luni, 21 decembrie 2009

Dupa 20 de ani

Sunt intr-o multime de oameni care alearga. E noapte, e frig si din intuneric se aud rafale de arma... langa mine mor oameni... ieri mi-am sarbatorit majoratul. Libertate, nu trageti, nu ma impuscati, am vise multe in viata asta... Vreau sa traiesc liber, vreau altceva pentru mine...
M-am trezit in fata televizorului si vad vedete snoabe, stiri preferentiale si filme intrerupte de reprize lungi de publicitate. O multime de oratori despica in patru diverse probleme banale pe care ei le numesc de o importanta majora.
Imi intorc buzunarele pe dos cautand ceva maruntis, insa imi trebuie o hartie mare ca sa imi cumper in ziua de azi macar un pachet de tigari.
Ies afara si privesc oamenii fara sa caut sa obeserv ceva anume. Oameni obisnuiti grabiti, care mai de care mai impovarat de probleme, pensionari cu sacose goale si imbracati cu paltoane de acum 20 de ani; copii sunt putini, pe multi i-a prins vremea in fata calculatoarelor sau in barurile de prin cartiere... pe restul i-a dispersat prin parcuri in haine ciudate, cu mersul leganat si cu limbaj agramat...
Orasul e trist si zambete mai vezi doar pe panourile electorale...

Prin mine trece deodata un fior de greata si imi doresc sa fie de la glontul ce imi strapunge inima.
Cad in balta propriului meu sange si viata pe care am vazut-o dupa 20 de ani nu e cea pentru care am murit acum... ma ridic peste multime si vad oamenii fericiti aratandu-mi semnul victoriei si strigand "Am invins!"
Ma indrept spre cer alaturi de sute de tineri ca mine... Ne-ati luat viitorul, dar v-ati batut joc de moartea noastra!
Vantul se inteteste usor si lacrimile ne curg inghetate...
In tara ninge frumos ca semn de izbanda.
Bucuria dezrobirii aduce cu ea naivitate.


Citeste si Cine uita nu merita!

8 comentarii:

Utsy spunea...

nu stiu de ce am impresia ca ne mai trebuie o revolutie

tu26dor spunea...

ne mai trebuie... insa suntem capabili sa o realizam?

Esther spunea...

m-ai cutremurat...e greu sa privim realitatea si usor sa ne complacem in ignoranta...

tu26dor spunea...

Esther, cat adevar in cuvintele tale... multumesc!

Alex-varu spunea...

ca de obicei foarte frumos articolul tau. stii care e treaba cu democratia asta?
s-a dorit libertate da parerea mea e ca e prea mult . mult prea mult!!!!!!!!!!!

tu26dor spunea...

Multumesc, Varu. Cred ca pt unii e inca prea putin:))

dagatha spunea...

pe cât de minunat scris...pe atât de dureros...
Ce mi se pare ciudat este că atunci când lumea trăia în frică și teroare, s-au găsit fărâmele de curaj necesare pentru a face ceva! Acum, când avem atâta libertate, ne pasă mult mai puțin de condiția pe care ALEGEM să o avem.

tu26dor spunea...

Dagata - frica aduce cu ea disperare. curajul a venit de la sine, ducand firesc la unitate. In "libertatea" asta de acum nu e decat un soi de egoism. Iti multumesc mult.

Fotografia mea

Un om obisnuit, calator prin lume si prin viata, in cautarea locului pierdut. 

Cu totii avem un loc pierdut pe care speram sa il descoperim macar odata in viata. In cautarea mea de sine, am calatorit in ultimii cinci ani in peste treizeci de tari, am fost voluntar in proiecte umanitare si am ajuns pedagog la o scoala pentru copii speciali in Danemarca.

Am scris doua carti, prima fiind o colectie de proza scurta adunate intr-un volum cu talc intitulat Raze de senin. A doua carte, un roman al descoperii omului intr-o altfel de viata, intr-o normalitate aproape ireala, o cautare a fericirii si a implinirii sufletesti. O carte traita inainte de a fi scrisa, intr-o viata de om imbulzita in sase luni de zile, atat cat a durat proiectul umanitar din care faceam parte - "Iubesc. India mea". Un pasaj din carte precum si formularul de comanda le gasiti  aici.