.
Mi-am cumparat baterie de la un chiosc dintr-o statie de autobuz. Doar 7 lei. Mi-am montat-o la servici in graba si ceasul  si-a reluat ticaitul lui obisnuit.  
Timpul meu ca si a fiecaruia din noi e esential. Nu risipiti ceasuri si clipe  prin ganduri inutile. Si timpul tau ca si al meu  costa bani.   
Pretuieste clipa, timpul nu sta pe loc chiar daca ceasul nu mai  are baterie.

miercuri, 10 februarie 2010

"nenea, imi dai si mie un leu?"

Ii vezi peste tot. Te lovesti de ei in piata, la coltul blocului, in fata magazinului  pe care il frecventezi deobicei. Sunt in troleu, in gara sau autobuz. Sunt ciunti sau prefacuti, sunt murdari si galagiosi. Unii sunt umili si resemnati, altii au o doza de nesimtire rar intalnita. Le arunci o moneda, insa  incep sa strambe din nas daca nu vad leul de hartie.
"Ce sa fac nenea cu 50 de bani ca nici la WC public nu ma lasa cu atata!"Mare parte din ei sunt imbracati ponosit si  singura lor sansa de viata sunt doar banii pe care lumea ii arunca. Altii sunt bine imbracati, si din ce in ce mai smecheri- poate pe undeva se face o scoala de cersetorie. Se pot tine dupa tine, pot pandi unde iti tii ascuns portofelul sau obiectele de valoare. Majoritatea sunt copii trimisi de parinti denaturati sa cerseasca. Banii adunati din intinsul mainii se duc in astfel de cazuri pe bautura  celor care ii asteapta acasa sau pe jocuri de noroc. Ieri, pustanul care intinde mana deobicei in fata unui non-stop din cartierul in care lucrez avea ghete noi in picioare. Mult mai bune ca ale mele. Macar asta si-a cumparat ceva util. 
Mai rar, intalnesti si o alta categorie. Sunt oameni care mai si muncesc pentru banul pe care tu il oferi. Sunt oameni care au nevoi si necesitati,sunt oameni obisnuiti pe care soarta  i-a aruncat intr-un colt de umbra din care nu au iesire. Viata poate sa fie cruda si sa iti intoarca spatele atunci cand te astepti mai putin. 
De putin timp mi-am schimbat traseul zilnic si am descoperit un caz aparte. E un om simplu, cu haine capatate de la diversi oameni  cu frica lui Dumnezeu. E un om muncitor care nu se plange de nevoile sale. Nu vorbeste urat si nu e mofturos. Singura lui pretentie e sa il  respecti. Un respect pe care si-l impune prin munca pe care o face. Un respect pe care i-l acorzi neconditionat fara sa ti-l ceara. E ceva ce vine de la sine, in momentul in cazre il vezi pe acest om. 
Nu are picioare. Vorbeste lumea ca s-a nascut cu o malformatie si nu a putut sa se dezvolte fizic de la bazin in jos. I s-au amputat ambele picioare de mic copil. A invatat  ca viata merge inainte indiferent ca esti jumatate de om. A inteles ca  trebuie  sa traiasca si sa se ajute singur. Munceste cu spor mai bine ca multi altii. Are brate puternice si nu se sfieste sa  ceara de munca. Vara matura in fata magazinelor, duce gunoiul  si spala pe jos. Iarna curata zapada ignorand frigul. Este atent la trecatori sa nu ii deranjeze  din mersul lor grabit si indiferent, dar saluta si multumeste frumos oricarui om care ii acorda atentie. 
Ceea ce va povestesc este o simpla realitate,  nu e o poveste cu final fericit. Viata merge inainte pentru fiecare din noi indiferent ca  suntem cersetori sau oameni muncitori, normali sau ciunti, bogati sau saraci.
Dumnezeu a lasat omului sansa sa aleaga pasi cu care defileaza in viata. O parodie a unui proverb romanesc spune ca "munca e sanatate curata, dar nici lenea nu a omorat pe nimeni. Fotografiile atasate vorbesc poate mai mult decat mine. 
Sa aveti spor in tot ceea ce faceti!

