luni, 21 decembrie 2009

Dupa 20 de ani

Sunt intr-o multime de oameni care alearga. E noapte, e frig si din intuneric se aud rafale de arma... langa mine mor oameni... ieri mi-am sarbatorit majoratul. Libertate, nu trageti, nu ma impuscati, am vise multe in viata asta... Vreau sa traiesc liber, vreau altceva pentru mine...

miercuri, 16 decembrie 2009

... de iarna

Ninge. De ieri ninge intr-una si nu mai vrea parca sa se opreasca. As putea spune ca urasc iarna, insa in modul meu nedefinit de a fi, recunosc ca uneori imi place. Imi place sa privesc cum ninge atata timp cat sunt lipit de soba si in casa miroase a mere coapte. Ninge frumos si acum. Nu am mai avut mere si am copt gutui. E cam aceeasi chestie. Insa mirosul e mai intens la gutui.
Ies, ma bucur de fulgii de nea alergand ca un nebun cateva minute pana obosesc. Am urcat de unul singur pana la partia de sky sa vad in ce stare se prezinta... nu m-am putut abtine sa nu ma asez in fund si sa alunec cu viteza pana ce nasul, gura, intreaga fata mi-au fost invadate de albul sinistru si atat de inghetat al zapezii. Cam cinci minute m-am purtat ca un copil si m-am bucurat de iarna. Este tot ce ofer iernii in fiecare an.

(Da, stiu, imi lipseste iarna asta romantismul, plimbarea cu iubita de mana prin marea de ninsoare, fluturasii de zapada ca niste ingerasi plutind si cantand la unison iubirea. Stop. )

Revin in casa la gutuile mele si incerc sa ignor ceea ce se petrece afara. Drumuri inzepezite, soferi si autoritati luate pe nepregatite, frig si intuneric... ma bucur ca a venit iarna - deacum poate sa treaca. Imi vreau primavara inapoi!
Super oferta:
Dau gutui coapte pe flori de mar!


marți, 15 decembrie 2009

Dulcegarii

Stateam azi si mancam linistit dintr-un borcan de dulceata, gandindu-ma la nimic si meditand asupra nemuririi sufletului... ce inspiratie poate sa fie intr-un borcan cu dulceata? Am incercat sa combin dulceturile intre ele, savurand printre altele cateva mere, o gutuie foarte galbena, un strugure care a scapat de teasc si intr-un final am desfacut si un ultimul borcanel de peltea. Ma lingeam pe degete nu alta, insa inspiratia refuza sa isi faca simtita prezenta, singurele reactii find cateva impulsuri contorsioniste ale stomacului (ceva imi spune ca nu erau totusi de la inspiratie). Priveam peste "blank"-ul foii si realizam ca in curand voi fi nevoit sa ma opresc din mancat. Intuitia mea masculina sau poate contorsiunile din stomac, imi sopteau ca nu voi rezista sa ajung la ultima lingurita de dulceata pentru a putea realiza marea conexiune intre fundul transparent al borcanului si foia alba ce incepea sa planga in ochii mei cu pixeli cat mai pronuntati. De fapt nu mai era chiar atat de alba pentru ca strivisem pe ecran, cu degetul aratator, o musculita ce indraznise sa mi perturbe frumusetea imaculata a imaginii. Laptopul meu cunoscuse astfel varsare de sange. Albul fusese patat! Si ultima sansa de inspiratie disparu ca prin farmec inainte sa cred ca a existat vreodata.
Am pus aproape linistit capacul peste ceea ce a ramas din dulceata, am lins lingurita pana am facut-o curata si am renuntat la a cauta inspiratia in dulcegariile mamei din camara. Am adunat doar cateva sute de cuvinte la intamplare si nu foarte dulci, comparatii apatice si epitete diabetice care mai de care mai afone...
Hmm... maine imi iau angajamentul sa privesc mai mult la zapada care a inceput sa se astearna, la iubirea care refuza sa-mi incalzeasca inima si poate la sticla de vin care ingheata virgina in frigider. Exista posibilitatea sa fiu mult mai inspirat dupa toate astea.

marți, 1 decembrie 2009

La multi ani, romane!

Pentru ca intai de toate suntem romani! si Romania inseamna acasa!
si poate multi nu isi dau seama ca avem rolul nostru in istoria lumii.
Fotografia mea

Un om obisnuit, calator prin lume si prin viata, in cautarea locului pierdut. 

Cu totii avem un loc pierdut pe care speram sa il descoperim macar odata in viata. In cautarea mea de sine, am calatorit in ultimii cinci ani in peste treizeci de tari, am fost voluntar in proiecte umanitare si am ajuns pedagog la o scoala pentru copii speciali in Danemarca.

Am scris doua carti, prima fiind o colectie de proza scurta adunate intr-un volum cu talc intitulat Raze de senin. A doua carte, un roman al descoperii omului intr-o altfel de viata, intr-o normalitate aproape ireala, o cautare a fericirii si a implinirii sufletesti. O carte traita inainte de a fi scrisa, intr-o viata de om imbulzita in sase luni de zile, atat cat a durat proiectul umanitar din care faceam parte - "Iubesc. India mea". Un pasaj din carte precum si formularul de comanda le gasiti  aici.