luni, 8 februarie 2010

rataciti in complexitate

Zilele trecute bartleby mi-a recomandat  filmul The Kite Runner.  Cu toate ca imi plac filmele si pe multe dintre ele  as fi putut sa le comentez aici, am evitat  din motive bine intemeiate. Fiecare om are gusturi diferite in materie de filme. E posibil ca ceea ce imi place mie sa nu placa altora si invers. Nu voi comenta  filmul ci doar o anumita secventa care m-a impresionat destul de tare:
 Doi copii, unul  bogat, unul sarac. Cel sarac sluga la cel bogat. Aparent prieteni buni. Cel bogat copil cu pretentii la un parinte cu inalte functii. Cel sarac servitor din tata in fiu. Cel bogat scrie povesti  si cel sarac le apreciaza in felul lui. 
O oarecare poveste suna cam asa: "Un om foarte sarac a gasit intr-o zi o cana magica si a aflat ca daca lacrimeaza in cana, lacrimile lui se transforma in diamante.  In finalul povestii, omul statea pe un morman de diamante, cu un cutit plin de sange in mana si cu sotia  moarta in brate. Si-a ucis sotia ca sa planga de durere  si sa se imbogateasca."
Intrebarea copilului servitor ca si concluzie la povestire a fost: "De ce  si-a omorat sotia? Nu era mai simplu sa curete si sa  miroasa o ceapa?"

Oamenii simpli vad lucrurile simple. Cand  inima ta  e plina  de lucruri modeste, inofensive,  poti sa vezi in jurul tau doar  frumusetea vietii. 
 In ziua de astazi, noi oamenii obisnuiti uitam sa fim simpli. Avem tendinta de  a complica lucrurile in orice situatie. De aceea  transformam dragostea in ura si pacea in razboi. Asta e motivul pentru care viata noastra se complica de la o zi la alta. Simplitatea nu ne caracterizeaza. Omul trebuie prin definitie sa fie o fiinta complexa. Lucrurile banale  nu sunt pentru noi. Refuzam cu buna stiinta sa fim fericiti pentru ca nu vrem sau mai bine spus nu stim sa gandim simplu.
 Viata e simpla si frumoasa. Omul este singurul vinovat pentru complexitatea in care traieste.

joi, 4 februarie 2010

Sa vina Cupidon!


Cupidon?  Nu l-ati vazut pe Cupidon? Vreau sa ii cer o sageata!
- De ce? Cum de ce?
Pentru ca am nevoie!
- Da ... stiu ca e ocupat cu sarbatorile iubirii  care se apropie. E plecat la americani sa serbeze Sfantul Valentin?
Stiu  ca se serbeaza si la noi...
Nu... nu vreau nimic comercial. Mult mai importante sunt sentimentele. Nici pana la Dragobetele nostru nu mai e mult. Insa  eu il vreau acum! Da, acum! Vreau sa pretuiesc clipa. Nu trebuie sa ratez nici un moment! Cand simti nevoia trebuie sa actionezi. Ma intelegeti? Vreau sa...
- Ce spui? Stai ca nu inteleg... a... pentru cine e sageata? Aaa... Pentru un prieten, normal. Ati crezut ca...Aaaa... Cum sa fie pentru mine?
- Nu, nu e pentru mine...nu... serios... Bine! E pentru mine! Dar... vreau sa o infing personal intr-un prieten.
- Cum de ce? Da, stiu ca asta e treaba lui Cupidon, dar nu spuneati ca el e ocupat?
- Exista mai multi de Cupidon?
-  Asta e un lucru nou... Fiecare are Cupidonul lui? Fiecare are acolo  sus un ingeras dispus sa faca  doi oameni sa se iubeasca si sa fie fericiti? Ce frumos...
- Asta inseamna ca daca eu trag cu arcul intr-un prieten nu o sa se indragosteasca?
- Da... depinde unde il nimeresc... poate il nenorocesc de tot.
- Hmmm... si daca v-as spune ca prietenul e de fapt o prietena...
- Da... stiu... da... nu, nu m-am rusinat... Daca e prietena mea?
-A... da... nu ... as vrea sa fie... bine recunosc: de aia am nevoie de o sageata ca sa fiu sigur ca eu o nimeresc pe ea si ca ea o sa se indragosteasca de mine! Vreau sa pun in sageata aia  doar sentimente frumoase, vise cu stele, si marea cu luna si munte  si primavara si cerul senin!
Gata, recunosc, nu am nici o emotie!
Da! Nu mi-e frica  de iubire! Vreau sa iubesc!
Sa vina Cupidon! Sa vina Cupidon!

miercuri, 3 februarie 2010

principii de viata - tema pentru fiecare


nasturash mi-a dat ieri o tema noua. Suna cam asa:
"Vreau sa-mi completati o foaie de jurnal, o foaie din voi....Vreau sa stiu o parte din voi, partea aceea poate putin ascunsa, poate putin neumblata de multi....vreau sa va deschideti putin sufletul si sa-i faceti o analiza.Vreau sa stiu ce credeti voi ca nu trebuie uitat....10 lucruri pe care nu vreti sa le pierdeti sau sa le uitati si credeti si nici ceilalti nu ar trebui sa o faca....10 lucruri de care stiti ca sunt parte din voi....10 principii..."

Trebuie sa recunosc ca pe moment m-a blocat. O avalansa de idei, principii, cuvinte pe care nu le-am folosit de mult in limbajul meu, mi-au inundat mintea si mi-au aglomerat gandirea.
Mi-am revenit repede si  am reusit sa le adun pe toate aici.Multumesc nasturas. Este o buna metoda de a  ma redescoperi pe mine insumi si de a-mi concluziona pasii pe care ii urmez in viata. Parte din  cele enumerate aici vi se vor parea cu siguranta amuzante. Ordinea este absolut intamplatoare,  aproape oricare dintre ele putand fi primul sau ultimul in functie de situatia creata intr-un anumit moment in viata:

 -  Cred in visele mele. Daca am vointa, multe dintre ele devin realitate.
- Ma bazez pe intuitia de moment. Primul impuls  ajutandu-ma de multe ori  sa ies cu bine dintr-o situatie ciudata.
-  Zambesc! Consider ca frumusetea vietii este direct proportionala  cu zambetul de pe buze!
- Nu fac rau cu buna stiinta, nu sunt razbunator. Sunt de parere ca orice rau facut ti se intoarce atunci cand te astepti mai putin dar cand te doare cel mai tare.
-  Evit sa judec un om pentru greselile sale. Este mult mai important sa il intelegi de ce a gresit decat sa ii repeti ceea ce stie deja si poate regreta. Deasemenea nu incerc niciodata sa schimb un om  din ceea ce este in ceea ce imi doresc - va deveni cu siguranta alt om decat cel pe care il stimam la inceput.
- Nu car niciodata poseta unei femei! Poseta este un accesoriu strict feminin. Atata timp cat contine accesorii gen ruj, fard, oja, tampon, etc. - obiecte absolut nebarbatesti.Poate e inutil sa adaug ca nu cumpar niciodata tampoane!
- Pot fi un prieten bun  chiar si cu omul pe care nu il cunosc. E preferabil sa iti iubesti aproapele. Totusi, nu ma las niciodata calcat in picioare.
-  Am constiinta curata. Sunt sincer. Convingerea mea este  ca minciuna va fi intotdeauna descoperita mai devreme sau mai tarziu.
-  Imi respect partenerul de viata. Dragostea, bunavointa si increderea in cuplu se nasc din respect.
-  Ma respect pe mine insumi. Atata timp cat nu imi bat joc de mine si viata mea, am puterea sa imi urmez orice principiu  in viata.

Cu siguranta cei care ma cunosc pot sa confirme ca ceea ce am scris e mai mult decat sincer. Pentru  ceilalti, oricare dintre voi, va stau la dispozitie in cazul in care doriti   dezvoltarea  fiecarui principiu care credeti ca ar suna  ciudat, pompos sau amuzant.

Si pentru ca este o leapsa si trebuie sa dau mai departe insarcinarea acestor 10 principii, am sa rog pe fiecare dintre voi sa aiba curajul sa se dezvaluie. Nu imi place sa numesc pe cineva anume ca la scoala(o voi face totusi daca nu se ofera nimeni). Este o lectie de cunoastere personala si o dovada de sinceritate in fata cititorilor pe care ii aveti.Va astept comentariile si principiile. Mult succes!


Fotografia mea

Un om obisnuit, calator prin lume si prin viata, in cautarea locului pierdut. 

Cu totii avem un loc pierdut pe care speram sa il descoperim macar odata in viata. In cautarea mea de sine, am calatorit in ultimii cinci ani in peste treizeci de tari, am fost voluntar in proiecte umanitare si am ajuns pedagog la o scoala pentru copii speciali in Danemarca.

Am scris doua carti, prima fiind o colectie de proza scurta adunate intr-un volum cu talc intitulat Raze de senin. A doua carte, un roman al descoperii omului intr-o altfel de viata, intr-o normalitate aproape ireala, o cautare a fericirii si a implinirii sufletesti. O carte traita inainte de a fi scrisa, intr-o viata de om imbulzita in sase luni de zile, atat cat a durat proiectul umanitar din care faceam parte - "Iubesc. India mea". Un pasaj din carte precum si formularul de comanda le gasiti  aici.